The torture never stops

*** „Nu exagera, poartă-te firesc atunci când mimezi un orgasm” (?!), ne învaţă o revistă sexuală online în a cărei bază de date, nu ştiu de ce şi cum, se află şi mailul meu. Ideea e că (cică) şi bărbaţii mimează orgasmul din când în când, în ciuda stereotipului că bărbaţii ajung la orgasm „întotdeauna”, în toate situaţiile şi cu oricine. Studiul ăsta pare a fi făcut de nişte femei, fiindcă bărbaţii ştiu că nu are rost să-ncerci să mimezi un orgasm – e ca atunci cînd vezi un meci într-un bar plin de suporteri ai echipei adverse şi tu te scremi să izbucneşti bucuros de câte ori echipa ta ia gol.

*** Persoanele care fac cumpărături de cel puţin două ori pe săptămână trăiesc mai mult comparativ cu cele care evită shoppingul, arată un studiu realizat de oamenii de ştiinţă de la Institute of Population Health Sciences, din Taiwan, publicat în Journal of Epidemiology and Community Health. Experţii susţin că persoanele care fac rar cumpărături prezintă un risc crescut de a se îmbolnăvi de afecţiuni cardiovasculare sau de diabet, deoarece shoppingul are acelaşi efect asupra organismului ca şi exerciţiile fizice . Ei, din punctul ăsta de vedere, al shoppingului, românii stau foarte bine şi se pregătesc de noi performanţe: deşi criza încă nu a trecut, 89% din români intenţionează să cheltuiască mai mult în decursul acestui an, în timp ce doar 14% plănuiesc să-şi mărească soldul economiilor, arată studiul Observatoire Cetelem 2011.
Asta cu cheltuitul fără măsură e o tară socială de pe vremea lu’ degeaba împuşcatu’, când umblam cu PPC-ul în buzunar, ca John Wayne cu pistolul la cingătoare, pentru orice eventualitate. PPC însemnând abrevierea de la Poate Pică Ceva, indiferent ce, fiindcă în ultimii ani ai dictaturii nu se găsea nimic în afară de bani (banii în sine neavând niciun fel de valoare, în absenţa produselor cu care să fie schimbaţi, poate doar dacă încercai să faci focul în pădure). Aşa că lumea era dotată cu pungi de plastic de un leu (cele din Occident, care purtau logouri celebre, erau refolosite la infinit; se spălau cu grijă şi reprezentau echivalentul unui BMW second hand în zilele noastre- adică erai bazat, aveai rude dincolo, nu erai muritor de rând), gata să transporte pixuri chinezeşti, lame de ras, bomboane cubaneze, hârtie igienică, banane, chiloţi tetra, salam cu soia, gumă de şters cu aromă de pastă de dinţi şi orice altceva s-ar fi găsit.
Statul la coadă, acum 20 de ani, era un fel de Facebook, un factor coagulant al societăţii multilateral subdezvoltate. Unde altundeva s-ar fi întâlnit profesorul universitar cu gospodina în halat şi cu părul pe bigudiuri, dacă nu la coadă la curpapier? O dată am văzut cum au fugit participanţii dintr-un alai de nuntă care trecea pe strada Brâncoveanu şi s-au aşezat la coadă la carne, scoţând frumos din buzunarul de la piept, în loc de batistă, faimoasa pungă de nailon de un leu.
Nevastă-mea, care, la revoluţie, era încă la grădiniţă (slavă Domnului!), mă mai temperează şi acum, când suntem la cumpărături, fiindcă eu sunt tentat să arunc în coş orice, în cantităţi industriale, nevenindu-mi să cred că se va mai găsi şi mâine. Aş putea să-mi deschid un adevărat depozit de plicuri A4, dosare cu şină şi mine de creion. Ca să nu mai vorbesc de banane – întotdeauna cumpăr minimum două kile peste cât poate consuma un om normal – mai bine să ştiu că putrezesc în şpais decât să le las singure şi lipsite de apărare în supermarket.

*** Arheologii au găsit rămăşiţele unui om care a trăit acum 5.000 de ani. Aceştia cred că au descoperit primul homosexual. Scheletul, datând din anii 2900 – 2500 î.H., a fost găsit într-un tip de cavou care, de obicei, era rezervat femeilor, potrivit The Telegraph. Rămăşiţele au fost găsite într-o suburbie din Praga, Republica Cehă, cu capul îndreptat spre est şi înconjurate de ulcioare. „Din istorie şi etnologie ştim că oamenii din această perioadă au luat foarte în serios riturile funerare, deci este foarte puţin probabil ca această poziţionare să fi fost o greşeală”, a declarat arheologul Kamila Remisova Vesinova. „Cel mai probabil este că el a fost un om cu o orientare sexuală diferită, homosexual sau transsexual”, a adăugat aceasta.
Femeile astea, numai la prostii le stă mintea! Dacă un bărbat se înconjoară de oale, imediat e catalogat drept homosexual. Şi dacă bietul om era un simplu bucătar?

