Concurs de directori la Spitalul Municipal

Abia încheiat concursul de manageri la spitalele timişorene din subordinea Primăriei Timişoara, unităţile sanitare încep, pe rând, să organizeze concursuri pentru posturi cheie.

Prima unitate este Spitalul Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, care are nevoie de director medical, director financiar-contabil şi director îngrijiri. Concursul se va desfăşura în perioada 2-8 februarie. Cei care vor să se înscrie trebuie să aibă domiciliu stabil în România, să nu fie condamnaţi sau în curs de urmărire penală, să fie apţi fizic şi neuropsihic şi să nu fie în prag de pensionare. Acestea sunt criteriile generale, dar pentru fiecare post în parte există criterii specifice, care ţin de pregătirea profesională. Vor fi trei probe de evaluare: test grilă (lucrare scrisă de verificare a cunoştinţelor din legislaţia specifică postului), susţinerea proiectului (lucrarea de specialitate pe o temă din domeniul de activitate) şi interviul. Temele pentru proiectul fără de care candidaţii nu se pot prezenta la concurs sunt planuri de eficientizare a activităţii spitalului, a managementului calităţii, pentru creşterea eficienţei economice a unităţii, privind managementul deşeurilor medicale, managementul infecţiilor nosocominale şi îmbunătăţirea serviciilor de sănătate furnizate de spital. Înscrierile se fac până în 21 ianuarie, la sediul spitalului din str. Hector nr. 1.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Top