Pro bono pro-Iancu

Ce bine mi-ar pica să fiu avocatul lui Marian Iancu pe banii ăia neplătiţi la furnizorii de servicii, cum îi umblă omului de afaceri bucureştean vorba prin târg. Dar cum nu fac parte din celebre case de avocatură, mă mulţumesc să fac, pro bono, pe avocatul în cazul atât de complicat al finanţatorului lui Poli. Continui să-i spun “finanţator”, pentru că omul chiar asta este la Poli. Marian Iancu a băgat bani la club. Înainte mai mulţi, în ultima vreme mai puţini, dar a băgat. Pe acte, nu ca alţi patroni-creditori, un George Becali sau un Cristian Borcea. Pe lângă faptul că este finanţator, Marian Iancu mai este şi un bun manager. Nu neapărat unul foarte bun, briliant ca Mutu, dar bun este. Să-mi spună mie ăi de plâng de mila banului public alocat clubului Poli de CLT şi CJT, cu ce administrator-manager ar fi acei bani ai contribuabilului investiţi mai cu folos în fotbal, raportând sume bugetate la eficienţă, la locuri în clasament? Cu Marian Iancu sau cu vreun director delegat de administraţia locală, în situaţia deja pomenită ca clubul să fie exclusiv al instituţiilor administrate impecabil de Gheorghe Ciuhandu sau Constantin Ostaficiuc?

Haideţi să ne imaginăm că Poli ar avea un director numit de nea Jean Cojocari, că dumnealui n-ar avea timp să se ocupe numai de club, de pe banca de rezerve. Vreo Aura Junie, vreun Culiţă Chiş sau vreun domn Vasile Ciupa ar fi mai buni manageri la clubul Poli decât Marian Iancu? Mă îndoiesc. Se vor certa ca chiorii consilierii pe marginea algoritmului politic de plecări în străinătate cu echipa, la Manchester, Stuttgart sau Amsterdam, de unde pot aduce un suvenir soţiei. Cât priveşte managementul, se ştie de când lumea că tot ce este administrat de stat în România e astfel gestionat pentru a se da cu jula. Bine-bine, veţi spune că habar n-am ce face Iancu cu banii poporului, că poate şi el fură. OK, dar la aceeaşi investiţie publică, Iancu aduce echipa pe un loc doi, poate un loc cinci în alţi ani, poate un titlu anul acesta. Unde ar duce CLT clubul, pe ce culmi de şmen şi performanţă, când cu un oraş primit “la cheie”, plasat constant la vârf în toate topurile din România, de abia reuşim să ne menţinem în zona civilizată şi de bun simţ din punct de vedere administrativ, drumuri, construcţii, strategii? Da, dacă n-ar fi fost cândva pe mâna lor clubul sau stadionul, atunci am putea zice că e civilizat să nu-i criticăm până nu vedem ce fac şi ei. Dar acest club a fost la ei sau aproape de ei, de diriguitorii instituţiilor locale administrative. A fost şi la un apropiat al lui Constantin Ostaficiuc, adică la patronul Eugen Seracin, apoi a fost la Zambon, cocoloşit de primarul Ciuhandu şi de nea Jean, sub ochii cărora s-a dus şi palmaresul, iar jungla de pe stadion a fost gata coaptă când CJT a confiscat prin demersuri guvernamentale stadionul de la municipalitate, acum un deceniu, cu tot cu şobolani.

