Categories: Administratie

Udrea, la Sânnicolau Mare

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Elena Udrea, a făcut furori la Sânnicolau Mare. Aceasta a semnat, pentru oraşul timişean, două proiecte cu finanţare europeană, în valoare totală de aproximativ 20 de milioane de euro. Suma reprezintă bugetul localităţii pe 20 de ani.

Ministrul Elena Udrea a sosit în Timiş pentru a semna trei proiecte în valoare totală de circa 137 de milioane de lei, majoritatea banilor provenind din fonduri europene nerambursabile. O parte din aceşti bani sunt pentru reabilitarea Castelului Huniade, iar restul vor ajunge la Sânnicolau Mare, unde ministrul s-a şi deplasat în această dimineaţă. „Sunteţi cea mai frumoasă doamnă care ocupă funcţia de ministru din 1990 încoace. Le-am spus (sânmiclăuşenilor – n.r.) că, în realitate, sunteţi mai frumoasă decât în realitate. Într-un clasament făcut de noi, primarii, sunteţi pe locul întâi în ceea ce priveşte miniştrii care îşi ţin promisiunile. O să rămâneţi în istoria oraşului nostru, pentru că ne-aţi ajutat să obţinem această finanţare”, a declarat Dănuţ Groza, care i-a decernat ministrului şi titlul de cetăţean de onoare al Sânnicolaului Mare. Dincolo de festivisme, suma alocată Sânnicolaului Mare este uriaşă. O spune chiar primarul Dănuţ Groza: „20 de milioane de euro este bugetul nostru pe 20 de ani de acum încolo”. Banii vor fi folosiţi pentru reabilitarea infrastructurii urbane, prin realizarea de drumuri şi trotuare, sisteme de gestionare a apelor pluviale de suprafaţă, modernizare de parcuri, precum şi pentru un program denumit „Prevenirea criminalităţii şi creşterea siguranţei cetăţeanului prin monitorizare video”.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

11 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

13 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

13 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

13 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

13 ore ago