Categories: Social

Tradiţii de Crăciun, reînviate la Timişoara

Alaiul colindătorilor deschide sezonul urărilor de iarnă în Timişoara. Miercuri, peste 600 de copii şi douăzeci de formaţii şi grupuri corale au străbatut centrul oraşului, vestind Naşterea Mântuitorului şi reînviind, astfel, frumoasele tradiţii româneşti de Crăciun.

Ca în fiecare an, alaiul a pornit de dimineaţă, de la Casa de Cultură şi Artă, îndreptându-se spre Palatul Administrativ, după care a poposit la Mitropolia Banatului, iar, după prânz, a ajuns în Piaţa Operei. Aici, urătorii au încins o horă. Pe-nserat, când desăgile s-au rotunjit de mere, nuci, portocale şi dulciuri, ei au plecat spre casele lor, unele situate tocmai la poalele munţilor din estul judeţului. Printre cei care le-au urat prosperitate şi belşug pentru Noul An administratorilor judeţului, mitropolitului şi timişorenilor s-au numărat Dubaşii din Tomeşti, Fanfara Pro Amiciţia, ansamblul profesionist Banatul, corul Parohiei Ortodoxe din Foeni şi colindătorii din Coştei, Ansamblul de Tineret Bujorul, corul din Criciova, colindătorii din Jdioara şi Boldur, corul Giroceana din Giroc, Corul de Tineret al şcolii din Tomeşti, Crăciuniţele de la Liceul Teoretic din Peciu Nou, formaţia artistică din Nădrag. Cei peste 600 de copii şi tineri din tot Banatul reînvie obiceiul străbun al colindului şi uratului, interpretând cântări mai străvechi decât lăzile de zestre din odăile moşilor noştri.

[nggallery id=100]

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

SCM Politehnica a rezistat doar prima repriză în fața liderului sezonului regular, CSM Oradea

A fost oarecum un meci cu final așteptat, CSM Oradea fiind favorită pe terenului Timișoarei…

3 ore ago

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

5 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

6 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

6 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

6 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

7 ore ago