Categories: Timp liber

Bregovic si orchestra de nunti si inmormantari, in Parcul Rozelor

Începutul lunii iunie îl aduce la Timişoara pe unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni din lume. Goran Bregovic şi orchestra sa, Wedding and Funeral Band, vin joi, 2 iunie, pentru un spectaculos concert în aer liber.

Evenimentul de la Timişoara va începe la ora 20,30, pe scena din Parcul Rozelor, şi face parte din seria acţiunilor „Artă contra drog”, organizate de Asociaţia Culturală de Teatru, Muzică şi Film „Dracula” şi Europe Against Drugs. Goran Bregovic, unul dintre cei mai apreciaţi muzicieni est-europeni, îşi datorează celebritatea coloanelor sonore realizate pentru filmele lui Emir Kusturica – „Vremea ţiganilor”, „Arizona Dream” şi „Underground”. Unicitatea, dublată de pasiunea cu care face muzică, au făcut ca Gregovic să fie întâmpinat peste tot în lume cu urale. Combină sunete, preia influenţe din tango, ska, reggae, folosind chitara electrică împreună cu instrumente tradiţionale şi ritmuri autentice ţigăneşti, altfel spus uneşte curentele tradiţionale şi le reinventează. În plus, cântă pentru oricine îl plăteşte. „Orchestra este de închiriat pentru nunţi, dar şi pentru înmormântări. Costă mai mult pentru înmormântări, aşa că ar fi mai bine să nu muriţi”, spune artistul. Wedding and Funeral Band este compusă din suflători ţigani, voci tradiţionale bulgăreşti, chitară electrică, percuţie tradiţională şi cor bisericesc. Biletele pentru concertul de la Timişoara costă 75 (categoria a II-a), 100 (categoria I) sau 150 de lei (categoria VIP) şi se găsesc la Agenţia Capitol din Timişoara (Filarmonica Banatul), la Agenţia de bilete a Teatrului şi Operei Naţionale. Ele pot fi cumpărate şi online, pe: vandbilete.ro, biletoo.ro, blt.ro, biletedelatati.ro, eventim.ro, ticketpoint.ro, bilete.ro.

Share
Published by
Alecsandra Stanici

Recent Posts

Dumbrăvița este în grupa de play-out cu Reșița! Componența celor două grupe

Etapa cu numărul 21, ultima din sezonul regular, a ajuns la final și acum știm…

12 ore ago

Cu mult noroc! Fetele de la Poli au învins Miercurea Ciuc

Cu absențe importante în lot, „fetele în ghete” au plecat cu a doua șansă în…

13 ore ago

Dumbrăvița încheie sezonul regular cu o victorie! Se anunță o primăvară frumoasă la Pădurea Verde

Patru partide, trei victorii și o remiză, cu doar un gol primit. Asta a reușit…

14 ore ago

Consumatorii din noi zone din Timișoara vor fi dotați cu contoare inteligente de apă

Societatea Aquatim a anunțat continuarea programului de modernizare a sistemului de alimentare cu apă din…

17 ore ago

Istanbul – Ankara – Cappadocia. Un circuit de vis în Turcia cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 28 aprile-5 mai, un sejur de vis…

19 ore ago

Primul spital PPP din România: Timișoara rupe blestemul sau îl confirmă?

Spitalul Municipal din Timișoara funcționează astăzi într-o infrastructură fragmentată, dispersată în clădiri vechi și tot…

21 de ore ago