Coincidenţă sau nu, dar n-au trecut decât câteva zile de la momentul în care primarul Ciuhandu se bosumfla în faţa colegilor de alianţă, dar îşi scăpa batista precum o primadonă în faţa cavalerului PD-L, că lucrurile au luat o întorsătură interesantă în consiliul local. Să vezi şi să nu crezi, armonia a pus stăpânire desăvârşită pe toţi consilierii. Pesediştii trimiteau bezele pedeliştilor, aceştia trăgeau ocheade ţărăniştilor, iar ultimii, liberalilor. Ce mai, nici la o întâlnire de famiglie nu puteai vedea atâta înţelegere. „Năstruşnicul” liberal Ciprian Jichici, cel pentru care Ciuhandu a făcut botic către PNL, nici măcar n-a fost prezent la şedinţă. Din start, pesediştii şi-au retras sau au modificat proiecte care nu conveneau Executivului primăriei. Pedelistul Simion Moşiu, cunoscut critic al administraţiei Ciuhandu, îi promitea primarului că-i va trimte ilustrate din străinătate. Cireaşa de pe tort a fost reprezentată însă de gratulările reciproce pe care şi le-au făcut cei doi Ciuhanzi, Gheorge, respectiv Ovidiu, ultimul cunoscut ca fiind cel mai aprig adversar al primarului. Consilierii PD-L chiar au promis solemn că vor face tot ce vor putea pentru a sprijini proiectele primăriei. Să mai spunem că hotărâri considerate extrem de controversate înainte de şedinţă au fost adoptate în unanimitate? Culmea, ca să dea totuşi o aparenţă de forum al dezbaterilor, şi nu de şedinţă a Alcoolicilor anonimi, în decor a ieşit puţin doar consilierul ţărănist Corado Toader. El a atras atenţia asupra unor aspecte din activitatea executivului. A fost şi el repede potolit de „apoliticul” secretar Johnny Cojocari, care i-a explicat tânărului că „viaţa e plină de compromisuri”. Aşa o fi. Dacă „tata Jean” nu ştie chestiunile astea de viaţă, cine le-ar putea şti? Pe scurt, burzuluiala lui Ciuhandu, unii ar zice şantaj, chiar a avut efect. Dacă lucrurile vor continua în aceeaşi manieră, ar fi interesant de aflat ce alibiuri mai găseşte primarul pentru nerealizări. OK, pe ăla cu Bucureştiul care nu ne iubeşte îl ştim. Dar altul? Că până acum se plângea foarte mult şi de consilieri. A, o singură problemă a mai deranjat cumva armonia: un geam prin care bătea frigul de afară, geam amplasat în spatele consilierei liberale Adriana Blaj. Ar trebui remediat mai repede!
Scrie un comentariu
6 comentarii pentru acest articol
si ce e rau ca s-au votat proiectele? nu va intereseaza decat scandalul? incep sa cred, ca multe din scandaluri sunt provocate artificial de ziaristi!
pt. @timisoreanul: atat ai inteles tu? E grav atunci …
Care ne realizari fratioare? Ai citit articolul de pe adevarul cu termopane la cetatea domneasca a lui Vlad Tepes? Cauta pe net sa vezi ce idioteni se intampla prin tara asta a noastra, si vei vedea ce surpriza vei avea. Poate ne putem compara cu Cluj sau Sibiu, dar si orasele astea 2, sunt noi in conpetitia cu TM. Bucurestiul a stors totul de peste tot, si prin legi si prin coruptie, si tot sunt harcea parcea. Fara centru, fara viziune, fara nici o idee despre cum ar trebui sa fie bucuresteanul. Timisoara e o capodopera. Avem din start 2 centre culturale Unirii si complexul. Fiecare cu particularitatile lui. Avem vara malurile begai, ragandite pentru .. . Avem in plus Pta.Victoriei, Pta.Traian, Maria, Iosefin, ..etc. Pacat ca nu a fost sa fie cu ideea cartieului rosu in Iosefin si pacat de fostul strand al Tineretului. Asa zisul editorial e o brambureala fara continut, fara imaginatie si in plus fara macar a propune o ‘idee’ pentru oras.
Pt. rolli , tu compari timisoara cu bucurestiul, fii serios, Timisoara nici cat un sector din bucuresti nu e, compara timisoara cu, brasov, cu iasi, cluj, craiova, sibiu, si asa stam rau , poate doar pe iasi il mai depasim, ca restul au trecut in alta era.
