Sa vina primul titlu pentru Poli Timisoara!

Peste numai câteva ore începe marele bal! Clubul Politehnica Timişoara împlineşte, în toamnă, 90 de ani de la înfiinţare, iar jucătorii pregătiţi de cehul Duşan Uhrin au un singur gând: cucerirea primului titlu de campioană din istoria clubului.

Urmaşă a Chinezului şi a Ripensiei, care au împreună zece titluri cucerite în perioada 1922 – 1938, Poli poate readuce cel mai important trofeu fotbalistic în Timişoara după mai bine de 70 de ani. Spectatorii, conducerea, antrenorii şi jucătorii au şansa să realizeze ceea ce nu au reuşit predecesorii lor în cei 90 de ani de existenţă ai clubului. Lupta pentru titlu nu le mai are în prim-plan pe Steaua sau Dinamo. De această dată, Poli trebuie să fie mai bună decât Oţelul Galaţi, FC Vaslui plus bucureştenii de la Rapid Bucureşti.
De cinci ori pe locul al treilea în clasament şi o dată pe locul al doilea – acestea sunt cele mai bune clasări din istoria clubului condus, în prezent, de Marian Iancu, ajutat serios de comunitatea locală. Alb-violeţii au fost cel mai aproape de laurii de campioni în sezonul 1957/1958, când Poli – Ştiinţa la acea vreme – avea cea mai valoroasă generaţie de fotbalişti. Doar ghinionul a făcut ca alb-violeţii să termine pe treapta a treia a clasamentului, la egalitate de puncte (27) cu Petrolul Ploieşti şi CCA (Steaua). Pentru timişoreni au urmat şi alte clasări bune în campionat, dar niciodată nu au fost atât de aproape de primul titlu din istorie. Se spune că Ciosescu & Compania ar fi pierdut campionatul pe ultima sută de metri, din cauza oboselii acumulate în prea multele jocuri disputate (campionat, Cupa României şi Cupa Dunării), chiar şi trei pe săptămână, dar şi din pricina examenelor de la facultate, care au coincis cu finalul sezonului.
Cea mai bună clasare a Politehnicii s-a înregistrat la finalul sezonului 2008/2009, când trupa de pe Bega a primit medalia de argint, aurul fiind adjudecat de Unirea Urziceni. „Arhitectul” acelei echipe a fost cehul Duşan Uhrin, care a dus echipa până pe locul I în tur, dar a fost destituit inexplicabil de Marian Iancu. Sala de trofee a clubului timişorean are şi două cupe ale României, cucerite în 1958 şi 1980, de două generaţii excepţionale.
Anul acesta, mai mult decât niciodată, Poli poate aduce titlul la Timişoara, în premieră după perioada interbelică. Formaţia timişoreană are toate atuurile pentru îndeplinirea acestui obiectiv: public de excepţie, antrenor de valoare şi un lot de jucători presărat cu valori individuale care evoluează în primele reprezentative ale ţărilor lor. Primul hop va fi sâmbătă, de la ora 19, pe arena „Dan Păltinişanu”, jocul cu Gaz Metan Mediaş. Alb-violeţii sunt condamnaţi să nu ardă gazul degeaba, o victorie cu ardelenii antrenaţi de Cristi Pustai fiind obligatorie, pentru a recupera handicapul de opt puncte faţă de Oţelul Galaţi, liderul clasamentului în acest moment. La medieşenii nu va intra pe teren brazilianul Eric, sperietoarea fundaşilor de la Poli în ultimele două sezoane. Eric nu este singura absenţă importantă din primul „11” al Gazului, Munteanu, Miclea şi Liţu urmărind meciul din tribune.
La Poli, Duşan Uhrin ar putea trimite pe teren următorii jucători din primul minut: Pantilimon – Luchin, Cisovsky, Ghionea, Ignjatjevic – Helder, Alexa, Tameş, Zicu – Goga, Magera.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

baba a spus: (februarie 26th, 2011 at 10:08 )

pai sa vina! a venit si vremea noastra!

poli tim a spus: (februarie 26th, 2011 at 14:17 )

ACUM ORI NICIODATA!

nicu a spus: (februarie 26th, 2011 at 15:19 )

acum avem cel mai favorabil culoar pentru a castiga campionatul. daca nu acum, atunci cand?

banat a spus: (martie 13th, 2011 at 16:04 )

fiti tari baieti trebe sa batem tot pana la final.Doamne Dane primul titlu si noua.suntem buni si meritam asta. fortza POLI TIMISOARA.Publicul trebe sa revina la stadion e cazul sa strigam HAI POLI.

banat a spus: (martie 13th, 2011 at 16:11 )

JOS MITICII HAI POLIIIIII TRBE SA INVINGEM PE TOTI.SA SCAPAM ODATA DE TOTI ASTIA CARE NE FURA.TIMISOARA ESTE CEA MAI DEZAVANTAJATA DE ARBITRI SEFII FRF LPF ETC SI NU DOAR LA TELEVIZOR UNDE PARE CA TOTI NE FAVORIZEAZA PT CADE FAPT E INVERS.CAND VOM LUA TITLUL NE VOM PISA PE TOTI CEI CARE AU PUS BARIERA IN CALEA NOASTRA SPRE TITLU DEA LUNGUL A ZECI DE ANI PRIN DIF MIJLOACE VAZUTE SI NEVAZUTE.NOI CU TOTI SUNTEM ALB-VIOLETI SI NEBUNI DUPA AI NOSTRI BAIETI,AZI PELUZA STRIGA-N COR TIMISOARA DA-LE GOOOL.BANATUL IA CAMPIONATUL.FORTZA POLI TIMISOARA.

barbosu a spus: (martie 13th, 2011 at 16:14 )

dupa primele doua etape de anul asta nu as spune ca poli e cea mai dezavantajata echipa de arbitri. oricum, hai poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top