Doar Puccini a jucat la victorie

Geaba s-a auzit Nessun Dorma cu Vincero la intrarea jucătorilor pe teren, dacă pe Dusan Uhrin l-a apucat brusc pasiunea pentru şah. Jocul de ieri al lui Poli a cerut cu disperare remiza încă din prima repriză, pentru ca, la final, apărarea să se îmbrăţişeze de uşurare că a scăpat cu un punct în faţa războinicilor lui Gigi. A nu ştiu câta oară când reuşim să resuscităm o echipă în moarte clinică, venită la Timişoara să aibă cine să o laude pentru jocul exploziv imprimat echipei de omul „autobazelor”, Sorin Cârţu. O Steaua căreia îi trebuie, pentru a reveni cu picioarele pe pământ după meciul cu Poli, încă vreun meci cu Braşovul sau Bistriţa, să le arate Conceicao sau Nae Manea cum se joacă fotbalul, nu şahul. Poate că şi şahul ăsta fotbalistic are temelia lui logică. Absenţele din lot, am scos Steaua din cursa pentru titlu, ne-am apropiat de Oţelul la un punct, plus că noi n-am pierdut deloc în această ediţie de campionat, palmares datorat, măcar pentru meciul de ieri, lui Costel Pantilimon, omul care nu a fost de acord să se treacă şi pe tabela de marcaj ce era evident în teren: superioritatea Stelei. Dar pentru atâta nu trebuia să iasă Dusan să ceară timişorenilor să vină la stadion, clipuri cu jucători în tramvaie… Era suficient contabilul clubului, directorul Neguţ de la marketing, să cheme lumea să umple stadionul, că altfel n-aveam nicio şansă să învingem Steaua la încasări de 70.000 de euro.

Magnifică coregrafia „Curvei Sud”. Şi chiar educativă. Imediat după pauză, ultraşii supăraţi că nu sunt lăsaţi cu materiale şi echipamente pirotehnice au afişat un banner în sensul unui strigăt de libertate. N-au trecut două faze de poartă şi vreo zece minute de meci, că aceiaşi suporteri au adus Ligii Profesioniste de Fotbal şi argumentul forte pentru ce nu lasă copiii să se joace cu focul. Unul ar fi că urinează noaptea-n pat pe sticla de votcă. Apoi, mai e şi paguba, plus riscul unor accidente. Sute, poate chiar mii de scaune arse, la 6-7 euro bucata, fac ceva pierderi clubului sau proprietarului CJT. Ca să nu mai spun că la o îmbulzeală cum a fost sâmbătă pe stadion se putea lăsa cu o nenorocire, dacă se călcau în picioare oamenii cât timp pompierii gândeau ardeleneşte de unde să ia apa, de la cişmeaua din stânga sau de la cişmeaua din dreapta. După minute bune de analiză, au decis să ducă autoutilitara până acolo.

Ştiu câteva metode bune de a intra pe stadion. Prima, cea mai creştinească, e cea cu bilet. Dacă nu găseşti bilet, poţi apela la o acreditare de ziarist sau de la Tehnic. Nu cunoşti aşa ceva, mai există abonamentele VIP pentru tot soiul de politicieni, aleşi judeţeni sau locali. Apoi biletele de protocol, cum a cerut şi rectorul UPT Nicolae Robu pentru nişte tineri studioşi, mai degrabă stelişti de mici, aflaţi cu treabă în Timişoara. Iar dacă nu reuşeşti în niciun fel, ultima soluţie: intratul cu geaca. Apelezi la organele îndrituite şi te rezolvă ele. Uniformă de jandarm e mai greu să faci rost, de pompier la fel, dar un combinezon de „steward” ori o geacă de la Ambulanţă faci rost lejer, dacă ai un amic pe la Salvare sau în dispozitivul oamenilor de ordine. Aşa a procedat şi vicepreşedintele PNL Timiş Ionel Patrichi, care vreme de câteva minute, de la intrarea de urgenţă de la Peluza Nord şi până la prima uşă din gardul ce dă de pe pistă în Tribuna 1 a purtat o geacă portocalie, de nu ştiai ce e: asistentă UPU sau Boc în campanie electorală.