Din simt civic, sa sabotam industria cartofului!

Mare adevăr grăieşte Constantin Tampiza, când ne trimite să sabotăm comerţul cu cartofi. Pentru cine nu ştie, Tampiza ăsta e reprezentantul pentru România al patronatului rus de la LukOil şi a ajuns el să ne ia la întrebări cu privire la cum cumpărăm noi cartofii, după ce a observat omul că, în ultima vreme, preţul la această legumă preferată de românul sărac a crescut nesimţit de mult. Chiar aşa, de ce merg tinerii rebeli numai la benzinărie cu monede mici să cumpere juma’ de litru de combustibil şi nu mergem cu toţii, din simţ civic, la piaţă să plătim cu monede de un ban 2/3 tubercul achiziţionat în tehnici de sabotaj, să dăm peste cap industria cartofului, importatorii din Egipt sau Turcia şi comerţul marilor supermarketuri? Pentru problema domnului Tampiza şi a marelui vizitator de supermarket numai ministrul Tabără are rezolvarea. Numai că nu e suficient ca dl Tabără să aibă rezolvarea, mai trebuie ca şeful de la Agricultură, deputatul de Timiş, să aibă voinţă politică de la partid şi curajul să se ia la trântă cu purcoiul de gologani care este în joc ca miză în această industrie. Când s-a lansat pe piaţă dezbaterea unei variante de proiect de lege cu privire la etichetarea produselor pe raft în marile magazine, managerii acestora au sărit ca arşi, de teama că o să le crape obrazul de ruşine când vor arăta la marele public cumpărător cu cât achiziţionează caserola de carne de mici (6 lei, să zicem) şi o vând, „la ofertă!!!”, cu 12 lei pe kilogram, adică dublu. Asta, ca să dăm numai un exemplu. Diferenţa intră în taxe de raft, taxe de magazin, taxe de lipsă de bun simţ, taxă de protecţie şi alte dări cu care sunt cocoşaţi nu producătorii, ci cumpărătorii, căci şi firma care vinde în aceste lanţuri generatoare de imense profituri pe timp de criză trebuie să-i scoată pârleala de undeva. Şi de unde dacă nu de la cumpărătorul de cartof, dl Tampiza? Oricum, preţul vine mai mare din halele de producţie româneşti, pe motiv de materii prime scumpe, mai scumpe ca afară, din lipsă de tehnologie avansată care să dea randament, plata întârziată şi sub nivelul celor făcute ca subvenţie în majoritatea ţărilor UE şi alte necazuri care, nu-i aşa?, nu vin niciodată singure. Logic, ele vin împreună cu foamea retailerilor, foame care poate fi developată comparând produsele branduite de lanţul supermarketului, scos la vânzare cu un profit minim, cu cele similare oferite de furnizorul din competiţia de piaţă. Dacă spunem că se apropie de jumătate greşim, domnilor directori generali, de zonă, de prospături, de non-food şi alte departamente? Întrebarea care se pune e dacă această lege se va da, nu cumva e riscant să ne bazăm pe ruşinea responsabililor acestui tip de comerţ de a dubla pretul de achiziţie pentru a ajunge la cel de raft? Nu mai merge aşa, de săptămâna viitoare, tinerii din lumea întreagă ar trebui să-l susţină pe domnul Tampiza la cumpărături, să lovească năprasnic în inima comerţului samavolnic, că şi-aşa trebuie omul să consume monedele alea primite de la divizia civică de sabotaj benzinării.

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

ANA a spus: (ianuarie 20th, 2011 at 19:15 )

Sa facem protest pentru cartofi,lapte si alte produse. Laptele la sat se vinde cu 3 lei si in Germania ,laptele e mai ieftin.Sa dam bani marunti la toate produsele. Ieftini cartoful si laptele.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top