„Nu am dusmani in conducerea partidelor politice”

E prieten cu principalii săi adversari politici, de la liderul PDL, Constantin Ostaficiuc, până la preşedintele PRM Timiş, Grigore Trif, sau liderul UDMR, Francisc Halasz. Prins în febra negocierilor de la centru dintre social-democraţi şi liberali, preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin nu exclude însă nici susţinerea lui Gheorghe Ciuhandu în cursa pentru primărie.

Sunteţi preşedintele partidului care, potrivit sondajelor de opinie, este pe primul loc atât în ţară, cât şi în Timiş. Vă dă bătăi mari de cap această postură?
Fiecare funcţie reprezintă o responsabilitate. Fiecare procent pe care îl avem în plus ne pune şi întrebările, şi soluţiile pe care trebuie să le prezentăm cetăţenilor. Aceste procente care ne dau, în momentul de faţă, cei mai buni în sondaje, sperăm să fie şi la alegeri baza pentru constituirea noilor conduceri, atât la nivel judeţean, cât şi la nivel guvernamental. Sunt lucruri pe care va trebui să le gestionăm fără prea multă îngâmfare. Nu trebuie să ne culcăm pe o ureche, pentru că nu se ştie niciodată până când vom avea aceste procente. Până la încheierea alegerilor, până la ultimul vot numărat, va trebui să fim „fresh”, mai ales cu o guvernare a PDL care este destul de „arţăgoasă”, încât să nu cedeze lupta înainte de alegeri.

PSD Timiş a fost, de-a lungul timpului, un partid în care s-au regăsit două sau chiar mai multe aripi. Este în aceeaşi situaţie acum? Mai sunt dispute interne?
Suntem un partid deschis, un partid social. La ora actuală, cred că PSD Timiş nu mai are niciun fel de aripi, partidul este destul de unit şi de conştient de ceea ce se poate întâmpla în perioada următoare. Cred că ar trebui să fii deplasat să faci alte calcule, la ora actuală, când partidul se află pe primul loc. La fel ca la fiecare partid, în democraţie, sunt şi alte păreri, dar asta nu înseamnă că sunt „aripi”. Noi suntem deschişi la părerile tuturor, nu numai ale preşedintelui. Avem o singură aripă, chiar dacă este „săgeată” sau „rachetă”.

V-au imputat liderii PSD de la centru faptul că deţineţi o funcţie administrativă la stat, considerată şi politică?
Niciodată. Dimpotrivă. PSD, atât de la centru, cât şi de la nivel judeţean, a catalogat corect ceea ce reprezintă un om din punct de vedere profesional. Nu am fost numit într-o funcţie politică la Direcţia Apelor Banat, cred că este mai mult ideea unui profesionist, decât ideea politică. Dacă eram în zona prefecturii, în zona funcţiilor care sunt puse pentru ca să poată da amenzi cu carneţelul, era altceva.

Alianţa cu PNL e acum doar o chestiune de timp. Cum vă avantajează alianţa în Timiș?
Va trebui să aşteptăm rezultatul final. Probabil că la începutul lunii viitoare, respectiv săptămâna viitoare, vom avea Consiliul Naţional, care să stabilească coordonatele acestei alianţe. La nivel judeţean, sunt convins că această alianţă este capabilă să câştige alegerile locale şi alegerile generale. Bineînţeles, asta ne obligă să găsim soliuţii pentru a ne afla, din start, într-o poziţie avantajoasă.

V-aţi întâlnit cu liderii PNL, respectiv PC Timiş de când, la nivel naţional, se vorbeşte de această alianţă?
Cu Nicolae Robu şi Maria Grapini nu ne-am întâlnit în mod oficial. Am avut o întâlnire cu Nicolae Robu şi Gheorghe Ciuhandu, în alt context, în cadrul APT. Urmează să ne întâlnim în aceste săptămâni, pentru a clarifica lucrurile, în funcţie de ce se întâmplă la nivel naţional. Indiferent dacă această alianţă s-ar realiza sau nu, nu înseamnă că nu putem convieţui, în continuare, în judeţul Timiş.

