Parcul Copiilor – impotenta sau rea-vointa din partea primariei?

Modul în care edilii Timişoarei gestionează problema Parcului Copiilor este total de neînţeles. Oricâte scenarii ai face vizavi de refuzul flagrant al primăriei de-a reabilita parcul, nu ajungi nicăieri. Dacă nu se gândesc la copii şi la părinţi – şi nu se gândesc – măcar din punct de vedere electoral, edilii ar trebui să fie preocupaţi de acest obiectiv. De mai bine de şapte ani, parcul a devenit o paragină, o ruină, un „no man’s land”. Istoria recentă a parcului este cunoscută de mai toată lumea. În anul 2003, el a fost închis, după ce un copil s-a accidentat grav, iar un control al Oficiului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului a stabilit că unele jocuri pun în pericol viaţa celor mici. În loc să fie scoase toate jocurile care periclitează integritatea copiilor, edilii au considerat de cuviinţă să închidă parcul. Şi închis a rămas. A început, în schimb, marea bulibăşeală. La un moment dat, s-a vorbit chiar de afaceri imobiliare în parc, purtătorul de cuvânt al acestui punct de vedere fiind fostul prefect Ovidiu Drăgănescu. Cert este faptul că primăria a încercat să concesioneze parcul unei firme, aici urmând să fie amenajate discoteci, restaurante, baruri etc. După acţiunea în instanţă deschisă de fostul prefect, justiţia a obligat municipalitatea să renunţe la intenţiile sale distractiv-imobiliare. Ulterior, edilii s-au lăudat că vor atrage fonduri europene pentru refacerea parcului. Evident că nu s-a întâmplat aşa ceva. Oricum, Primăria Timişoara este celebră pentru faptul că nu reuşeşte să atragă niciun euro prin proiecte europene. Apoi s-au comandat studii de fezabilitate prin Germania. S-a spus iniţial că sunt gratis. Evident, n-au fost. Tot acest balamuc s-a întins pe durata mai multor ani, perioadă în care liderii primăriei au minţit (acesta e cuvântul corect) timişorenii şi şi-au bătut joc de copii. În prima şedinţă a consiliului local din acest an s-a dat o hotârâre privind finalizarea parcului până la lui 2011. A fost demersul consilierilor, nu al executivului, care l-a primit scrâşnind din dinţi. Când s-a construit bugetul însă, edilii au alocat parcului doar 1,5 milioane de lei, sumă total insuficientă. Aşadar, o altă minciună a edililor, care au promis că parcul va fi gata anul acesta. Când consilierul liberal Ciprian Jichici a solicitat bani mai mulţi pentru parc, a fost luat în balon de şeful Direcţiei de Mediu, Vasile Ciupa. De menţionat că bugetul alocat pentru spaţii verzi este de 30 de milioane de lei în acest an. Dar în loc să dea bani pentru Parcul Copiilor, edilii preferă să arunce bani pe tot felul de părculeţe, scuaruri, bolovani aduşi din Grecia, salcâmi olandezi de 150 euro bucata, ofiliţi în câteva zile, fire de iarbă mai scumpe decât orhideele din Hawai etc . Culmea coincidenţei, toţi aceşti bani aruncaţi în vânt de primărie au un numitor comun, respectiv o firmă de casă care primeşte anual mai mult de 50% din bugetul alocat spaţiilor verzi. Mult, mult mai mult decât societatea de profil a consiliului local, SC Horticultura. Oare de aceea nu se face Parcul Copiilor, fiindcă, în acest moment, SC Drufec nu ştie să facă aşa ceva sau fiindcă, fiind vorba de bani mulţi, trebuie făcută şi licitaţie?

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

Dușan Baiski a spus: (februarie 17th, 2011 at 19:38 )

Bag sama că predicăm în van. Interesul poartă fesul și cu asta basta. Consilierii municipali ar trebui să-și asume răspunderea pentru Anti-Parcul Copiilor, braț la braț cu mijloacele mass-media, aservite unor partide politice ori grupuri de interese sau altora. Și cu electorii acestora, evident. Nu știu cât de virgini din p.d.v. politic sunt cei de la http://www.debanat.ro, dar de ani de zile aud aceleași povești. Perdanții nu sunt decât copiii. Care or să ne bage în aia a mamii noastre de acum și-n vecii vecilor fără deosebire de partid, naționalitate etc. etc. Ceea ce dobitocii din politica locală timoșoreană fac abstracție, fiindcă osul de ros e mai dulce decât interesul copiilor din Timișoara.

din a spus: (februarie 17th, 2011 at 20:21 )

daca draganescu e facut erou in cazul asta, cand el a blocat ani la rand cat a fost prefect reabilitarea parcului, doar fiindca locuia langa parc si nu voia galagie sub geam,ce mai poate fi spus ? felicitari dlui Dusan Baiski pt ceea ce a scris mai sus! iata o dovada ca degeaba cei din presa desconsidera cetatenii , servindu-le minciuni frumos asezonate!

