În Franţa, persoanele expulzate o dată din ţară vor fi pedepsite dacă se reîntorc. Măsura face parte din noua lege a imigraţiei, aprobată de deputaţii francezi, care va putea fi îndreptată împotriva a sute de rromi români care refuză să părăsească ţara.
Până acum, expulzarea din Franţa se putea face doar benevol, în schimbul a 300 de euro de persoană. Sute de ţigani români au luat banii ca să părăsească teritoriul francez, dar s-au întors după nici două săptămâni. Anul trecut, 6.562 de rromi de cetăţenie română au fost expulzaţi din Hexagon. Actuala legislaţie franceză prevede că cetăţenii europeni pot sta în ţară doar trei luni, dar, conform modificărilor votate de către deputaţi, cei care vor ajunge o povară pentru sistemul de asistenţă socială vor fi expulzaţi. În plus, imigranţii nu vor mai beneficia de tratamente în spitalele de stat. Legea este vehement criticată de asociaţiile pentru drepturile omului, care susţin că aceasta încalcă dreptul la liberă circulaţie, fiind îndreptată împotriva comunităţilor de rromi stabilite pe teritoriul francez. În Timiş, cel puţin 600 de rromi au beneficiat de cei 300 de euro acordaţi de guvernul francez pentru expulzarea benevolă. Dacă se întorc şi rămân în ţară, autorităţile trebuie să găsească soluţii de integrare în societate.
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…