Există posibilitatea ca din partea acestei alianţe, candidat la Primăria Timişoara să fie actualul primar, Gheorghe Ciuhandu?
Cred că este o problemă a ApT. PNL şi PNŢCD au o tradiţie, nu se ştie ce va fi la momentul respectiv, având în vedere că PNŢCD este în afara cadrului statutar, în dispută cu aripa Pavelescu. Sunt convins că Alianţa pentru Timiş va continua această alianţă. Ar fi neproductiv să nu o facă. Deci, nimic nu e exclus, vom vedea la momentul respectiv.

Cine ar putea fi candidatul la PMT?
Candidatul pentru primărie poate fi oricine, de la orice partid, PSD, Alianţei Centru Dreapta sau al Alianţei pentru Timiş. În cazul APT sunt mai multe posibilităţi. În cazul în care această alianţă rămâne în trei, ACD, PSD şi PNŢCD, nu sunt prea multe discuţii în ceea ce priveşte candidatul. În acest context, cei care sunt acum la guvernare pot să ia o pauză. Am discutat şi am căzut însă de acord că nu este momentul să facem nominalizări.

În ce fază sunteţi cu desemnarea candidaţilor? Cei de la PNL, de exemplu, au promis o listă cu candidaţii „zero”.Când vom avea nominalizări de la PSD?
La 1 martie suntem obligaţi să prezentăm candidatul pentru preşedintele Consiliului Judeţean Timiş şi Primăria Timişoara. În această perioadă, în sediu sunt convocaţi primari cu responsabilii de zone, se fac evaluări ale colegiilor de la nivelul întregii echipe administrative, a tuturor primăriilor, astfel încât să fim pregătiţi. PSD va avea candidat în fiecare comună. Dacă vom avea o înţelegere la nivel naţional cu PNL şi dacă se va considera necesar ca în unele localităţi să fie candidaţi comuni, mai ales dacă se va merge pentru alegerea primarului din primul tur, există nevoia să ne putem uni.

Candidaţi la funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş? Cel puţin, aspiraţi la această funcţie?
În mod personal, nu aspir la niciunul dintre posturi. PSD îşi rezervă dreptul de a putea pregăti candidaţi pentru orice funcţie, inclusiv cea de preşedinte al CJ, dar nu este obligatoriu ca Bojin să fie candidatul. Cel mai bine plasat dintre noi va merge la CJ, lucru valabil şi la PMT, şi la celelalte primării. Ne vom pregăti candidaţii în mod regulat, în aşa fel încât să nu fie probleme. Dacă la nivel naţional se va hotărî o altă posibilitate, să mergem împreună cu ACD pe liste comune şi să avem un candidat care este mai bine plasat decât candidatul nostru, nu vom face necazuri de la începutul funcţionării coaliţiei. Aceste funcţii trebuie discutate paritar. Ne gândim, împreună cu ACD, să discutăm cele două funcţii mari, astfel încât să fie câte o funcţie la fiecare partid din alianţă, pentru a putea avea motivaţie. Din câte am discutat cu cei de la PNL, ei sunt de acord cu noi. Desigur, mai sunt voci cum a fost cea a lui Cristian Buşoi care se trezesc vorbind. Noi rămânem cu picioarele pe pământ.

În ce relaţii sunteţi cu preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu?
Sunt în relaţii foarte bune şi cu dl Robu, şi cu dl Buşoi, chiar şi cu dl Ciuhandu, şi cu dl Ostaficiuc. Am o relaţ bună şi cu dl Trif, şi cu dl. Pavelescu de la PNŢCD, şi cu doamna Grapini. Să nu-l uit pe dl. Halasz de la UDMR. Prin modul meu de a fi, prin sinceritatea şi corectitudinea care mă caracterizează, cel puţin din punct de vedere politic nu am niciun fel de duşmani. Asta nu înseamnă că nu sunt adversari politici sau că, în momentul în care am intrat într-o campanie, ne vom pupa la televizor sau voi face concesii pentru slăbiciunile sau proiectele care nu şi-au găsit justificarea din punctul unora de vedere în judeţul Timiş.

