Calendarul „negru” al anului 2010 (II)

Eric Segal, JD Salinger, Jose Saramago, Alexander McQueen, Juan Antonio Samaranch sau Richard Holbrooke – iată numai câteva nume mari, din diferite domenii, care au murit în acest an. AFP a realizat, şi în acest an, un calendar „negru”.

Literatură – media – istorie

17 ianuarie: Erich Segal, scriitor american, autorul romanului „Love Story”, pe baza căruia a fost realizat lungmetrajul omonim, profesor la universităţile Harvard, Yale, Princeton şi Oxford, a decedat la Londra, la vârsta de 72 de ani, în urma unui infarct.

27 ianuarie: Jerome David Salinger, scriitor american, autorul romanului „De veghe în lanul de secară”, unul dintre cele mai renumite bestselleruri din literatura americană, a decedat, la vârsta de 91 de ani, în locuinţa sa din Cornish din statul american New Hampshire.

23 mai: Marea ducesă Leonida Romanova a decedat la Madrid, la vârsta de 95 de ani, şi a fost înmormântată în mausoleul din Sankt Petersburg al familiei Romanov, alături de soţul ei, Vladimir Kirilovic.

18 iunie: Scriitorul portughez Jose Saramago, laureat al premiului Nobel pentru literatură pe anul 1998, a decedat la vârsta de 87 de ani, pe insula spaniolă Lanzarote.

29 noiembrie: Poeta rusă Bella Ahmadulina, considerată imaginea „dezgheţului” cultural din politica Uniunii Sovietice din anii 1960, a murit, la Moscova, la vârsta de 73 de ani, în urma unei crize cardiace.

Arte frumoase – fotografie – modă

11 februarie: Alexander McQueen, creator de modă britanic, s-a sinucis prin spânzurare, la 40 de ani, la nouă zile după moartea mamei sale, decedată de cancer.

28 aprilie: Pictorul, desenatorul şi gravorul Avigdor Arikha, considerat o personalitate majoră a artei contemporane israeliene, născut în România, a decedat la Paris, la vârsta de 81 de ani.

31 mai: Sculptoriţa americană de origine franceză Louise Bourgeois, figură majoră a artei contemporane, a decedat la New York, la vârsta de 98 de ani.

10 iunie: Sigmar Polke, unul dintre cei mai renumiţi fotografi şi pictori germani contemporani, a murit la vârsta de 69 de ani, în urma unui cancer.

25 iunie: Artistul Wu Guanzhong, considerat părintele picturii chineze contemporane, a decedat la vârsta de 90 de ani.

24 decembrie: Roy Neuberger, om de afaceri, unul dintre cei mai mari colecţionari de artă modernă, patron al artelor, a murit la vârsta de 107 ani, în locuinţa sa din Manhattan.

Sport

21 aprilie: Juan Antonio Samaranch, preşedintele Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) timp de 21 de ani (1980 – 2001), a murit la Barcelona, la vârsta de 89 de ani.

13 iulie: George Steinbrenner, proprietarul uneia dintre cele mai celebre echipe de baseball din SUA, New York Yankees, a decedat, din cauza unei crize cardiace, la vârsta de 80 de ani, în Florida.

21 decembrie: Fostul antrenor Vincenzo „Enzo” Bearzot, selecţionerul care a câştigat Cupa Mondială cu reprezentativa Italiei în 1982, a decedat, la vârsta de 83 de ani.

Religie – politică

20 februarie: Alexander Haig, fost secretat de stat în timpul administraţiei preşedintelui american Ronald Reagan, fost comandant suprem al forţelor NATO şi consilier principal al preşedinţilor Richard Nixon şi Gerald Ford, a murit la vârsta de 85 de ani, în urma unor complicaţii provocate de o infecţie cu stafilococ.

10 aprilie: Lech Kaczynski, preşedintele polonez, în vârstă de 60 de ani, şi soţia sa, Maria, au murit într-un accident de avion, alături de alţi 94 de pasageri, în drumul spre Katyn, unde urmau să participe la ceremonia de comemorare a celor 22.000 de ofiţeri polonezi masacraţi de NKVD – poliţia politică a lui Stalin – în 1940.

13 decembrie: Richard Holbrooke, emisarul lui Barack Obama în Afganistan şi Pakistan şi, potrivit preşedintelui Statelor Unite, un „veritabil gigant al politicii externe americane”, a decedat la trei zile după ce suferise o criză cardiacă.

Ştiinţă – cercetare

3 iunie: Vladimir Arnold, considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai secolului al XX-lea, a murit în Franţa, cu doar câteva zile înainte de cea de-a 73-a aniversare a sa.

22 august: Nutriţionistul francez Michel Montignac, autorul celebrei cure de slăbire care îi poartă numele şi pe care a pus-o la punct în anii 1980, a decedat la vârsta de 66 de ani.

14 octombrie: Benoit Mandelbrot, matematician franco-american, unul dintre inventatorii geometriei fractale, folosită pentru a măsura anumite fenomene naturale, precum dimensiunea norilor şi nivelul mareelor în zonele de coastă, a decedat la vârsta de 85 de ani, din cauza unui cancer pancreatic.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Una dintre principalele companii din domeniul automotive a deschis la Timișoara o nouă locație, aici urmând să fie amplasat cel mai mare centru de testare și validare al companiei la nivel global. Specializată în sisteme de acces și autorizarea în condiții de siguranță a mașinii, compania a inaugurat un Laborator de testare al Centrului de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O importată companie din domeniul automotive a deschis la Timișoara cel mai mare centru de testare și validare/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Universitatea Politehnica Timișoara e pregătită de un nou eveniment în care practic îşi pregăteşze viitorul… Ziua Porţilor Deschise, rezervat viitorul studenţi. UPT a cultivat mereu o bună relație de colaborare cu elevii și cu școlile, organizând o serie de cursuri, concursuri și evenimente dedicate acestora, de la „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un eveniment aşteptat se apropie cu paşi repezi: Zilele Porților Deschise la UPT
Top