*** Cercetătorii australieni au analizat evoluţia a 7.155 de persoane de-a lungul mai multor ani şi au pus în corelaţie sănătatea lor mintală şi natura serviciului pe care îl desfăşoară.
Potrivit studiului, multe persoane aflate în şomaj de luni întregi aveau un tonus psihic mai bun decât angajaţii care munceau în condiţii de stres, cu şefi autoritari şi cu slujbe prost plătite.
În aceeaşi dezordine de idei, Nicolaie M. a fost prins pe strada Carpaţilor, din Brăila. Poliţiştilor li s-a părut suspect faptul că bărbatul căra în spate, de kilometri întregi, două panouri metalice de doi metri şi grele de 40 de kilograme. Când l-au luat la întrebări, tânărul a recunoscut că le-a furat de la un hipermarket din zonă şi a spus că vroia să le vândă la fier vechi. Panourile au fost înapoiate magazinului, iar hoţul are acum dosar penal.
La prima vedere, s-ar zice că unii oameni ar fi în stare de orice, numai să nu muncească. Dar dacă e adevărat studiul australienilor, omul n-are nicio vină, el se ghida după principiul sănătos că şi hoţia e o muncă.

*** O pensionară de 75 de ani riscă ani de închisoare după ce a lăsat trei ţări fără Internet pentru mai multe ore la sfârşitul lunii trecute. Georgia, Armenia şi Azerbaidjan sunt ţările deconectate de la Internet din cauza femeii care săpa după cupru pe lângă cablurile optice, scrie BBC News.
La cât de neliniştite au devenit bătrânicile în ultima vreme (împiedică jafuri armate, se plâng de violuri înfăptuite în dorul lelii, drojdesc votcă la greu), bănuiesc că, de fapt, nu săpa după cupru, ci voia să ajungă în Insulele Balneare, la tratament, şi a-ncercat să economisească banii de drum, alegând varianta mai scurtă şi mai ieftină, direct prin centrul pământului.

*** Păduchii care parazitează păsările şi mamiferele au început să se diversifice înainte de dispariţia dinozaurilor, în urmă cu 65 de milioane de ani, conform unuia dintre autorii studiului, Kevin Johnson de la Universitatea din Illinois.
O fosilă descrisă de paleontologi în 2004 indica faptul că păduchii asemănători celor din prezent au început să apară încă de acum 44 de milioane de ani, potrivit agerpres.ro.
După examinarea secvenţială a genelor a 69 de specii de păduchi, oamenii de ştiinţă au putut reconstitui un fel de linie genealogică a păduchilor, linie ce ajunge mult mai departe înapoi în timp, până la sfârşitul Cretacicului.
Mai pe scurt, se pare că dinozaurii aveau păduchi (probabil de dimensiunea unui şobolan, mi-e şi frică să mă gândesc). Dar partea mişto abia urmează: până şi ţânţarii au păduchi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu există şi are un deosebit simţ al umorului.

*** „La vârsta de 18 ani, aproape jumătate din români nu se simt ataşaţi de ideea de a fi român. Acest fapt ridică serioase semne de întrebare privind disponibilitatea acestora de a acţiona, ulterior, în concordanţă cu interesele comunităţii politice”, afirmă autorii unui studiu realizat de Fundaţia Soros România şi dat publicităţii săptămâna aceasta. Adulţii, în schimb, sunt mai ataşaţi de ţara lor (probabil din cauza restanţelor la credite).
„Rezultatele sunt extrem de îngrijorătoare, deoarece arată că tinerii români sunt extrem de intoleranţi, o proporţie însemnată dintre aceştia putând fi caracterizaţi drept xenofobi şi antisemiţi”, arată autorii studiului. Studiul mai arată că 26% din elevi consideră că sistemul democratic nu este bun pentru România, comparativ cu doar 16% din adulţi. Mai mult, ideea de a avea la conducere un regim militar îi atrage pe 40% dintre ei, comparativ cu doar 26% în rândul adulţilor, potrivit cercetării.
Totuşi sunt şi veşti bune: 70% din elevii de clasa a XII-a cred în viaţa de apoi (deci nu are rost să se străduiască prea mult în cea de acum) şi 42% dintre ei se roagă în fiecare zi (mai ales în perioada examenelor).
Parcă văd cum mă vor urmări comuniştii ăştia mici pe stradă, în câţiva ani, să mă tundă cu forţa şi să-mi scoată din cap idealurile mic-burgheze!
Vorba lu’ Frank Zappa: The torture never stops!

*** Aveţi grijă până săptămâna viitoare, viaţa dăunează grav sănătăţii!

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ioana a spus: (aprilie 13th, 2011 at 08:17 )

Mai pe scurt, se pare că dinozaurii aveau păduchi (probabil de dimensiunea unui şobolan, mi-e şi frică să mă gândesc). Dar partea mişto abia urmează: până şi ţânţarii au păduchi, ceea ce înseamnă că Dumnezeu există şi are un deosebit simţ al umorului.
doamne ce fain!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În această seară a început în Bănie, seria contând pentru locurile 11-14 în prima ligă de baschet masculin dintre SCMU Craiova şi SCM Timişoara. La capătul unei partide foarte echilibrate, oltenii au învins bănăţenii, 87-80. Echipa viola nu a făcut un meci rău, dimpotrivă, a jucat bine, a şi câştigat două sferturi, a condus în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două sferturi bune nu au fost destul. Timişoara pierde primul joc din seria cu Craiova
În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Top