Categories: CulturaUltima ora

Timisoara citeste si face schimb de carti

Au citit şi s-au întâlnit pentru a-şi împărtăşi opiniile. Schimbul de cărţi de duminică după-amiază a adunat câteva zeci de persoane, multe dintre ele aflate la prima experienţă de acest gen.

Istoria schimbului de cărţi a început, la Timişoara, în 2007. Pasionaţii de lectură se întâlnesc lunar, într-un local din oraş, aproape de fiecare dată altul, aduc cărţi, împrumută şi schimbă idei despre autori sau opere. Se discută de toate, de la filosofie, la ultimele best-seller-uri. Noii veniţi spun că au aflat de pe Internet despre aceste întâlniri. „E un mediu foarte bun dacă vrei să te dezvolţi. Lucrul cel mai important este că aici vii şi discuţi despre cele cărţi, nu mai eşti pus în situaţia de a le alege orbeşte din librării”, explică Izabela Rotaru, o tânără de 20 de ani încântată de felul în care a ales să-şi petreacă după-amiaza de duminică.
Discuţia a început cu Michel Tournier şi volumul său, „Fecioara şi căpcăunul”, urmate de „Grimus”, debutul literar al lui Salman Rushdie. Oamenii vorbesc pe rând, nu se bagă unul peste altul, dar nici nu se sfiesc să-şi spună direct părerile despre volumele citite. Unele sunt geniale, altele sunt considerate plictisitoare. E loc pentru toată lumea şi toate gusturile literare. Pentru că nimic nu e la voia întâmplării, participanţii fac să circule, de la unul la altul, o listă pe care-şi notează datele de contact, numele volumelor oferite spre lectură şi al celor pe care şi le însuşesc temporar. „Cărţile se iau pentru o lună şi se returnează la următoarea întâlnire”, explică Andra Jebeleanu, organizatorul evenimentului, care este mecanismul de funcţionare. La prima întâlnire din acest an, una dintre cărţile care a căpătat, rapid, o listă de aşteptare a fost „Aventurile lui Habarnam”.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Marilen Pirtea respinge categoric scenariul demisiei lui Ilie Bolojan. În spatele zvonurile ar sta Olguţa Vasilescu

Preşedintele PNL Timiş, Marilen Pirtea, afirmă că scenariul vehiculat în spaţiul public ultimele zile privind…

4 ore ago

Explozie la Becicherecu Mic. Un minor a ajuns la spital

Marți, în jurul orei 15:35, ISU Timiș a fost solicitat să intervină pentru asigurare măsuri…

7 ore ago

Viceprimarii Timișoarei au explicat locuitorilor din Fabric cum se va face regenerarea zonei. Lucrările vor fi ”fazate”

Reprezentanții Primăriei Timișoara a bifat și întâlnirea cu cetățenii din zona Piața Traian și cele…

11 ore ago

CJ Timiș pregătește ridicarea unui prim adăpost pentru animale, la Grabaț. Nu se va recurge la eutanasiere, dar se va promova adopția/FOTO

Consiliul Județean Timiș pregătește includerea în bugetul pe acest an a sumelor necesare în vederea…

11 ore ago

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații comerciale din clădiri istorice, cu chiriile de la 5 la 16 euro pe metru pătrat

Primăria Timișoara scoate la licitație 11 spații cu destinație comercială sau de servicii, aflate în…

12 ore ago

UPT Campus Creativ organizează un dialog deschis între Nicu Ștefănuță, vicele Parlamentului European, și Florin Drăgan, rectorul Politehnicii

Dialog pentru viitor. Universitatea Politehnica Timișoara, prin programul UPT Campus Creativ, aduce în fața publicului…

12 ore ago