Poliția Locală intră în pâine de la 1 ianuarie

Gata cu Poliția Comunitară! De anul viitor apare Poliția Locală! Consilierii vor vota, în plenul din decembrie, un proiect de hotărâre privind această modificare.

De la 1 ianuarie 2011, Poliția Comunitară va fi înlocuită cu Direcţia Poliţiei Locale , instituţie publică de interes local cu personalitate juridică. Noua instituție va fi în subordinea Consiliului Local Timișoara și va fi coordonată de Gheorghe Ciuhandu. Organigrama acesteia va fi supusă votului consilierilor. Poliția Locală va avea atribuțiuni în plus față de actuala instituție. Printre acestea se numără circulaţia pe drumurile publice, disciplina în construcţii şi afişajul stradal, protecţia mediului şi activitatea comercială. Poliția Locală va avea un serviciu de circulație rutieră și va da sancțiuni pentru încălcarea legii în ceea ce privește oprirea, staţionarea, parcarea autovehiculelor şi accesul interzis. În plus, instituția va avea un serviciu de blocări și ridicări auto. La Poliția Locală vor activa 311 agenți de la actuala Poliţie Comunitară, dar și cei responsabili cu disciplina în construcții, protecția mediului și comerț. Noua organigramă prevede și un post de director în plus, cu doi directori executivi adjuncți, în loc de unul. Finanțarea va fi făcută din bugetul local, dar și din venituri proprii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

bubu a spus: (decembrie 14th, 2010 at 19:05 )

De pe un forum de discutii aflu ca din punctul de vedere al lui Orza ne indreptam spre o stare de normalitate cu o Politie Locala condusa de fosti militieni, crescuti la umbra spagii, a relatiilor si nepotismelor. Pentru Orza se numeste civism faptul ca amenzile sunt doar pentru fraieri, nu si pentru clica protejatilor sistemului.

yukk a spus: (decembrie 14th, 2010 at 20:47 )

Te asteptai la altceva? Se creeaza organe ca sa mulga corect gloata de sarantoci.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Titu Bojin ALDE
Titi Bojin

Cele mai citite articole


Adrian Pau
Adrian Pau

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie

Se reia dezinsecţia aeriană şi terestră la Timişoara

În perioada 18 – 30 septembrie, Primăria Municipiului Timişoara, prin firma cu care are contract,  va executa servicii de dezinsecţie terestră pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi larvelor pe domeniul public al oraşului. De asemenea, în perioada 21 – 30 septembrie, se vor efectua servicii de dezinsecţie aeriană pe domeniul public.  Produsele folosite sunt: Cymina Plus,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se reia dezinsecţia aeriană şi terestră la Timişoara
Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

Călin Popescu Tăriceanu

Călin Popescu Tăriceanu a mobilizat structura ALDE din Timiș (P)

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a fost prezent, ieri, la Timișoara pentru a participa la evenimentul de lansare al candidaților partidului la alegerile locale. Împreună cu Titu Bojin, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Tăriceanu a susținut o conferință de presă, după ședința de lucru cu organizația județeană: „Ultimele sondaje pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Popescu Tăriceanu a mobilizat structura ALDE din Timiș (P)
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

Poli - Buzau

Poli s-a înclinat în fața fostului antrenor. Handbaliștii au pierdut duelul cu Pero Milosevic și fiul acestuia, Vuk

SCM Poli a terminat cu stângul, la fel cum a și început seria partidelor de la Sf. Gheorghe. După un eșec cu Dobrogea Sud în semifinalele Cupei și apoi o victorie de consolare cu Bacăul în finala mică, violeții au debutat în campionat. Primul meci, înfrângere cu Turda, apoi victorie cu Vaslui, ca azi, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a înclinat în fața fostului antrenor. Handbaliștii au pierdut duelul cu Pero Milosevic și fiul acestuia, Vuk
iulius-town-aniversare_2020_728x90

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri autorizate

Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională organizează în perioada septembrie – octombrie 2020 noi serii de cursuri avizate de Autoritatea Națională pentru Calificări (ANC). SPECIALIST ÎN MANAGEMENTUL DEȘEURILOR în conformitate cu Legea nr. 211/2011 modificată (Cod COR: 325713) Perioada: 21 septembrie – 02 octombrie Program: luni – vineri,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș pregătește noi serii de cursuri autorizate

