An de an, Romania ia masa cu Papa

A trecut Crăciunul şi mărturisesc, cu mare frică de excomunicarea din Biserica Ortodoxă Română, că niciodată n-am luat masa alături de Sanctitatea Sa Papa de la Roma. Mi-ar fi făcut o mare plăcere să mănânc de sfintele sărbători o lasagna și o tocăniţă de viţel tocmai cu suveranul la masa pontificală şi cred că, cu puţină răbdare, în 22 milioane de ani, Papa va chema, prin rotaţie, toţi românii la masa sa de Crăciun. Fără să greşim putem trage o astfel de concluzie dacă urmărim că an de an cel puţin un concetăţean de-al nostru este chemat de Vatican să ia masa alături de Papă şi o serie de alte categorii defavorizate, chiar mai defavorizate decât încercatul popor român. Presa din România a subliniat imediat faptul că Papa Benedict s-a aşezat la masă cu un haitian cu dizabilităţi, o româncă fără acte legale, un chinez, un ivorian, un musulman etiopian, un locuitor din Gabon şi o indiancă. Bine, pe lângă aceşti oameni cu handicap şi nenorociţi din zone grele şi sângeroase ale lumii, an de an, un român sau o româncă reprezintă tot ce poate fi mai demn de milă la masa Sanctităţii Sale. Anul trecut, într-o acţiune similară, Papa a luat masa împreună cu un bărbat din Afganistan şi o familie de tineri din România, la care s-au adăugat alte zeci, sute de persoane cu nevoi, bolnavi de SIDA, persoane fără adăpost etc. Plin de umanism gestul Sfântului Părinte, dar, Doamne iartă-mă!, cum naiba îi găsesc cancelarii de la Vatican şi misionarii Carității Maica Tereza din Roma pe românii cu lipsurile astea atât de inconsistente în descoperirea sentimentului de compasiune? O româncă fără acte?! Nu tu o boală incurabilă, vreo dictatură Băsescu, o prigoană religioasă anticatolică, ceva acolo, un argument mai demn de milostivire? Păi, dacă tot n-au găsit altceva, nu puteau Excelenţele de la curte să găsească din România vreo familie fără mari venituri, din sudul Moldovei, cu tatăl susţinător încarcerat pentru viol cu perversiuni, iar mama, pensionată de boală, nevoită să întreţină patru copii cu vârste între 24 şi 31 de ani, toţi beneficiari de ajutor social?

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

17 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

17 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

19 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

19 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

20 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

22 de ore ago