Sfaturi utile pentru Gh. Ciuhandu: Heaven, locul unde te mănâncă sfinţii

Multă lume bună se cam întreba cu patos: “Oare când va ajunge directorul Nicuşor Miuţ, de la Direcţia de Patrimoniu a Primăriei Timişoara, să dea cu subsemnatul în faţa procurorilor?”. Era mai degrabă o întrebare retorică, ridicată mai mulţi ani şi pe durata a mai multe mandate administrative, nu neapărat cu trimitere la un presupus act ilegal la clubul de fiţe Heaven.

Afacere care, dacă o analizezi doar cu ustensilele bunului simţ şi fără mască de gaze, nu se poate să nu te lovească o duhoare de şmen. Dacă o judeci după cutumele procedurilor penale, cu logica pe cât de tehnică pe atât de absurdă uneori a avocaţilor, cu siguranţă Nicuşor Miuţ nu trebuie să aibă nicio emoţie. În fond şi la urma urmelor, omul zice că a aplicat o hotărâre de consiliu, ceea ce înseamnă că ori nu se întâmplă nimica, ori buba se poate sparge pe mai multă lume de la eşaloane înalte ale administraţiei timişorene. Povestea este una veche, cu doi întemniţaţi pentru falsuri şi alte cele penale, cu chirii modice fixate de primărie, toate astea având la capăt o frumuseţe de club unde-şi consumă nopţile fete frumoase, fotbalişti bogaţi, tineret de bani gata, mai pe scurt: o afacere prosperă. Momentan e liniste, dar ce-o să zică la un moment dat primarul Ciuhandu de păţania apropiatului său? Eu aş propune câteva variante caselor de pariuri, una mai plauzibilă ca celelalte neplauzibile. I-auzi una:

Varianta 1. Primarul Ciuhandu ar putea oferi un scurt interviu unei ziariste comode, căreia i se adresează nervos cu “Dom’le”. În timpul acestui demers jurnalistic, edilul ar arăta cum ştie dânsul mai bine să ocolească fondul problemei, să zică cum această anchetare este o şicană a actualei puteri şi a aparatului miliţienesc din dotarea acesteia, intimidări făcute asupra unor formaţiuni politice adversare preşedintelui Traian Băsescu. “Dom’le, se încearcă mascarea adevăratelor probleme ale ţării. Eu m-am săturat, dom’le, de toată manipularea asta şi de diversiunile servite de ăştia în fiecare zi”, i-ar putea declara primarul Ciuhandu ziaristei, care n-a putut afla nici în ruptul capului dacă zăpada e albă, primarul are barbă sau afacerea Miuţ e dubioasă.

Varianta 2. Edilul timişorean emite un comunicat semnat chiar de domnia sa. Sec, fără analize politice, materialul ar putea arăta astfel: “Ca orice cetăţean al României, domnul director Nicuşor Miuţ beneficiază de prezumţia de nevinovăţie. Executivul Primăriei Timişoara nu poate comenta un demers al instituţiilor de anchetă şi nici nu poate lua măsuri până acest caz nu se va finaliza. În situaţia în care acest dosar se va soluţiona cu trimiterea în judecată a d-lui Miuţ, cu siguranţă că ultimul cuvânt îl va avea Justiţia din România”. Simplu şi la obiect, plin de crez democratic.

Varianta a 3-a e una ştiinţifico-fantastică, mai mult ştiinţifică decât fantastică, un murmur de culise, trăit cu emoţii şi broboane de sudoare pe frunţile primului inel al apropiaţilor. Fireşte, ea nu poate vedea lumina tiparului sub nicio formă, cu orice risc. “Dom’le, bag eu mâna în foc pentru el”, ar fi zis edilul. “Ce naiba, păi dacă e el vinovat, suntem şi noi, că doar n-ar fi făcut aşa ceva de capul lui! Dom’le, suntem împreună de atâţia ani, îl cunosc ca pe propria primărie, sunt convins că nu ar fi făcut nimic fără să ne spună şi nouă… Asta-i culmea, Gioni, cum care «noi»?” Această variantă este, indiscutabil, una neoficială, autorul subliniind totodată necesitatea unei delimitări clare de învinuit, în cazul în care Justiţia îi va schimba acestuia calitatea, pe viitor, în cea de condamnat sau, Doamne fereşte!, în cea de martor.