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Călin Popescu Tăriceanu, președintele ALDE, a fost prezent, ieri, la Timișoara pentru a participa la evenimentul de lansare al candidaților partidului la alegerile locale. Împreună cu Titu Bojin, candidatul pentru funcția de președinte al Consiliului Județean Timiș, Tăriceanu a susținut o conferință de presă, după ședința de lucru cu organizația județeană: „Ultimele sondaje pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Popescu Tăriceanu a mobilizat structura ALDE din Timiș (P)
Universitatea Politehnica Timișoara s-a preocupat mereu de asigurarea celor mai bune condiții, atât pentru desfășurarea procesului didactic și de cercetare, cât și pentru asigurarea cazării, a mesei, a serviciilor oferite în cadrul Bibliotecii sau a bazelor sportive. Compania Națională de Investiții a aprobat recent indicatorii tehnico-economici pentru construirea unui nou cămin studențesc, în vecinătatea Institutului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou cămin studențesc pentru Universitatea Politehnica Timișoara
În perioada 18 – 30 septembrie, Primăria Municipiului Timişoara, prin firma cu care are contract,  va executa servicii de dezinsecţie terestră pentru combaterea ţânţarilor adulţi şi larvelor pe domeniul public al oraşului. De asemenea, în perioada 21 – 30 septembrie, se vor efectua servicii de dezinsecţie aeriană pe domeniul public.  Produsele folosite sunt: Cymina Plus,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se reia dezinsecţia aeriană şi terestră la Timişoara
Liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, prezent La Bazoşul Nou, la o acţiune a partidului, e încrezător în şansele candidatului partidului său la funcţia de şef al Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, şi spune că un efort pe final de campanie, din partea organizaţiilor locale, îi va oferi acestuia postul de şef al administraţiei judeţene. „Titu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tăriceanu doreşte victoria ALDE în cursa pentru şefia CJT:  Bojin îi suflă în ceafă lui  Nica
Instruirile președinților și locțiitorilor secțiilor de votare pentru alegerile din 27 septembrie vor avea loc online, în perioada pandemiei de Covid-19, anunță Instituția Prefectului. Instruirile președinților și locțiitorilor secțiilor de votare din Timișoara vor avea loc , în sistem online, vineri, 18 septembrie, între orele 10-12, respectiv 16-18, dar si sâmbătă, 19 septembrie, între orele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instruirile președinților secțiilor de votare vor avea loc online, în Timiș
SCM Poli a terminat cu stângul, la fel cum a și început seria partidelor de la Sf. Gheorghe. După un eșec cu Dobrogea Sud în semifinalele Cupei și apoi o victorie de consolare cu Bacăul în finala mică, violeții au debutat în campionat. Primul meci, înfrângere cu Turda, apoi victorie cu Vaslui, ca azi, în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli s-a înclinat în fața fostului antrenor. Handbaliștii au pierdut duelul cu Pero Milosevic și fiul acestuia, Vuk
Pe 23 septembrie are loc debutul primului festival de film Science Fiction și Fantasy din România The Galactic Imaginarium – TGIFF. După luni de pregătire, echipa de organizare a definitivat un concept unitar și generos,care cuprinde 8 secțiuni de program diferite, din care 7 se vor desfășura online, pentru a putea aduna câți mai mulți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe Festivalul Internațional de Film TGIFF
Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au depistat, într-un autoturism, cinci bărbați din Siria şi Arabia Saudită, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. La aproximativ 800 de metri faţă de linia de frontieră cu statul vecin au fost depistaţi de polițiști cinci bărbaţi, într-un autoturism condus de un cetăţean român, în vârstă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci bărbați din Siria şi Arabia Saudită au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria. N-au reuşit…
Una dintre cele mai utilizate străzi din zona de nord a oraşului, Grigore Alexandrescu, se va închide circulaţiei timp de o lună, pe porţiunea dintre Calea Torontalului şi strada Coman. Ca urmare a lucrărilor de extindere şi reabilitare a străzii amintite, Primăria Municipiului Timișoara a hotărât închiderea traficului rutier pe strada Grigore Alexandrescu, pe tronsonul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se închide traficul rutier pe strada Alexandrescu
Călătorii pe mijloacele în comun din Timişoara au acum parte de confort sporit. Cei care călătoresc, deocamdată cu tramvaiele şi troleibuze, vor avea parte de internet gratuit. Utilizatorii transportului în comun din Timișoara beneficiază de Internet Wi-Fi gratuit, începând cu data de 17 septembrie 2020. Pentru început, au fost montate dispozitive Wireless pe 54 de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Internet gratuit în tramvaiele şi troleibuzele din Timişoara/FOTO
Top