PsC a spus: (februarie 17th, 2011 at 20:27 )

” refuzul flagrant al primariei”?????? dle ino, v-ati mutat de curand in timisoara?

bubu a spus: (februarie 18th, 2011 at 10:07 )

Din caietul de sarcini din 2008 (sublinierea imi apartine):
„5.17 Necesitatea amenajării, administrării şi exploatării unor locuri speciale de alimentaţie publică şi puncte de vânzare produse nealimentare (cofetării, MICI RESTAURANTE cu terasă, magazine cu jucării, papetărie, etc.);”

pt bubu a spus: (februarie 18th, 2011 at 14:15 )

si unde vezi tu baruri si discoteci in caietul de sarcini? despre asta si ziceam. ca se minte! si chiar mi se pare normal sa fie cofetarii si un loc unde parintii sa poata sta la terasa….

timisoreanul turmentat a spus: (februarie 18th, 2011 at 15:30 )

punctual:
1. sc horticultura , patronata de neanlocuitul dragila, a „papat” ani la randul banii publici fara sa se vada prea mult pe teren rezultatele.
de parcul zoo si a batut joc pur si simplu, pana cand un biet doctoras a reusit cu foarte putini banuti si cu mult entuziasm sa il puna pe harta europei.
intre timp la doctorasul-administrator i s a dat un spitz in fund si adus omul de casa a lui dom’ ciupa sa il administreze( a se citi ‘sa mulga”)!
2. sc drufec srl, firma de casa a lui dom ciupa, „CIUPESTE la greu” din bogatul buget de la directia de mediu, pe niste asa zise proiecte de amenajare spatii verzi( pseudoparcuri)la preturi nesimtite, precinii stiu de ce!
3. cat priveste parul copiilor in mod voit si dezinteresat a fost lasat la voia intamplarii, cel mai degraba din interese imobiliare.
4. se vb in targ de faptul ca firmele fratilor cristolovescu, sunt interesate foarte de preluarea a zeci de ha de teren intravilan,din ciarda ce tin de horticultura, din interese imobiliare …
baietzasi jos labele de pe patrimoniul primariei timisoara, al nostru al celor care ne am ridicat la lupta pentru libertate iar nu pentru imbogatirea celor mai smecherasi, asa numitii bisnitzari de mai inainte!
la final, am o nedumerire:
da, io timisoreanul turmentat de atatea nedumeriri…CU CINE SA MAI VOTEZ?

bubu a spus: (februarie 18th, 2011 at 15:38 )

In primul rand nu stiu de ce mai intrebi pe mine. Iar apoi, baruri si dicoteci n-am vazut in acel caiet de sarcini. Am vazut doar restaurante si e suficient sa-mi imaginez ceea ce ar fi urmat. Sau poate nu cunosti semnificatia cuvantului restaurant. Ma gandesc ca e tare fain sa mergi la o nunta in Parcul Copiilor. Sa intri cu masina pana in fata, asa cum se intra in parcul din spate de la Conti.

magnolia ofilita a spus: (februarie 18th, 2011 at 15:41 )

in atentia vicelui orzac
domle ciupa, raspunde mi :
DE CE S AU USCAT 99 % DIN TOATE MAGNOLIILE PLANTATE IN 2009?
CINE SUPORTA PAGUBA DE SUTE DE MII DE EURO?
NOI PROSTII CONTRIBUITORI.
daca si in acest an, mai prind pe la poarta mea „oamenii inchisorilor” cu harlete si punand de a valma MAGNOLII ori SALCAMI OLANDEZI , ETC. CA VAI DE EI, scriu la coana EU …SA VINA CU TULUMBA DE APA!
ca la edilii primariei degeaba?!
durmitzi linistiti in birouri, ca magnoliile BINE se ofilesc…!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top