Arta fofilarii Iancului

Superdezvăluiri, bombe de presă, dovezi juridice ale abuzului făcut de Bucureşti echipei de fotbal fanion a Banatului ne-au fost promise de Marian Iancu şi alţi oficiali de pe Bega, ba chiar edili ai municipalităţii, chiar o doamnă parlamentar de Timiş au început o campanie de lobby pe lângă Mircea Sandu pentru o iertare a păcatului care ni s-a reţinut ca şi culpă pentru ridicarea licenţei. Putem vorbi în „cazul Poli” despre un abuz doar în ideea în care putem încadra discriminarea în acest capitol, fiind la mintea cocoşului că Steaua duce de ani de zile o datorie către Sechelariu pentru Baciu, că Dinamo e plină de datorii la Fisc, Pandurii a fost neprogramată în mod repetat pentru datorii la Dinamo, dar, na, asta este România şi nedreptatea face parte din decor. Ca şi cluburile amintite mai sus, şi Poli a avut datorii, are şi va mai avea cât timp Iancu va mai conduce clubul. Nu atât din lipsă de bani, cât din filosofia de afaceri a patronului Iancu. Principalul acţionar de la Poli nu e sănătos dacă plăteşte o datorie înainte de a fi somat de creditor, dat în judecată, obligat de prima instanţă, de cea de recurs şi cea de apel, după ce omul şi-a prelungit procesul ani de zile, tocmai în scopul de a trage de timp pentru plata datoriei. Când Marian Iancu vorbeşte de superdovezi care să ateste abuzul, ar trebui să ne aşteptăm nu la extrasul bancar care să arate cum s-a făcut plata către Benfica, cum ar fi firesc, nu la vreo chitanţă de la Finanţe, ci la chestiuni procedurale, la faptul că Duru de la Federaţie a atacat cu recurs la o zi după termen, că membrii comisiei de apel lipseau de la şedinţă, dormeau sau pur şi simplu nu au ţinut cont de prezumţia de bună intenţie a preşedintelui lui Poli când acesta a dat în judecată Benfica pentru că a îndrăznit să-şi ceară banii, ştiind că un litigiu aflat pe rol ne suspendă bila neagră de la dosar.

Vă mai amintiţi cum am câştigat la TAS în chestiunea cu palmaresul şi culorile folosite „abuziv” în opinia lui Zambon şi a instanţelor sportive la care italianul a apelat? Nu arătând că ne-a conformat 100% la nişte ultimatumuri oricum aberante, ci pentru că apărarea de la FIFA a confundat violetul lui FC Arges cu cel al lui Poli. Norocul chiorului, pentru că o dovadă video din meciul Poli – Rapid din acea toamnă ar fi arătat că şi noi am jucat într-un „albastru” suficient de violet încât să ne penalizeze toate tribunalele de arbitraj sportiv. Vicii de procedură peste alte vicii de procedură, de parcă eram criminalii ăia din filmele americane prinşi cu cadavrul în portbagaj, scăpaţi de avocaţi doar pentru că poliţistul n-avea mandat să percheziţioneze maşina ucigaşului. De asta îi trebuie lui Marian Iancu mulţi avocaţi şi mulţi contabili, să se strecoare prin regulamente ca Al Capone prin legislaţia americană. Chiar mă întreb ce se va întâmpla dacă cei de la FRF vor fi milostivi şi ne vor primi şi la anul în prima ligă. Va fi capabil Marian Iancu să înveţe ceva din acest episod sau o luăm de la capăt în mai anul viitor, când Gheorghe Chivorchian va plânge o dată mai aprig ca la înmormântarea mamei sale, Dumnezeu s-o ierte, deşi dosarul nostru de licenţiere este tot dat exemplu de perfecţiune în ultimii cinci ani?

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top