La Urgenta, cu un spray in vagin

O octogenară din Timişoara a ajuns în stare critică la spital după ce şi-a introdus în vagin un tub de spumă de ras. Obiectul străin a reuşit să perforeze peretele vaginului, femeia fiind operată și aflându-se în comă.

Femeia, în vârstă de 83 de ani, a fost adusă în comă, de o ambulanță, la serviciul de urgență. Medicii au supus-o mai multor investigaţii, ocazie cu care au descoperit prezenţa unui corp străin în cavitatea abdominală. În urma operaţiei care s-a dovedit necesară, medicii au extras flaconul. Aceştia susţin că tubul de spray a fost introdus prin vagin şi că pacienta prezenta şi ruptură la nivelul rectului. “Medicii au intervenit în sala de operaţii pentru suturarea peretelui posterior al vaginului, i-au scos pacientei şi colecistul, care era gangrenat, iar în prezent femeia este în comă de gradul III”, a declarat Liana Dacilescu, purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Timişoara. Poliţia Timiş a început o anchetă, pentru a stabili dacă este vorba de automutilare sau dacaă pensionara a fost agresată. „Am demarat o anchetă în acest caz, în urma unei sesizări venite din partea medicilor Spitalului Judeţean din Timişoara”, a precizat Emil Andrei, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Timiş.

Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

Aeroportul International Timisoara - 700px

Administratie vezi arhiva Administratie

Locul din Timișoara unde ar vrea Nicolae Robu să se construiască sala polivalentă

Călin Dobra, „săgeți” către Robu, pe tema locației sălii polivalente: Crede că poate să păcălească cetățenii, așa cum o face pe Facebook

Odiseea viitoarei săli polivalente a Timișoarei este departe de a se sfârși, iar cei care pierd sunt locuitorii din orașul de pe Bega și timișenii care așteaptă ca județul să atragă evenimente sportive de anvergură. Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în speță primarul Nicolae Robu și președintele Călin Dobra, se contrează pe locația în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra, „săgeți” către Robu, pe tema locației sălii polivalente: Crede că poate să păcălească cetățenii, așa cum o face pe Facebook
Gauss topografie timisoara

Politica vezi arhiva Politica

CCIAT

Sport vezi arhiva Sport

Programul complet al Ligii a II-a, ediția 2019-2020. Foto: Seba Tătaru

Poli joaca în tur cu UTA, Rapid și Ripi în deplasare. Programul complet al celei mai tari ediții de Liga a II-a din ultimii ani

Nume ca Ripensia, Politehnica, Rapid, UTA, Petrolul, Cluj, Reșița, FC Argeș atrag, astfel că se anunță o ediție a ligii secunde incendiară. Astăzi, echipele și-au aflat programul pentru noul campionat. Noul sezon al Ligii a II-a începe pe 3 august 2019 şi se încheie pe 30 mai 2020, exact ca ediţia trecută. Prima parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli joaca în tur cu UTA, Rapid și Ripi în deplasare. Programul complet al celei mai tari ediții de Liga a II-a din ultimii ani

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Iulius Town

Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO

Iulius Town proiectul mixed – use din Timişoara a atras o investiție de peste 220 milioane de euro, din partea companiilor Iulius și Atterbury Europe şi a însemnat și cel mai mare șantier din această zonă a țării. Cu o suprafață construită de peste 283.000 mp, Iulius Town a angrenat numeroase firme din domenii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Odiseea viitoarei săli polivalente a Timișoarei este departe de a se sfârși, iar cei care pierd sunt locuitorii din orașul de pe Bega și timișenii care așteaptă ca județul să atragă evenimente sportive de anvergură. Primăria Timișoara și Consiliul Județean Timiș, în speță primarul Nicolae Robu și președintele Călin Dobra, se contrează pe locația în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Călin Dobra, „săgeți” către Robu, pe tema locației sălii polivalente: Crede că poate să păcălească cetățenii, așa cum o face pe Facebook
Nume ca Ripensia, Politehnica, Rapid, UTA, Petrolul, Cluj, Reșița, FC Argeș atrag, astfel că se anunță o ediție a ligii secunde incendiară. Astăzi, echipele și-au aflat programul pentru noul campionat. Noul sezon al Ligii a II-a începe pe 3 august 2019 şi se încheie pe 30 mai 2020, exact ca ediţia trecută. Prima parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poli joaca în tur cu UTA, Rapid și Ripi în deplasare. Programul complet al celei mai tari ediții de Liga a II-a din ultimii ani
Stadionul și sala polivalentă sunt cele două obiective dorite și mai mult decât necesare nu doar pentru Timișoara, ci pentru întregul județ. Niciunul dintre acestea nu este realizat, iar ambele ar urma să fie construite de către Compania Națională de Investiții. Consilierul județean UNPR Titu Bojin a propus în plenul de miercuri ca aleșii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Consiliul Județean Timiș și Primăria Timișoara, îndemnate să contribuie cu fonduri pentru documentația viitorului stadion și a sălii polivalente
În acest weekend, la Jebel, se va desfăşura prima ediţie a unui festival-concurs dedicat unui „fiu al comunei”, celebrul violonist Efta Botoca. Concursul va avea trei secţiuni: interpretare instrumentală, interpretare vocală şi Debut 50 plus.  Considerat de mulţi iubitori de folclor drept cel mai mare violonist al Banatului, Efta Botoca s-a născut în 23 septembrie...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Jebel, un nou festivalul-concurs folcloric dedicat marelui violonist Efta Botoca
În a doua jumătate a lunii iulie, în tot Timișul va avea loc o nouă rundă de testări ale Sistemului RO-ALERT. Activitatea va avea ca scop examinarea funcționării sistmeului, prin transmiterea unor mesaje de test către telefoanele mobile aflate în raza celulelor de telefonie mobilă din anumite zone. Telefoanele configurate pentru recepția mesajelor RO-ALERT și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sistemul RO-ALERT, testat din nou în tot Timișul. Când veți fi avertizați
Iulius Town proiectul mixed – use din Timişoara a atras o investiție de peste 220 milioane de euro, din partea companiilor Iulius și Atterbury Europe şi a însemnat și cel mai mare șantier din această zonă a țării. Cu o suprafață construită de peste 283.000 mp, Iulius Town a angrenat numeroase firme din domenii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town a adus o investiţe de 220 de milioane de euro la Timişoara. Cifrele primei faze a proiectului / FOTO
Unul dintre şantierele din Timişoara, care afectează în prezent traficul rutier în mod semnificativ şi care vizează zona centrală a oraşului, are loc la Punctele Cardinale, strada Martin Luther şi se continuă spre pasajul Michelangelo. Toate aceste intervenţii la spaţiul de circulaţie auto au ca scop fluidificarea circulaţiei şi vor oferi oraşului o imagine „vestică”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Visul lui Nicolae Robu: Timişoara să aibă imaginea unui oraş mare, de câmpie, cu artere largi
Deputatul PNL de Timiş Ben Oni Ardelean se mândreşte, pe pagina sa de Facebook, cu o fotografie în care apare alături de controversatul Rudy Giuliani. Anul trecut, acesta a recunoscut că a primit bani pentru a semna o scrisoare în care critica lupta anticorupţie din România, scrisoare amplu lăudată de Liviu Dragnea şi Călin Popescu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ben Oni Ardelean se laudă cu o poză alături de Rudy Giuliani, lobbystul lui Dragnea şi Tăriceanu
Top
WP2FB Auto Publish Powered By : XYZScripts.com