In IT, firmele se bat pe programatori buni, nu pe contracte

Alin Marconi este managerul unei firme de soft care, deşi nu foarte mare, are o mulţime de contracte cu mediul de afaceri german. După semnalele primite până acum, Marconi susţine că 2011 va fi unul foarte bun pentru afacerea sa care, la fel ca toate business-urile din acest domeniu, a stagnat oarecum în ultimul an, din cauza crizei.

Domnule Marconi, domeniul IT este probabil unul dintre cele mai puţin afectate de criza financiară, nu a fost vorba de reduceri de posturi sau de salarii. Cum aţi perceput totuşi această criză?
Bineînţeles că a fost afectat şi domeniul IT, parţial chiar mai este. E clar că în momentul în care clientul tău are probleme de ordin financiar, acestea se resfrâng şi asupra ta, vrând-nevrând. S-a simţit şi în cazul nostru o oarecare reducere a activităţii în cursul anului 2010, au scăzut comenzile. dar nu s-a ajuns până la concedieri sau reduceri salariale. Dacă aş face o comparaţie între 2009 şi 2010, pot spune că doar anul trecut am simţit o oarecare stagnare pe piaţă. Am păstrat business-ul, am păstrat echipa, nu s-a pus nicio clipă problema reducerilor salariale. dar nu a mai fost trendul acela ascendent cu care ne-am obişnuit în anii trecuţi. În plus, au existat şi câteva proiecte la care clienţii au renunţat, le-au direcţionat către pieţe mai ieftine.

Puteţi spune că acum lucrurile se pun în mişcare şi că 2011 se prefigurează a fi un an bun?
Da, pot să spun de pe acum că 2011 se anunţă a fi unul foarte bun! A început foarte bine, au apărut clienţi noi şi proiectele noi.

Spre ce se orientează firmele din acest domeniu, spre contracte în ţară sau în străinătate?
În străinătate, răspunsul la această întrebare este simplu. Este vorba de bugete mai mari, există etică în afaceri, există parteneri credibili.

Cum se prezintă forţa de muncă de care aveţi nevoie? E bine pregătită?
Aici e de discutat. Pot să zic că e pregătită, dar e şi loc de mai bine. Nu putem să ne plângem foarte tare pentru că există resurse, există universităţi, avem suficiente motive să fim mulţumiţi. Pe de altă parte însă, există comentarii legate de calitatea actului de învăţământ, de curricula şcolară, de faptul că nu sunt destul de conectaţi absolvenţii cu ceea ce se cere pe piaţă, cu ceea ce îşi doresc angajatorii. Tocmai de aceea s-au organizat şi se vor mai organiza întâlniri cu reprezentanţii mediului de învăţământ, există diverse organizaţii care se ocupă cu intermedierea relaţiei dintre mediul de afaceri şi instituţiile de învăţământ. Din păcate există şi o oarecare inerţie, lucrurile se mişcă mult mai greu decât îşi doreşte mediul de afaceri. Dar cum am spus, nu este foarte gravă situaţia, însă e loc de mai bine.

Cât de mare este concurenţa în domeniul IT?
În Timişoara este o concurenţă paralelă, mai exact nu ne batem pe clienţi, ne batem pe resurse, asta însemnând programatori buni. Uneori mai şi producem aceste resurse şi câteodată le mai şi atragem.

Că tot aţi pomenit de asta, în 2010 piaţa IT din Cluj şi Sibiu a explodat şi a început să atragă mulţi programatori. Au plecat şi din Timişoara?
Da. Chiar şi firma noastră a avut un caz, un programator a plecat la Cluj. Însă dintre cei care au plecat, câţiva s-au întors.

Microsoft tatonează terenul în Timişoara şi a anunţat angajari. Asta înseamnă o provocare pentru firmele care există pe piaţă?
Da, va fi o provocare, dar vom vedea ce va fi. E loc şi pentru Microsoft, dacă vrea să vină în Timişoara. Oameni buni sunt peste tot. Sigur că un nume ca Microsoft va atrage capacităţi, dar asta nu înseamnă că celelalte firme IT nu-şi vor face treaba în continuarea şi nu-şi vor onora contractele. Poate că se vor ivi nişte dificultăţi, dar la ora asta e prea devreme să discutăm această problemă. Nu ştiu care le sunt planurile şi câţi programatori doresc să angajeze, dar sunt convins că se va găsi loc pentru toată lumea.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Top