Acum nu mai e junglă, arena e în administrarea CJT, dar e şi patronul BkP care vorbeşte ca la balamuc când îl apucă, alt reproş făcut marelui, la propriu, domn Iancu. Uneori e într-adevăr dezgustător să vezi circul de la televizor la care participă şi numărul 1 de la Poli. Dar dincolo de apetitul său pentru acest circ, probabil izvorât din Giuleştiul bucureştean, stă şi strategia fără de care un club de bun simţ din zone mai elevate ar fi “făcut” pe la spate de şmenarii care gestionează fotbalul din Liga 1. De câte ori se ceartă Iancu pe TV că e el babă certăreaţă şi de câte ori face asta cu ţintă, să urmărească un scop fără de care pornim defavorizaţi într-o competiţie în care Gigi Becali afirmă cu cinism că îi e teamă ca Oţelul, contracandidata lui Poli la titlu, ar putea să bată la scor în Ghencea? Ce legi mai reglează o competiţie ca fotbalul românesc, ca să-i reproşezi lui Iancu că se adaptează la rahatul din acest sport? Uităm ce ne-au făcut federalii în corespondenţa cu Laussane, în timpul procesului cu Zambon. Uităm că suntem singura echipă cu trei penalty-uri neacordate în tot atâtea etape consecutiv. Uităm de circul cu Balaj din finala de Cupă de la Târgu Jiu. Pentru toate aceste lucruri mizerabile ne-am luat şi noi omul care ştie, îi şi place, poate, să vorbească în limba lor. La ce i-a folosit lui Poli limbajul civilizat şi decent în care s-a încadrat Ovidiu Tender în urmă cu doi ani? La nimic, a fost lăudat de toată lumea, a fost dat ca exemplu de cei care de abia aşteptau să te execute sec cu mâna arbitrilor, pentru că ştiau că nimeni nu va reacţiona pe măsură din partea clubului patronat de atât de civilizatul domn Tender. Campioanele ultimilor ani ori au furnizat energie acestui sistem ticăloşit, vorba lui Băse, ori aveau un om ca Meme Stoica, ca Gigi Becali sau, de ce nu?, ca Marian Iancu, să le poată face măcar strategic faţă.

PS. Societatea aproape falimentară de drumuri municipale aşteaptă să primească mură în gură lucrări de la primărie ca să poate supravieţui. Exemplu clasic de management la stat.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Jimmy a spus: (aprilie 8th, 2011 at 19:31 )

Sunt mandru ca te cunosc Eugene !!!!!
Chiar daca editorialul suna a pup-in curism, tot ce ai scris este incontestabil cu un singur amendament, din partea mea, si anume:
„Haideţi să ne imaginăm că Poli ar avea un director numit de nea Jean Cojocari,(…)Unde ar duce CLT clubul,(,,,) ?
Eugene, draga, precedentul a fost creat…..la ZAMBON, acolo a ajuns IUBITA MEA POLI cand a fost administrata de impotenti libidinosi precum Cojocari !!!!

Al Neri a spus: (aprilie 8th, 2011 at 23:56 )

Felicitari pentru articol.In sfarsit un ziarist isi da seama ca fara Iancu am fi o echipa care an de an ne-am bate pentru salvarea de la retrogradare.Si in final transmite-i colegului tau Ino Ardelean ca ii un bou mondial pt.articolul de ieri care nu are nici un suport real.Tine-o tot asa cu scrisu!

raducu a spus: (aprilie 9th, 2011 at 13:13 )

bravo domnu eugen! frumos scris!ai dreptate dar…si domnu ardelean are dreptatea lui! oricum sunt doua puncte de vedere care merita comentate…diferite dar adevarate:)bine ca va lasa sefi de la debanat

merlin a spus: (aprilie 10th, 2011 at 10:50 )

adevarul e undeva la mijloc. sper sa nu se intample nimic nasol cu licenta, asa cum afirma stan si becali despre poli. ar fi o lovitura crancena pentru poli iar marian iancu ar deveni persona non grata in timisoara.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Echipa care conduce Prefectura Timiș e din nou completă, Guvernul României a aprobat în ședința de marți numirea ex-liberalului Raul Ambruș, acum membru PSD, în funcția de subprefect. El renunță la calitatea de membru al Consiliului Local Timișoara, acolo unde a fost ales pe listele PNL, iar după ce a asigurat majoritatea celor de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raul Ambruș a fost numit de Guvernul României în funcția de subprefect al județului Timiș
Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Top