Categories: Klaus Vaterland

Sus, părinte, sutana! Cum nu se leapădă Sinodul mitropoliei de talibanism

Sunt botezat ortodox şi recunosc că mă consider un creştin mai degrabă practicant cu ocazia marilor sărbători, poate mulţumindu-mă să gândesc că poţi respecta poruncile prin ceea ce faci, cu mare atenţie la bun simţ, fără să semnezi zilnic condica de prezenţă la biserică, după care să ieşi la furat, la poftit la ce-i al altuia, la preacurvit, ca mulţi, din păcate prea mulţi, preoţi cu notorietate sau politicieni ce fac mare tapaj de credinţa lor. Spun asta pentru a mă asigura din start că, în amatorismul meu în ale teologiei, nu mă trezesc cu vreun preot-doctor să mă întrebe dacă în ultimii 30 de ani am mâncat salam cu soia, în timp ce dumnealui turna la Securitate cine ştie ce taine

Ca să stârnesc demonicul egoism al bisericii ortodoxe, mărturisesc că uneori, destul de rar şi în mod mişelesc, intru să ascult o slujbă în vreo biserică catolică. Într-o astfel de legătură a mea cu biserica „duşmană”, părintele romano-catolic aproape că şi-a cerut scuze că nu poate primi la împărtăşanie ortodocşii prezenţi, dar nu din anumite resentimente ale sale sau din pricina unor restricţii venite de la Excelenţa Sa Martin Roos, episcopul Diecezei de Timişoara, ci pentru că aşa le-a cerut Biserica Ortodoxă Română (BOR), pesemne de frica pierderii enoriaşilor, contribuabililor sau cum vreţi să le spuneţi mirenilor. Mi-am amintit de acest stânjenitor episod când am aflat că Sinodul Mitropoliei Banatului a hotărât „dezbrăcarea de sutană” a preotului Daniel Crecan, de la biserica din Bocșa Montană, pentru nerespectarea canoanelor. Părinte care nu ştiu unde credea el că se află – în secolul XXI cumva? – când a oficiat slujba de Rusalii, anul acesta, împreună cu un preot romano-catolic. Da, a oficiat o slujbă împreună cu un mare „vrăjmaş” creştin catolic, când putea foarte bine să-l ia la păruială sau măcar să-l sodomizeze puţin, să-l ţină minte „mârşavul”. Ba mai mult, pe părintele Crecan l-a pus Satana să ofere împărtăşanie şi credincioşilor catolici prezenţi la eveniment.

Ştiu, legile ortodoxiei interzic în mod taliban aceste lucruri, dar mă întreb unde era, totuşi, Înalt Prea Sfinţia Sa mitropolitul Nicolae Corneanu când Sinodul a hotărât „linşajul” lui Crecan? Acelaşi ÎPS Nicolae Corneanu care a fost pus la stâlpul infamiei de un la fel de medieval Sinod al Patriarhiei după ce s-a împărtăşit într-o sfântă biserică greco-catolică, mitropolit al Banatului care mărturisea într-un interviu dat, în iunie 2008, că „noi recunoaștem Taina Euharistică pe care o au și ei. N-am negat-o. A fost totdeauna privită aceasta o unitate de păreri, în ceea ce privește romano-catolicii și greco-catolicii…”. Spunea atunci IPS Corneanu, fără să regrete nicio clipă gestul său prin care îşi manifesta frăţietatea cu confesiunea greco-catolică, Ba chiar vizibil emoţionat de primirea în aplauzele credincioşilor prezenţi în Catedrala Mitropolitană a Banatului, în perioada judecării sale de conducerea BOR.

Nu am informaţii despre cum şi cine a decis în Sinod caterisirea preotului din Bocşa Montană, dar chiar nu cred că ÎPS Nicolae Corneanu a reprezentat mai mult decât un vot „împotriva” pedepsirii „ereticului” Crecan, un simplu vot minoritar printre celelalte ale izmenarilor retrograzi din Sinod. Rămâneţi, domnilor membri ai Sinodului Mitropoliei Banatului, încremeniţi în proiectele voastre şi „dezbrăcaţi-l de sutană” pe părintele Crecan, dacă poftiţi! N-aveţi voi nicio treabă cu faptul că se vând parohii pe mii de euro, cu preoţii şpăgari, cu cei beţivi sau cu cei care vânează babe singure pentru a le moşteni casele, apropo. Păcatele mele, m-am luat cu vorba şi deja am păcătuit, precum majoritatea din Sinod: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi, și cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura”(Matei 7, 1-2). Staţi liniştiţi, nu mai pot ei de asta!

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

O oră ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

2 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

2 ore ago

Doi jucători străini vin la SCM USV via Constanţa

Campioana națională de rugby, SCM USV Timișoara, și-a asigurat serviciile a doi jucători de la…

2 ore ago

Din această săptămână putem zbura direct între Timișoara și Dubai

Una dintre cele mai solicitate destinații aeriene din ultima perioadă din România, va avea o…

2 ore ago

Florin Drăgan, rectorul UPT: „A fost un an plin de incertitudini în mediul economic, iar instabilitatea politică accentuează problemele”

La sfârșit de an, Florin Drăgan, rectorul Universității Politehnica Timișoara, a făcut o analiză a…

3 ore ago