Sindicatul medicilor cere parlamentului sa respinga legea privind coplata

Comisia de sănătate din senat a adoptat proiectul de lege privind coplata pentru serviciile medicale. Camera Federativă a Sindicatelor Medicilor din România consideră însă proiectul antinaţional şi cere parlamentului să-l respingă.

„Solicităm ca parlamentul să facă două modificări esenţiale la acest proiect. Să stipuleze clar că, în primul rând, coplata reprezintă un procent din plată, dar nu mai mare de 10%, iar în al doilea rând, să modifice contribuţiile pentru sănătate la fel cum erau ele propuse în 1997, adică 7% atât din partea angajatorului, cât şi din partea angajatului”, spune Dan Pereţianu, vicepreşedintele Camerei Federative a Medicilor. Reprezentanţii acestei organizaţii profesionale fac o comparaţie între coplata pe care vrea să o impună Guvernul României şi cea care există în Germania, Suedia şi Franţa. În aceste ţări, coplata este definită financiar ca un procent din plata propriu-zisă a serviciului medical, iar plata este ceea ce primeşte furnizorul de serviciu (cabinet, dispensar, policlinică, spital) de la casa de asigurări, landul sau trustul de sănătate, în funcţie de organizarea sistermului din ţara respectivă. În Germania, salariul minim este de 1.200 de euro, iar coplata este de 10 euro, ceea ce înseamnă 0,83%. În Franţa, salariul minim este de 1.365 de euro, iar coplata la specialist este de 7 euro, adică 0,5%. În România, unde salariul minim este de 600 de lei, coplata propusă de guvern, pentru un consult la medicul specialist, este de 10 lei, adică 1,67%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

homotaranus a spus: (februarie 10th, 2011 at 18:59 )

romanii sunt mai fraieri, dar si doctorii sunt mai fraieri, unii chiar au pozat dezbracati sa aiba ce manca, detalii pe blog.

 
* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Social vezi arhiva Social

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Autospeciale de descarcerare, prim-ajutor și stingere a incendiilor vor intra în dotarea Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Timiș, printr-un proiect european. Cu bani europeni, 1 milion de euro sunt alocați pompierilor din Timiș, reprezentanții ISU Banat vor beneficia de trei autospeciale complexe de intervenții pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor, unul dintre aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni

Economic vezi arhiva Economic

pretul apartamentelor

Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Cea mai căutată zonă imobiliară din Timişoara rămâne Medicină – Take Ionescu, urmată de Complexul Studenţesc şi Dacia – Circumvalaţiunii. Prima parte a acestui an a adus o scădere a căutărilor de locuinţe manifestate pe piaţa din capitala Banatului. Între trimestrul 1 al anului 2015 și acelaşi trimestru din 2019, cererea pentru proprietăți rezidențiale din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cea mai cautată, dar şi cea mai scumpă zonă imobiliară din Timişoara este Medicină – Take Ionescu

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Aveți un disconfort la nivelul musculaturii gambiere la mers, care dispare în repaus? Dacă da, este posibil să suferiți de boală arterială periferică (BAP).  Disconfortul sau durerea musculară apărute la mers poartă denumirea de claudicație intermitentă.  De ce apare claudicatia? Claudicația se datorează blocării arterelor de la nivelul membrelor inferioare, cel mai frecvent prin acumularea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fumător, diabet, fast-food? Dacă da, ești eligibil pentru screening-ul bolii arteriale periferice
Instantaneu cât se poate de grăitor surprins marţi seara de un timişorean în Parcul Dacia. În timp ce primarul Nicolae Robu le vorbea câtorva oameni strânşi în jurul său despre marile sale proiecte, patru bărbaţi jucau de zor o partidă de „cruce”, vizibil iritaţi de deranjul fonic produs de primar. Însoţit de consilierul său personal...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu, tratat cu spatele, după ce a deranjat, cu „realizările” sale, un campionat de „cruce” / VIDEO
Propusă de ALDE şi susţinută de PSD, Renate Weber a fost votată miercuri, în plenul Parlamentului, pentru funcția de Avocat al Poporului. Decizia vine la exact o lună de la alegerile din 26 mai, când românii au votat împotriva ALDE la alegerile europarlamentare. Susţinută de PSD-ALDE, Renate Weber a obținut 208 voturi „pentru” şi 134...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Respinsă de popor pe 26 mai, Renate Weber ajunge o lună mai târziu… Avocatul Poporului
O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată de polițiștii. Nu mai puțin de 18 percheziții au avut loc dis-de-dimineață, dintre care 15 în Timiș, două în județul Arad, iar una în Suceava, la mai multe persoane despre care se bănuia că se ocupă cu astfel de activități ilegale. Vizați de oamenii legii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Descinderi în masă efectuate de polițiști, în Timiș, Arad și Suceava. O grupare specializată în contrabandă cu țigări a fost destructurată
Autospeciale de descarcerare, prim-ajutor și stingere a incendiilor vor intra în dotarea Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) din Timiș, printr-un proiect european. Cu bani europeni, 1 milion de euro sunt alocați pompierilor din Timiș, reprezentanții ISU Banat vor beneficia de trei autospeciale complexe de intervenții pentru stingerea incendiilor, descarcerare și prim-ajutor, unul dintre aceste...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei noi autospeciale pentru pompierii din Timiș cu bani europeni
Șoferii au interzis la parcare pe Calea Martirilor, după ce tronsolul a fost reabilitat. Unii înțeleg mai greu, astfel că primesc „în dar” amenzi. Un șofer s-a trezit cu mașina ridicată. În ultima săptămână, polițiștii locali din urbea de pe Bega au dat 151 amenzi conducătorilor auto care au oprit sau au staționat pe prima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenzi pentru cei care parchează pe Calea Martirilor din Timișoara. O mașină a fost ridicată
Problema restituirii proprietăţilor confiscate de comunişti trebuia reglementată de ani buni de zile, spune Nicolae Robu, iar acolo unde există interes public, blocarea restituirii în natură a terenurilor. Reacţia vine după ce primarul s-a confruntat cu supărările locuitorilor din zona Lipovei, pentru că pe un teren considerat de oameni spaţiu verde se ridică acum un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Robu informează de ce se construieşte un nou bloc în Calea Lipovei: Instanţa a retrocedat un teren considerat spaţiu verde
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com