Sustinere pentru Mitropolitul Corneanu

Zeci de timişoreni s-au strâns, duminică seara, în faţa Catedralei Mitropolitane, pentru a-l susține pe Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu. Acesta a fost decăzut din drepturi, vineri, când Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis în unanimitate să-i retragă dreptul de semnătură.

Oficialii Patriarhiei Române au anunțat că, de vineri, toate atribuţiile administrative ale Mitropolitului Corneanu au fost transferate episcopului vicar al Arhiepiscopiei Timişoara, PS Paisie Lugojanu, sub îndrumarea şi supravegherea ÎPS Mitropolitul Irineu al Olteniei. Majoritatea credincioşilor adunaţi în faţa Catedralei Mitropolitane provin din parohiile Fabric şi Fratelia. Oamenii spun că au vorbit cu ÎPS Nicolae Corneanu, pentru a-l asigura de tot sprijinul lor. „I-am transmis că suntem alături de el şi l-am întrebat cum se simte. A răspuns «singur»”, povesteşte un consilier din Consiliul Parohial Fabric. Pe Internet circulă deja un apel către timișoreni, pentru ca aceștia să-și sprijine mitropolitul. „Să vă exprimați sprijinul, alături de preoții bănățeni, pentru mitropolitul nostru, prin solicitarea către Sfântul Sinod a temeiului și a referatului pe baza căruia s-a luat o astfel de decizie care lezează grav episcopatul bănățean și, prin acest precedent, însăși ființa Bisericii Ortodoxe. Solicitările vor fi depuse prin efortul dumneavoastră la toate bisericile, pe bază de tabele cu nume, prenume, adresă, etc, și vor exprima dezacordul nostru în ceea ce privește actul samavolnic determinat de dezinformările purtate de terți către Sfântul Sinod. Totodată, solicităm prin această acțiune și cercetarea cauzelor acestui accident nefericit”, se precizează în acest text. Săptămâna viitoare, credincioşii intenționează să ceară autorizaţie pentru o serie de manifestaţii pro ÎPS Nicolae Corneanu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Stefan Mihaela a spus: (mai 22nd, 2011 at 21:44 )

Solidaritatea ar trebui sa vina in primul rand din partea Primarului, a profesorilor universitari, a medicilor, a jurnalistilor, a inginerilor si a tuturor personalitatilor de renume din Banat. Inclusiv din partea celorlati slujitori ai lui Hristos, de la alte culte. Sunt destui pe care Mitropolitul Corneanu i-a ajutat, indrumat. Acum e momentul sa-si arate recunostinta si unitatea. Daca se vor face auzite aceste voci, se vor aduna si multi credinciosi si acest miting, care se preconizeaza a avea loc din nou, miercuri, 25.05. Altfel, vor fi doar comentarii la articole pe aceasta tema si nimic mai mult. Cei mai multi credinciosi au fost azi din parohia Fabric, unde din ianuarie scandalurile nu mai contenesc. Avand in vedere toate cele intamplate, Paisie si ai lui pot cu usurinta sa declare ca „doar frustratii de la Fabric au ceva impotriva”, ceilalti credinciosi nu vin la miting pentru ca sunt de acord. Ar fi tragic daca totul s-ar limita la actiunea de azi.

Tanasoglu Grecu a spus: (mai 23rd, 2011 at 09:50 )

Mi-e greu sa spun, dat ASA ii trebui mitropolitului Corneanu, tocmai pentru ca l-à incurajat si sustinut pe àcest Paisie, desi avea semnale puternice despre jocurile si caracterul acestuia. Daca Paisie va di viitorul Mitropolit al Banatului, atunci ne meritam soarta.

timisoreanul a spus: (mai 23rd, 2011 at 11:07 )

da, in timp, ipss nicolae a simtit pe propria i piele caracterul inflexibil si autoritar al paisiacului, impus intrucatva de persoane interesate, printre care un rol de seama l a avut maica staritza mihaela, pe seama carei acircula chiar o vb de duh: „bucura te maica mihaela/facatoare de episcop” !
a ramas „singur” vladica nicolae !
asa este voia Domnului!
ce se mai poate face?
RETRAGEREA SA LA MANASTIREA PARTOS si desemnarea prin Diata/testament a unui vrednic urmas, trimis/ALES la CARANSEBES sa se desavarseasca si sa se pregateasca sa i urmeze.
BANATUL MERITA UN IERARH BLAND,BUN ,SMERIT,CU FRICA SACRA DE DUMNEZEU, CARE SA LUCREZE IN VIA DOMNULUI, BINELE-BUCURIA-DRAGOSTEA !
ASA SA NE AJUTE DUMNEZEU !

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate

În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prima etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă a adus la start peste 80 de piloți din întreaga țară, iar pe lista de înscrieri s-au aflat și câteva nume noi. Pilotul timișorean Radu Benea a fost surpriza plăcut din vârful clasamentului, fiind chiar aproape de o victorie la Categoria I, terminând pe locul doi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O primă etapă senzaţională la viteză în coastă. Diferenţa dintre primul loc şi poţizia secundă, sub o secundă!
Scrutinul pentru alegerea celor care vor administra comunele, orașele și municipiile pentru viitorul mandat de patru ani începe de astăzi. Închiderea procedurii are loc pe 30 aprilie. Primul pas din procedura de alegere a primarilor, a președintelui consiliului județean, a consilierilor locali și a celor județeni începe astăzi, 16 aprilie. Așadar, partidele politice, organizațiile cetățenilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Astăzi demarează etapa depunerii candidaturilor pentru alegerile locale
În aceste zile, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere analizează ofertele depuse pentru realizarea studiului de fezabilitate al ultimului lot din viitorul drum expres care va lega Lugoj de Filiași/Craiova. Au fost depuse șapte oferte în cadrul licitației, care s-a închis luni. Lotul vizat este cel dintre Caransebeș și Lugoj, în lungime de 50...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au fost depuse șapte oferte pentru ultimul lot din drumul expres Lugoj – Filiași
În anul școlar 2024-2025 Şcoala Gimnazială din Şag  dispune de 44 de locuri la Clasa pregătitoare, distribuite în două săli. Copiii își vor desfășura activitatea, în săli recent renovate, utilate cu bănci și scaune noi, mobilier individual de depozitare, calculatoare și TV Smart cu conexiune la internet.  Luni, când au început înscrierile pentru cele 44...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au demarat înscrierile pentru clasa pregătitoare la Şag. Sunt disponibile 44 de locuri în două săli recent renovate
Cristian Moș se pregătește să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD, susţin cei din USR Timiş. Cei din USR mai sugerează că Moş a fost şantajat de PSD Timiş pentru a critica în termeni foarte duri filiala condusă de Dominic Fritz. În schimb, Forţa Dreptei sugerează că Moş şi-a negociat la un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi Forţa Dreptei reacţionează la “dezertarea” lui Cristian Moş: Se pregăteşte să candideze la președinția CJ Timiş, ca iepure al PSD
Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Top