Prea saraci sa ne permitem politicieni atat de ieftini

Mari bagabonzi ziariştii ăştia britanici care i-au făcut o înscenare europarlamentarului PSD Adrian Severin, înscenare în care nişte lobby-işti (eufemism folosit în Occident pentru traficantul de interese) solicitau unor europarlamentari să facă nişte amendamente care să permită amânarea unor restituiri de depozite bancare până la o lună, în loc de o săptămână. Dacă se întâmpla aşa ceva în ţară, să fie „vânat” un social-democrat ca Adrian Severin pentru atâta lucru, precis se spunea că e mâna lui Băsescu, dar aşa, sceneta făcută de băieţii de la Sunday Times pare ca desprinsă din poveste. Păi cui era să i-o facă, dacă nu unui membru PSD? Eu, dacă aş vrea să dau o şpagă cuiva, nu m-aş duce musai la un olandez sau la un belgian, mă orientez şi iau primul bulgar sau primul român care-mi iese în cale. Iar dacă este el şi membru PSD, atunci e la marele fix, că ziariştii ăştia nu se apucă de-o astfel de treabă ca bezmeticii, ci după ce se documentează asiduu cui i-ar curge balele după o… hai să nu-i spunem şpagă, că se supără nea Severin, ci plata unui „serviciu de consiliere”. Normal, că nu era să meargă „lobby”-ştii ăştia la pedelistul TRU, că omul e şi el ziarist britanic şi le-o arăta de la obraz. Nici la liberala Renate Weber, că femeia a luptat o viaţă pentru integritatea morală a politicianului român. Sau, Doamne fereşte!, la fata lui tata, Elena Băsescu, că în naivitatea ei le mai şi zicea „corupătorilor” că „sunt oameni care nu vor să vorbesc cu tine” şi se ducea dracu’ ancheta pe apa sâmbetei.

Drama nu e că s-au dus oamenii direct la Adrian Severin, la un sloven şi la un austriac, Ernst Strasser, fost ministru de interne pe la Viena, ci la cum au reacţionat partidele din care provin aceste persoane, că europarlamentari nu le mai pot zice. Austriacul şi-a dat demisia la cererea şefului său de partid popular, timp în care Adrian Severin dă interviuri cu scopul evident de a ieşi omul basma curată. La urma urmelor, e dreptul său să se apere. N-am fost de faţă să ştiu dacă Severin le-a cerut ălora 12.000 de euro plata unor servicii de consultanţă, cum spune ancheta Sunday Times, dar faptul că austricul şi-a dat demisia este un indiciu că mai degrabă al nostru încearcă să ne mintă, ca porcul, decât că austricul îşi dă demisia, ca boul. Motivul invocat de Strasser pentru demisie: existenţa unei campanii îndreptate împotriva sa, campanie ce ar face rău partidului din care face parte, Partidul Popular austriac. Dar şi europarlamentarul român prins cu şmenul are partid căruia i-ar putea face rău dacă ar mai conta chestia asta în România. Are şi şef de partid, care putea să se umfle în pene de supărare, măcar aşa, de ochii lumii. Îl cheamă Victor Ponta şi tocmai ce apucă omul să vină din nu ştiu ce delegaţie, motiv pentru care declara şmecher că nu ştia subiectul ca să formuleze o poziţie, o cerere de demisie către Severin, o muştruluială că se vinde prea ieftin în fine, ceva acolo să zică şi el ca şef de partid european.

E pilda aia cu omul prea sărac ca să-şi cumpere pantofi ieftini. De aia nu suntem credibili şi se fereşte Europa de noi ca de nişte râioşi. Suntem prea de rahat în ochii Uniunii Europene ca să ne permitem un Victor Ponta evaziv în astfel de situaţii, un şef de partid care să facă în Europa ceea ce face cu Adrian Năstase la Bucureşti, când parchetul cere Parlamentului un vot pentru declanşarea urmăririi penale. Mare lucru, trece o zi până îşi formulează Ponta o poziţie oficială, trece şi emoţia ce-nsoţeşte cazul ziariştilor englezi şi poate că o îngropăm noi, ca acasă, cu o autosuspendare din BNP al PSD. Că nici suma n-a fost aşa de mare, să fim corecţi. Ce mai faci astăzi cu 12.000 de euro, când PSD are un deficit de un milion pe foamea asta de opoziţie?

Un caz asemănător celui declanşat de Sunday Times a fost instrumentat în urmă cu câteva luni de cotidianul România Liberă. Atunci aproape toţi parlamentarii au primit prin SMS, din partea unor arabi din Emirate, o propunere de colaborare în afaceri imobiliare. Cu mulţi bani, evident. Mai mulţi aleşi din toate partidele au muşcat momeala, numai că atunci România Liberă nu a avut resursele să ducă la capăt demersul, s-a mulţumit să afle câţi deputaţi şi senatori români ar face ceva ce nu le permite legea, adică afaceri în timpul mandatului. Dintre aleşii interesaţi de un „păcat” cu afaceriştii arabi, doi sunt din Timiş, Ilie Sârbu şi Dorel Covaci, ambii PSD. Acel caz n-a expandat precum cel discutat astăzi în Parlamentul European, pentru că în România este o normalitate ca un senator sau deputat să facă afaceri, direct sau prin intermediari, prin urmare n-ar fi nimic senzaţional să se încumetrească nişte parlamentari cu nişte arabi atât de generoşi. Că oameni suntem!

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top