@Anca, cand ai fost ultima data in Bucuresti? Bucurestiul nu are nici macar centru. Zona centrala e ceva ceva mai ok, dar daca mergi inspre periferi te ingrozesti. Eu am fost cu niste prieteni francezi acum 3 luni. Socul nu a fost numai a lor. Am ramas toti muti, daca pana atunci radeam si comentam. Asta asa din pct de vedere stradal. De unde vrei sa incep in rest, /? Timisul a fost declarata cel mai mare exportator pe 2010. Orasul e mare dar e ingrozitor de imputit. Toata media(tv, radio, presa) e la Bucuresti(cea ce e un avantaj pentru ei). Dar pana si pe vremea lui Ceusescu nu era chiar asa un centralism.
Legislatia trebuie modificata astfel incat s[ u amki ai nevoie de Bucuresti.S[ dam la centru bani pentru intretinerea armatei, a instityu’iilor publice, etc, iar restul sa ramana aici.
Articole asemănătoare
Știri de ultimă oră
Cele mai citite articole
- Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
- Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
- E oficial, miniștrii sosiți la Timișoara vor fi înghesuiți în Sala Video. Două proiecte pentru Timiș, votate la ședința de guvern
- Stradă din Dumbrăviţa recuperată de la samsarii imobiliari urmează să fie asfaltată de primărie
- Manfred Weber și Cristopher Cîrpaci recomandă Nicolae Robu
- Clanurile mafiote ţigăneşti îşi anunţă sprijinul pentru Nicolae Robu la alegeri!
- Proiectele noului stadion, al Institutului Oncologic și cel al PTF Beba Veche au fost aprobate in ședința de guvern de la Timișoara
- Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Administratie
Grădinița cu Program Prelungit nr. 19 are asigurat un spațiu adecvat pentru funcționare
Citeşte tot articolul
Politica
USR Timiş: Cu mare cinism, PSD oferă timișorenilor daruri din banii lor
Citeşte tot articolul
Sport
Biea îşi pune centura în joc sâmbătă. Vineri are loc cântarul oficial
Citeşte tot articolul
Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Social
Un proxenet de 67 de ani a fost săltat de acasă de „mascaţi”
Citeşte tot articolul
Sănatate
Zeci de copii și cadre didactice de la Colegiul Național Loga, internați la spital/UPDATE. Potrivit ultimelor informaţii au fost infectaţi cu norovirus
YUNIKU, cea mai nouă tehnologie din domeniul realizării ochelarilor, este acum prezentă la Timișoara în cadrul Clinicii VISTA
Simpozion de comemorare a lui Johannes Poigenfürst, iniţiatorul Casei Austria
A decedat inițiatorul proiectului Casa Austria Timișoara
Fertilizarea in vitro, la Clinica Bega. Perspective există, personal pregătit la fel, dar trebuie acreditare
Noua clădire a Maternității Bega a fost oficial predată beneficiarului, Consiliul Județean Timiș/FOTO
Consiliul Județean Timiș preia oficial clădirea noii maternități Bega
Unitățile medicale din Timișoara primesc milioane de lei pentru digitalizarea serviciilor oferite
O delegație a Organizației Mondiale a Sănătății a vizitat Timișoara/Foto
O nouă campanie de donare de sânge la Spitalul Clinic CF Timișoara. Unitatea sanitară vine în ajutorul Centrului Regional de Transfuzie Sanguină
Medicii de familie și cei de la ambulatoriile de specialitate au protestat în fața sediului Casei de Sănătate Timiș/FOTO
S-au deblocat angajările pentru peste 7.600 de posturi din spitale, dintre care 2.500 de medici. În Timiş sunt 870 de posturi neocupate
Timp liber și cultură
Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Victimele datoriei de Eugène Ionesco, noua premieră la TNTm
Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Topul celor mai populare machiaje și de ce-s atât de importante
Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
Altfel de plantare de pomi! Pe ritm de caval, la Oxigen Planting Festival în localitatea Şag
Sfaturi de la specialiştii Horticultura pentru îngrijirea grădinii în luna aprilie
Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
Economic
Asociația Grupul de Acțiune Locală Colinele Recaș lansează apelul de selecție pentru Măsura 5/6A – Înființarea și dezvoltarea întreprinderilor
Citeşte tot articolul
Comentarii prin facebook