Ce facem daca Basescu nu prinde „Regina”? O rezolva Uniunea Social Liberala!

Băsescu vrea să se ajungă la „Regină”. O zice cam târziu, dar o zice, de parcă ar fi lipsit omul din ţară măcar vreo 15 ani. Tabăra adversă nu crede şi afirmă că este vorba doar de o acţiune de paradă, menită să ia ochii oficialilor europeni şi alegătorului setos (oare?) de anticorupţie. Ca să nu te umpli de gargară politică, cel mai sănătos e să explorezi ca briciul prin brânză latura logică a evenimentelor petrecute în vămile şi punctele de trecere a frontierelor, mai ales spre ţări non-UE, acolo unde ţigara e ţigară, alcoolul e alcool, fugarul e fugar, bunătăţi, nene! Băsescu vrea la „Regină”. De ce ar vrea Băsescu la regină, iar regina să nu se cheme Elena, romantic, pe malul mării, cu o cupă de şampanie în mână? De ce şi-ar băga preşedintele „mortul” în casă, prin expunerea unui mare lider PDL, când niciun partid din lumea asta românească n-a mai făcut aşa ceva, ca să nu mai vorbim de rateurile din parlament în dosarele Ridzi şi Păsat? Pe „Băse” l-aş vedea dornic să găsească coruptul şef doar printr-un gest de pocăinţă la limita spovedaniei dinainte de moartea politică. Poate vrea să se ducă omul în istorie mai curat, mai uscat, după atâtea compromisuri. Dar să trecem peste idealisme şi să încercăm alte piste. Preşedintele ar mai putea vrea „Regina”, dacă respectiva persoană îi este cumva adversar politic în interiorul cercului puterii. Dacă „Regina” ar fi cumva un bătrân lup de stepa PDL care nu mai răspunde la comenzile de la Cotroceni? Doar ca să existe exemple, se pronunţă numele lui Vasile Blaga ca şi capăt de linie, ca să ne închipuim cum s-ar putea derula un război care să ducă la autodevorarea partidului în preajma congresului de alegeri. Un suicid în grup, total nefiresc pentru un partid precum PDL.

Să adulmecăm ipoteza opoziţiei. O opoziţie paranoică, care ajunge să se bucure că Ridzi şi Păsat scapă de DNA, doar ca să nu-i iasă „calculele” lui Băsescu, şi care probabil va juisa de satisfacţie dacă România va intra în haos după ce-a fost lovită de un meteorit, tot din acelaşi motiv cu conotaţii uşor psihiatrice. De ce ai porni o astfel de acţiune „de faţadă”, când este clar că firul va merge odată şi odată la colectorul politic, fie şi numai după ce ancheta şi procesul în justiţie vor trece în mandatul altor coaliţii politice? Stai şi te întrebi uneori cum e mai bine, să iei „pionii” corupţiei şi să te faci că uiţi de cei din capul piramidei sau să lăsăm totul să meargă ca până acum, adică debandadă totală, corupţie până-n gâtul tuturor instituţiilor statului? Ar fi dezolant pentru unii şi previzibil pentru alţii ca Băsescu să nu vrea să ajungă la „Regină”, iar cazurile să se finalizeze în buna datină românească a celor 29 de zile de arest, după care multă linişte şi mucles în justiţie. În acest caz am, totuşi, o mare speranţă şi o explozivă aşteptare. Dacă PDL pune batista pe ţambal, să vedeţi orgie justiţiară după ce se schimbă puterea, cum vor avea şansa PSD şi PNL, Partidul Conservator, să arate ele populaţiei cum au camuflat democrat-liberalii mafia şi cum o dezvăluie ei în toată splendoarea. Ce, nu credeţi? Cum aşa?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top