De Ziua Recoltei, CJT vă urează: “Să păşunaţi bine!”

Consiliul Judeţean Timiş a oferit gratuit spre folosinţă spaţiul Muzeului Satului Bănăţean, iar Direcţia Agricolă şi pentru Dezvoltare Rurală Timiş n-a stat pe gânduri şi a organizat în weekend un fel de ziua recoltei, chit că denumirea a fost ceva mai pompoasă şi-mi scapă acum. Frumos din partea celor două instituţii. Acţiunea a fost destul de reuşită, a fost onorată de ministrul Valeriu Tabără şi chiar îmi lăsa impresia reconfortantă că România a ieşit din criză. Nu-mi venea să cred c-am depăşit recesiunea, dar altă explicaţie nu aveam pentru lăcomia prestatorilor de servicii culinare, care pentru două frigărui au cerut 32 lei noi, totuşi, a 18-a parte din salariul minim pe economie.

Scump, dincolo, în Ungaria, era mult mai ieftin. Un gulaş original servit la Aqualand în Szeged ajunge la 9 lei porţia, în timp ce la ziua recoltei, a bogatei recolte româneşti din Timişoara, o porţie de tocăniţă, că gulaş nu-i putem zice, se ridica la 13 lei bolul de plastic. Să ne fie de bine şi să le fie de bine şi comercianţilor, dacă aşa ştiu ei să facă afaceri! Dureros ca mod de lucru, nu neapărat pentru buzunarul omului de rând biruitor de criză. Însă mai devastator decât preţul bucatelor a fost aspectul zonei de parc mai ferită de ochiul publicului. Bine că n-a venit în inspecţie primarul Gheorghe Ciuhandu, că era vai de capul conducerii CJT la ce amenzi căpăta pentru hectarul de ambrosie crescută ca-n junglă, făcând de râs chiar denumirea ansamblului muzeal. Domnule preşedinte CJT, Constantin Ostaficiuc, aţi mai fost pe la muzeul ăsta din subordinea dumneavoastră în ultima vreme? Să luaţi calul sau Touaregul de la Drumco când mergeţi, că altfel n-o să vă vedeţi om cu om în buruienişul ăla. Sau măcar schimbaţi demuirea muzeului. Nu vă dăm noi idei de zone istorice, să nu ne punem lumea în cap, dar nu-i mai spuneţi măcar muzeu bănăţean, că în Banat lumea era mai gospodară pe vremuri şi îşi tăia păşunea din spatele casei.

Acum să nu schimbaţi conducerea muzelului pentru a deturna atenţia de la adevăratele probleme ale ţării! Vă rugăm frumos!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

2 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

5 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

5 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

6 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

6 ore ago

Se reia seria acțiunilor din seria Banat Brunch

Organizația My Banat reia seria evenimentelor de cultură gastronomică locală Banat Brunch. Acestea vă oferă…

6 ore ago