Concurenţă mare pe posturile de directori de spital

Sunt patru posturi de director la spitalele timişorene trecute sub umbrela primăriei şi 12 candidaţi. Aceştia mai au aşteptat două săptămâni până să afle dacă au câştigat concursul.

Cei care au vrut un post de manager de spital în Timişoara au avut timp să se decidă. Termenul de depunere a dosarele de înscriere la consursul organizat de Primăria Timişoara a expirat. Sunt trei candidaţi la Spitalul „Louis Ţurcanu”, doi la Municipal, trei la „Victor Babeş” şi patru la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie „Dr. Dumitru Popescu”. Organizatorii vor face publice doar numele candidaţilor ale căror dosare trec de faza de selecţie. Acest lucru se va întâmpla cel mai târziu miercurea viitoare, în 23 noiembrie. Proba scrisă a examenului este programată pentru 25 noiembrie, dar la ea vor participa doar candidaţii care obţin notă de trecere la proiectele de management depuse odată cu dosarul de înscriere. „Vor intra la proba scrisă a concursului numai acei candidaţi declaraţi admişi la selecţia de dosare şi au obţinut cel puţin nota 7 la evaluarea proiectelor de management”, spune Flavius Boncea, purtătorul de cuvânt al Primăriei Timişoara. Reprezentanţii municipalităţii vor anunţa, în 3 decembrie, numele noilor directori ai celor patru spitale timişorene.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

2 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

3 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

3 ore ago

Pregătiri pentru campania de colectare a deșeurilor vegetale la Jebel

Primăria comunei Jebel anunță că începând din data de 15 aprilie, va începe acțiunea de…

4 ore ago

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

5 ore ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

5 ore ago