Tomograf nou, la Spitalul Judetean

Un computer tomograf performant a fost dat în folosinţă ,la Spitalul Judeţean. Aparatul, produs de Philips, înlocuieşte vechiul computer tomograf, defect de luni bune şi a cărui reparaţie ar fi costat prea mult.

Prof.dr. Magda Păscuţ, şeful Imagisticii din spital, spune că este un tomograf de 16 spire, ceea ce înseamnă că este de 16 ori mai performant decât predecesorul lui. „Cu acest aparat se pot face angiografii (artere, vene), se văd leziunile de la trei mm, ceea ce este cu adevărat remarcabil, deoarece computerul tomograf pe care l-am avut iniţial «pierdea» şi leziuni de 10 mm. Cu ajutorul imaginilor preluate de acesta se pot face reconstrucţii în toate planurile şi, în plus, fiind vorba de o achiziţie a datelor în spitală, pacientul este mult mai puţin radiat”, a declarat specialistul. În perioada următoare, Spitalul Judeţean Timişoara va fi dotat cu încă un computer tomograf, mai performant, respectiv cu 20 de spire. Radu Prejbeanu, directorul medical al unităţii, a declarat că, probabil de săptămâna viitoare, computerul tomograf va putea fi folosit şi în ambulatoriu. Aici pacienţii pot veni cu trimitere şi vor plăti pentru investigaţiile solicitate sume între 150 şi 600 de lei, în funcţie de complexitatea lor. „Este prioritatea Ministerului Sănătăţii dotarea spitalelor de categorie I, între care şi unitatea noastră. Medicina nu se face fără echipamente performante. Ministerul Sănătăţii doreşte ca spitalele din vestul ţării să fie foarte bine echipate, tocmai pentru că aici există un exod al pacienţilor care trec graniţa ca să se trateze în Ungaria. Or, asigurând accesibilitatea pacienţilor la aparatură de perfromanţă, îi putem determina să rămână aici”, a mai declarat dr. Radu Prejbeanu. La Spitalul Judeţean din Timişoara se fac, lunar, în medie, 2.000 de tomografii.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO

Top