Preţurile locuinţelor, vechi sau noi, au scăzut vertiginos şi aproape jumătate din cei care activau în acest domeniu în 2008 nu se mai găsesc pe piaţă. În octombrie, preţul apartamentelor din Timişoara a scăzut cu aproape 2,5%, până la 802 euro/mp, ceea ce păstrează oraşul în topul localităţilor cu cele mai ieftine din locuinţe, conform imobiliare.ro
Vânzările de locuinţe nu merg bine, însă pare să-şi fi revenit sectorul de închirieri. Reprezentanţii firmelor din domeniul imobiliar, care, ani la rând, au deţinut supremaţia în ceea ce priveşte veniturile, încep să vadă luminiţa de la capătul tunelului. „Nu e vorba de un profit mare, dar acesta există şi măcar nu ne mai gândim să punem lacătul pe afacere”, spune Ştefan Grozăvescu, un cunoscut agent imobiliar din Timişoara.
Comisionul agentului imobiliar a stârnit întotdeauna discuţii aprinse. Acum, pe o piaţă cu foarte puţine tranzacţii, aceasta a scăzut şi el. Se negociază, nimic nu este bătut în cuie. „Înainte era 4%, dar sumele tranzacţionate erau mult mai mari. Acum e maximum 3% şi de cele mai multe ori se ajunge la 2,5%. Partea proastă este că o parte din comisioane nu se plătesc şi ajungem să ne judecăm pentru ele”, mai spune Grozăvescu. Firmele care înregistrează tranzacţii de valori mari sunt mulţumite dacă au, lunar, măcar una de 100.000 de euro.
Spre mulţumirea celor din sectorul imobiliar, partea de închirieri e mai activă. Toamna aduce, de fiecare dată, în Timişoara un impuls din partea studenţilor, dar, de această dată, s-au adăugat închirierile de birouri. Firmele renunţă la spaţiile mari şi le caută pe cele mici.
DNA a făcut o „vizită neanunțată” marți la Spitalul Victor Babeș. Cu toate că s-a…
Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…
Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…
Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…
Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…
Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…