„Trotuarul” se face, mai eficient, pe net

Gata cu agăţatul clienţilor pe marginea drumului! „Fetiţele” cu pretenţii s-au mutat pe Internet, de unde au numai avantaje: câştigurile sunt mai însemnate, iar ele sunt mult mai greu de prins de către poliţişti.

„Domnii generoşi” au la dispoziţie zeci de pagini virtuale, pentru a-şi alege, după plac, partenere de sex. Cu un tarif care porneşte de la 100 de lei, dar ajunge şi la câteva sute de euro, damele de companie oferă servicii pentru toate gusturile. Sexul se practică atât în „cuibul” domnişoarelor, cât şi la hotel, iar remuneraţia se face în funcţie de durata prestaţiei, dar şi de tipul de sex practicat. Lily are 31 de ani, este „escortă” de şase ani, dar practică prostituţia de zece. Acum se promovează pe Internet şi are între unul şi cinci clienţi pe zi, pe care îi taxează cu sume cuprinse între 100 şi 500 de lei. Pentru că e criză, femeia spune că acceptă şi cadouri, cum ar fi bijuteriile din aur sau telefoanele mobile. Are şi clienţi fideli, pentru care practică reduceri sau chiar servicii pe datorie, până la salariu. „Sunt deja cunoscută în domeniu, sunt căutată, iar clienţii fideli beneficiază de tratament special. Înainte, mi s-a întîmplat să accept şi bonuri de masă”, spune prostituata. Nu prea vrea să vorbească despre cât câştigă pe lună, dar spune că banii îi ajung pentru un trai decent. „Lucrează” doar când are chef şi este una dintre fericitele care sunt pe cont propriu, astfel că nu mai trebuie să plătească şi „peştele”. După ce plăteşte cheltuielile de întreţinere ale apartamentului bine pus la punct în care îşi primeşte clienţii, lui Lily îi rămân bani pentru a-şi face toate mofturile. Investeşte în lenjerie intimă, jucării sexuale şi tratamente cosmetice şi de întreţinere şi nu-şi face probleme pentru viitor. „O să văd ce fac când ajung la pensie. Acum mă interesează să arăt pe măsura dorinţelor clienţilor mei”, spune, zâmbind, tânăra, întrebată dacă şi-a făcut vreo pensie privată. O altă investiţie este promovarea sa şi a serviciilor pe care le oferă. „Online-ul m-a ajutat foarte mult. Sunt prezentă pe cele mai importante reţele de profil, de unde clienţii mă pot apela”, explică femeia. Ştie că nu e legal ce face, dar nu-i pasă: „Ce ştiu eu să fac, ca să mă angajeze cineva? Ce şanse am? Să lucrez în schimburi, la bandă? Nici vorbă”.
Poliţiştii de la Biroul de Investigaţii Criminale recunosc că le este foarte greu să probeze prostituţia făcută prin Internet, care este o activitate foarte complexă. „Investigaţiile Criminale s-au autosesizat şi avem câteva cazuri în lucru. În ultimii doi ani nu au găsit nicio reţea structurată. Sunt mai multe activităţi de făcut, trebuie aduse foarte multe probe la dosar, nu te poţi baza pe un simplu anunţ”, spun reprezentanţii IPJ. Tinerele care practică prostituţia riscă pedeapsa cu închisoarea de la trei luni la trei ani, în timp ce proxenetismul se pedepseşte cu închisoarea până la zece ani.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

alex a spus: (ianuarie 9th, 2011 at 11:05 )

iar politia e legata din nou la maini, nu poate interveni. eu cred ca militienii nostri sunt legati si la ochi, chiar de ele, dde tarfulite. asa ca, traiasca curvele! ca doar au preotectie chiar de la politie

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Top