Mai „racolaţi” primari de la alte partide?
Este datoria mea de preşedinte şi a colegilor mei, să facem toate demersurile necesare pentru a-i primi pe toţi cei care se regăsesc pe posturi eligibile şi vor să vină spre noi. Această responsabilitate sper să fie înţeleasă corect. Cel puţin din punctul nostru de vedere, al opoziţiei, nu poate veni sub forma unui şantaj şi nu poate fi decât o demonstraţie a celor care vin înspre noi, după ce s-au săturat de promisiuni care nu se regăsesc nici măcar pentru ei. Sunt foarte mulţi primari inclusiv din zona puterii, care realizează, la ora actuală, că nu şi-au îndeplinit promisiunile şi sunt destul de necăjiţi din punct de vedere al poziţiei lor faţă de cetăţeni. Unora dintre ei o să le fie ruşine să se urce pe scenă în contradictoriu cu ce au promis în campania electorală şi ce au realizat. Pe unii îi vom lua înapoi, pe alţii nu. Vor trebui să-şi justifice foarte bine plecarea, programul şi acţiunile pe care le-au avut când au plecat de la noi.

Ce le reprosaţi consilierilor locali şi judeţeni PSD?
Nu le reproşez nimic. Dacă le-aş reproşa ceva, ar trebui să recunosc că nu şi-au făcut datoria. Singurul lucru pe care pot să îl reproşez este nu am fost prea răi, nu am ieşit să-i atacăm caustic pe cei care au făcut prostii şi va trebui ca acest lucru să se întâmple în perioada care urmează.

Ce aveţi de reproşat administraţiei Ciuhandu?
Îi reproşez că nu este prea arţăgoasă, că nu insistă pe proiectele pe care ar trebui să le facă pentru Timişoara. Parcă ne regăsim într-un fel de linişte sufletească, un mod de a fi mulţumiţi, ştiind că, de fapt, guvernarea actuală nu dă nimic în plus pentru Timişoara. Acest lucru va trebui să dispară, şi la nivelul Timişoarei, unde va trebui să se formeze o echipă care să se poată „bate” în aşa fel încât timişorenii să beneficieze de locul doi pe care îl avem ca număr pentru taxele pe care le transmitem către bugetul naţional. Nu pretindem locul doi pentru sumele care vin către Timişoara şi Timiş, dar pretindem să fie măcar în primele zece judeţe ale ţării. Dacă PSD va ajunge la guvernare, va trebui să regăsim posibilitatea de a-l pune în priză pe oricare ar fi primarul Timişoarei. Acesta trebuie să fie din nou jucător pe scena politică, să nu aştepte doar posibilitatea de a primi de la Bucureşti. Cred că ar trebui să batem mai mult pe la uşile capitalei. Va trebui să intrăm pe geam, dacă vom fi scoşi afară, şi va trebui să găsim şi tăria să nu mai fim atât de îngâmfaţi, pentru că toţi cei de la conducerea noastră au fost prea îngâmfaţi pentru a sta prea mult la vorbă. Aduceţi-vă aminte că Ion Iliescu nu a fost primit în Timişoara pe vremea când era preşedintele ţării, că Emil Constantinescu s-a trezit cu cerneala în faţă… Celelalte guvernări, CD, DA, nu au făcut nimic pentru Timişoara, cu toate că Timişul şi Timişoara erau considerate fiefuri ale voturilor portocalii. Cred că va trebui să fim foarte atenţi la ce echipe se formează, va trebui să găsim formula potrivită şi de la nivelul primăriei, şi de la nivelul consiliului judeţean, care să fie corespondenţi ai guvernării la nivel naţ ional şi să nu mai fim pe lângă, în speranţa că ne va iubi cineva.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pesedistul a spus: (ianuarie 25th, 2011 at 13:29 )

Bojin e prieten chiar cu toti? Si cu Grindeanu? Dar cu Toanca?

doru iancu a spus: (ianuarie 25th, 2011 at 18:32 )

Bojin e baiat fain chit ca e pesedist.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top