Legea Bugetului reclamata ca incalca Constitutia Romaniei

Alianța Pentru Sănătate din România reclamă încălcarea drepturilor românilor la îngrijire medicală decentă. Reclamația o face către Parlamentul European, prin Comisia de Sănătate, pentru că alocarea a numai 3% din PIB pentru sistemul de sănătate nu asigură acest lucru și încalcă Constituția României.

„Legea bugetului pe 2011, așa cum a fost votată de Parlamentul României, 3% din PIB, continuă grava subfinanțare a sistemului de sănătate generând, atât pe termen scurt cât și pe termen mediu și lung, efecte dezastruoase în planul sănătății populației și a speranței de viață” precizează într-un comunicat Consiliul Director al Alianței Pentru Sănătate din România. APSR atrage atenția că subfinanțarea a generat grave disfuncționalități ale sistemului, cu limitarea accesului pacienților la produsele și serviciile de sănătate, iar studiile efectuate până acum relevă continua degradare a sistemului și a stării de sănătate a populației: „ ASPR consideră că neglijența, nepăsarea, indiferența și interesele de grup ale reprezentanților statului român duc la discriminarea și la exterminarea unor categorii importante ale populației cărora le este restricționat deptul la ocrotirea sănătății și igienei. Cel mai grav este că vor fi pierdute prematur vieți omenești”. Supărarea ASPR este cu atât mai mare cu cât consideră că proiectarea și adoptarea acestui buget au fost făcute fără temeiul unei analize corespunzătoare asupra nevoilor și stării de sănătate a populației, fără o evaluare a consecințelor în planul infrastructurii sistemului de sănătate și fără o evaluare reală a nevilor minime de finanțare.

Share
Published by
Artemia Simeria

Recent Posts

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

20 de minute ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

25 de minute ago

Au fost introduse restricții de circulație la trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș

Circulația rutieră se va desfășura în perioada următoare cu dificultăți în zona trecerii peste calea…

28 de minute ago

Centru dedicat persoanelor vârstnice la Moşniţa Nouă. A fost semnat contractul de finanțare

În localitatea Urseni, comuna Moşniţa Nouă, se va ridica un centru dedicat persoanelor vârstnice și…

44 de minute ago

UVT își extinde colaborările în regiunea Asia-Pacific

Universitatea de Vest Timișoara ia parte săptămâna aceasta la a 19-a ediție a conferinței și…

O oră ago

Timișoara găzduiește Convenția Internațională de Cosmetologie, eveniment dedicate exclusiv cosmeticii profesionale din România

În perioada 3-5 martie 2026, Timișoara devine capitala înfrumusețării din România, aici organizându-se un eveniment…

O oră ago