Tot asa ma bate gandu’, sa-mi vand galaxia si pamantu’

* Ţinută de trei ani pe loc, în urma litigiului cu antreprenorul, reabilitarea Staţiei CFR Timişoara Nord va începe după emiterea rezoluţiei Curţii de Arbitraj Internaţional de la Paris, a cărei ultimă audiere va avea loc în luna iunie 2011.
Sper să se inventeze, până atunci, pastila de nemurit, ca să apuc şi eu schimbarea la faţă a Gării de Nord, când, în dulşili stil parizian, cerşetorii vor fi îmbrăcaţi în zdrenţe Coco Chanel, la chioşcuri se va vinde numai şampanie Dom Perignon, aurolacii vor trage pe nas din pungi Louis Vuitton, în celebrul WC public va trăsni de la o poştă a Christian Dior, iar anunţurile de întârziere a trenurilor vor fi făcute în limba lui Moliere. Aşa să ne-ajute Dumnezeu!
* De curând, Elton John a devenit mămic. Sunt curios dacă o să facă depresie post-natală şi dacă va folosi lapte praf sau, Doamne iartă-mă, va alăpta copilul în mod natural?
* După ce Papa a binecuvântat site-urile de socializare Facebook şi Twitter, acum, preoţii de la Vatican au şi propria aplicaţie pentru smartphone-uri: catolicii îşi pot confesa păcatele direct pe telefon. Aplicaţia costă 1,99 dolari şi poate fi descărcată doar pe telefoanele inteligente.
Fir-ar, chiar nu merge şi de pe telefoane mai vechi şi mai puţin inteligente? Nu de alta, dar vreau să fac şi eu o-ntrebare: oare o fi păcat să-mi vând pământu’ pe criza asta? Cică astrofizicianul Greg Laughlin din California a realizat o ecuaţie care îi permite să stabilească valoarea în bani a planetelor, în cazul în care vreun pământean sau vreun extraterestru ar dori să le cumpere.Valoarea unei planete creşte dacă steaua sa este bătrână, primeşte la fel de multă lumină ca Terra sau dacă masa ei este apropiată de cea a Pământului. Astfel, se pare că planeta Marte costă doar 14.000 de dolari, iar Pământul, cinci milioane de miliarde de dolari.
N-oi fi eu vreun Einstein, dar cred că, dac-aş reuşi să vând partea mea, chiar dacă imobiliarele nu mai sunt ce-au fost, tot aş trăi liniştit, fără să mişc un deget, măcar o sută de ani. Lumină.
* Patronul echipei Steaua, Gigi Becali, a sărit în apărarea angajatului său, Mache, care a fost filmat în timp ce se masturba. Clipurile video au ajuns în presă, ceea ce i-a creat probleme în viaţa personală, însă Gigi Becali spune că nu are nimic să îi reproşeze, pentru că nu i se pare nimic neobişnuit ca o persoană să se masturbeze.
Asta şi-or fi spus şi vameşii arestaţi zilele trecute în vămile din vestul ţării, care cică au fost filmaţi pe ascuns, chiar la locul de muncă, în timp ce se masturbau privind la filme porno. Păi şi, care-i problema, că doar nu era să se masturbeze privind la desene animate!?
* Pe o piaţă a muncii pe care nu se întâmplă mai nimic, vestea că Disneyland angajează câteva mii de oameni a fost primită cu maxim entuziasm de români. Cei care vor fi pe placul angajatorilor vor putea locui chiar în interiorul parcului de distracţii.
Nu ştiu voi, dar eu am impresia deja, de multă vreme, că trăiesc într-un parc de distracţii gigantic, unde fiecare zi lăsată de Dumnezeu e tratată ca o sărbătoare naţională, cu grătarele sfârâind, cu dinţii de aur strălucind, cu boxele bubuind, cu parcările colcăind de ferrariurile în leasing … Asta e, ne descurcăm şi noi cum putem, dacă suntem prea săraci pentru distracţii ieftine!
Cam atât pentru azi, dragi prieteni. Aveţi grijă ce faceţi până miercurea viitoare: viaţa dăunează grav sănătăţii!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

cosma a spus: (februarie 16th, 2011 at 08:34 )

romania – parc de distractii… asta e purul adevar

hippiepittis a spus: (februarie 16th, 2011 at 09:29 )

@Gara-de-Nord: Poate pana atunci o revendica in natura cel care a construit-o, adica Imperiul austro-ungar -LOL-
@Gara-de-Nord: Aurolacii sa fumeze numai Cannabis natural crescut 100% eco, din cele mai bune soiuri dezvoltate de olandezi si canadieni: Skunk, Silver Haze, Afgani, Texada, AK47, Blueberry s.a. folosind foitze din cele mai fine.
@masturbare la vamesi. Nu cred ca in fisa postului specifica vreo sanctiune pentru asha ceva. Iarasi Statul se face de ras, arestand oameni ca sa se afle in treaba.
Sau poate se masturbau uitandu-se la galeata cu spaga verde(usd) si rosie(euro), gandindu-se ce curve de lux isi vor cumpara diseara :))

andrei a spus: (februarie 22nd, 2011 at 13:11 )

Este cea mai urata statie din tara, seamana cu a statia cfr a unei comune, la fel e si cea din Cluj.
Satiile Cfr realbitate cu fonduri europene sunt Turnu Severin, Craiova, Galati, Focsani,Alba Iulia, cam putin pentru acesta tara!

andrei a spus: (februarie 22nd, 2011 at 13:12 )

Este cea mai urata statie din tara, seamana cu a statia cfr a unei comune, la fel e si cea din Cluj.
Satiile Cfr realbilitate cu fonduri europene sunt Turnu Severin, Craiova, Galati, Focsani,Alba Iulia, cam putin pentru acesta tara!

crisan a spus: (februarie 22nd, 2011 at 13:16 )

Deageaba reabiliteaza ei gara cand nu exista loc de parcari, de statii de autobuz organizate pe linii ca sa preia caltorii.
Andrei vb de craiova, pai acolo toata esplanda din zona garii e plina de parcari, statii de autobuz bine organizate, ce draqu ca e cat Piata Operei.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top