Primiţi cu sondajul?

Duminică seara, zapând pe canalele TV, în pauza unui meci de fotbal, ajung şi în grota OTV. Pe banda de sus curgea un mesaj-anunţ care mi-a făcut pielea de găină. Citez din memorie: „Revoluţia populară începe! Datele unui sondaj de opinie executat de Insomar şi IMAS, la comanda Realitatea.net, dau următoarele date…”. Ei, conform datelor respective, Partidul Poporului apărea cu incredibila cifră de 17,8% din opţiunile de vot ale românilor, în cazul în care duminică s-ar organiza alegeri. Primul impuls a fost chestia cu duminică, adică a doua zi de Crăciun. E clar că numai nebunii, măscăricii şi îmbibaţii de alcool s-ar duce la vot într-o astfel de zi. Apoi am căutat pe Realitatea să văd care e treaba. Nici pe Internet, nici la TV, Realitatea nu pomenea de vreun sondaj de opinie, „revoluţia populară” fiind încă o minciună grosolană la care „poporul OTV” trebuie musai să pună botul. Trecând peste această introducere, sfârşitul de an aduce cu el tot felul de retrospective, bilanţuri, dar şi… sondaje. Se ştie că orice partid care se respectă, periodic, scoate bani de la teşcherea pentru a afla cât de mult îl iubeşte poporul, atât la nivel local, cât mai ales naţional. Bine, sunt şi excepţii. PRM nu are nevoie să plătească sondaje, Vadim Tudor avându-le la dispoziţie (cel puţin aşa spune întotdeauna) pe cele făcute de serviciile secrete: SRI, CIA,. Mossad, MI6 etc. Evident, în aceste sondaje, opţiunile de vot pentru Vadim şi PRM variază între 88% şi 114%. Bine, nu ne-a spus Vadim, dar s-ar putea interpreta că subiecţii sondajului sunt Napoleonii de la Bălăceanca. La rândul lui, Dan Diaconescu face sondaje în drum spre toaletă prin menajeria sa plină cu pitici porno, elodii şi ciumaci. Vorbind la modul serios, anul 2010 s-a aflat la mijlocul ciclului electoral, un an în care opţiunile de vot încep să se aşeze, să se cristalizeze, să apară şi să se respecte trenduri. Bine mediatizat, un sondaj de opinie, atunci când nu este folosit ca un instrument de lucru intern, poate indica unele opţiuni electorale. Lucru pe care PD-L şi PSD, la nivel local, l-au şi făcut. Astfel, de la PD-L am aflat că liderul Constantin Ostaficiuc n-ar prea avea adversari în cursa sa pentru un nou mandat la şefia CJT. Primăria Timişoara nici nu prea contează pentru democrat-liberali, astfel că aici au adoptat o altă tactică: candidatul-surpriză. Adică, Mircea Băcală, se amuză cei puşi pe băşcălie. Sondajul PSD plasează acest partid pe primul loc în opţiunile de vot ale timişenilor, cu un scor destul de hazardant pentru un sociolog care se respectă: 35%. Adică, pe media naţională. Acelaşi sondaj îi lasă lui Titu Bojin o portiţă să câştige preşedinţia CJT, dar îi închide în nas viceprimarului Grindeanu uşa de la biroul de primar. Oricum, PSD e pe val în Timiş şi în Timişoara, transmite sondajul mediatizat de social-democraţi. Liberalii n-au sărit încă cu un sondaj pe piaţă, aşteptând probabil ca Nicolae Robu să se decidă o dată în privinţa candidaturii la primărie. Caz în care sondajul liberal îl va da indiscutabil ca principal favorit pe candidatul PNL. Pe de altă parte, primarul Ciuhandu nu trebuie să plătească vreun sondaj de opinie. Nu de alta, dar îl are pe specialistul numărul unu în astfel de lucrări, adică frizerul secretarului Ioan Cojocari.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

tino a spus: (decembrie 20th, 2010 at 21:13 )

jucati-va voi de-a sondajele ca in fiecare an. ca tot ciuhandu castiga alegerile. desi el nu face sondaje. el castiga alegerile!

liviu a spus: (decembrie 21st, 2010 at 07:33 )

Normal ca tot Ciuhandu castiga, doar candideaza singur. Ca nu poti spune ca Grindeane ar fi un candidat serios. Iar PD/L poate sa puna si pe Udrea sa candideze ca tot nu castiga. Daca s-ar baga Robu ar mai fi o chestie…

sorin a spus: (decembrie 21st, 2010 at 08:54 )

ce tot il ridicati pe robu in slavi? e mai slab ca grindeanu….

dan a spus: (decembrie 21st, 2010 at 09:44 )

pt sorin. la ce e mai slab? la greutate sau la spagi?

ion barbu a spus: (decembrie 21st, 2010 at 10:38 )

la personalitate e mai slab, ca de barfa e destul de bun. grindeanu are metode ceausiste, stie pe cine sa scuture de scame si in fata cui sa stea in pozitie de lumanare si sa nu miste in front. e tot mai slab ciuhandu dar daca nu mai candideaza va fi dezorientare mare printre timisoreni si prezenta slaba la vot. exact cum trebuie ca sa se poate fura

FLOARE DE COLT a spus: (decembrie 21st, 2010 at 17:02 )

PSD-ul nu are nici o sansa in timis!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie

SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara începe miercuri seria cu SCMU Craiova, din grupa locurilor 11-14 în Liga Naţională de baschet. Prima partida este programată miercuri, 24 aprilie, ora 18.00, în Bănie. Se joacă după sistemul „două din trei”. Al doilea meci va fi luni, 29 aprilie, ora 19.00, la Timișoara, iar un eventual decisiv se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara începe duelul sub panou cu SCM Craiova, în Bănie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Conducerea PNL Timiş a stabilit ordinea de pe listele de consilieri locali şi judeţeni pentru alegerile din 9 iunie. De menţionat că PNL va avea liste comune cu PSD, atât la CL Timişora, cîât la la CJ Timiş. Ponderea celor două partide pe liste va fi de 1,5/1 pentru PNL la Consiliul Local şi de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul PNL a stabilit ordinea pe listele pentru Consiliul Local Timişoara şi CJ Timiş. Dan Diaconu (CLT) şi Marin Popescu (CJT), pe primele poziţii
Unul din capii mafiei imobiliare de romi din Timişoara, Cristopher Cîrpaci, i-a îndemnat pe coetnicii săi să-l voteze pe Nicolae Robu la alegerile locale. Acelaşi Cîrpaci l-a ameninţat pe primarul Dominic Fritz, „anunţându-l” că nu va mai fi primar. Acţiunea de demolare a unor construcţii ilegale demarată luni de Primăria Timişoara a lăsat răni adânci...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Top