Glume cu trandafiri în judetul Timisoara, cu Boc si Udrea

Elena Udrea a încurcat, sâmbătă, județul cu orașul, iar premierul Boc a avut chef de bancuri. Aceasta a fost atmosfera la semnarea contractelor de finanțare pentru modernizarea Parcului Rozelor și reabilitarea străzii Iancu Văcărescu din Timișoara, de la care a lipsit primarul Gheorghe Ciuhandu.

Elena Udrea, Emil Boc și viceprimarul Adrian Orza au semnat, sâmbătă, contractele de finanţare pentru modernizarea Parcului Rozelor şi reabilitarea străzii Iancu Văcărescu. Pentru modernizarea Parcului Rozelor, municipalitatea de pe Bega primeşte 1,365 milioane de euro, care vor fi folosiți la reamenajarea spațiilor verzi, reabilitarea aleilor şi schimbarea gardul. De asemenea, parcul va avea un nou sistem de irigare și se vor planta 9.000 de trandafiri și 430 de arbori. Reabilitarea străzii Iancu Văcărescu cuprinde tronsonul dintre bulevardele Regele Carol I și 16 decembrie 1989. Valoarea investiţiei se ridică la 1,4 milioane de euro. Cele două proiecte au fost accesate de Primăria Timișoara. Municipalitatea de pe Bega și localitățile din zona metropolitană au la dispoziție 70,4 milioane de euro în cadrul acestui pol. Ministrul Dezvoltării Regionale și Turismului, Elena Udrea, a confundat din nou denumirea județului cu cea a orașului. Nu e prima dată când Udrea face aceeași gafă. „Vom aloca în județul Timișoara 100 de milioane de euro pentru infrastructură”, a spus ministrul. Nici premierul şi nici subprefectul Zoltan Marossy sau viceprimarul Adrian Orza nu au contrazis-o. Viceprimarul Adrian Orza a precizat doar că reabilitarea Parcului Rozelor este foarte importantă pentru Timișoara. Edilul a profitat de prezența ministrului Udrea pentru a-i reaminti că trebuie să rezolve problema finanțării bazinului olimpic. ”Sper că în România lucrurile se depolitizează și deciziile care se iau se iau cu transparență și nu cu influențele politice cu care ne-am obișnuit în ultimii 20 de ani”, a afirmat Orza. Premierul Emil Boc, prezent sâmbătă la Timișoara, pentru a-și susține, în faţa democrat-liberalilor din judeţ, moţiunea cu care va candida la şefia PDL, a fost alături de ministrul Elena Udrea în momentul semnării celor două contracte. Boc a avut glume în program, astfel că, în declaraţia de presă susţinută, a explicat semnificaţia trandafirului făcând o paralelă între sigla PDL şi cea a PSD. „Dacă vrei să cucereşti o femeie îi dai un trandafir, dacă vrei să te desparţi de ea, îi dai trei”, a spus Boc.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Diana a spus: (mai 7th, 2011 at 18:14 )

Saraca .Nici nu stie unde se afla .

base a spus: (mai 7th, 2011 at 18:35 )

lasati-mi febletea in pace

andreea a spus: (mai 8th, 2011 at 10:59 )

Nah, mare branza, toti gresim. E normal sa fie taxata pentru orice greseala, dar nu potem spune ca le-a incurcat, nu? E bine ca se dau bani pentru Timioara, ca nu se tine cont de apartenenta politica, asa cum se scuza de fiecare data nea Ciuhi.

costi a spus: (mai 8th, 2011 at 12:28 )

normal ca a spus judetul timisoara si nu timis. de ciuhandu a auzit, dar de ostaficiuc ioc.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top