Timişorenii pot obţine locuri de muncă în hoteluri de lux din Abu Dhabi şi Dubai. Se caută recepţioneri, agenţi de rezervări, administratori, ospătari (fete şi băieţi) pentru banchete şi restaurante, bucătari, menajere, traineri calificaţi pentru spa – gym.
Doritorii trebuie să aibă între 18 şi 40 de ani, să cunoască limba engleză la nivel conversaţional. Un avantaj în obţinerea postului îl reprezintă cunoaşterea altor limbi străine de circulaţie internaţională. Pot depune solicitări de angajare absolvenţii de studii superioare în turism sau alte profiluri, cu sau fără experienţă în domeniul ospitalităţii, precum şi absolvenţi de liceu cu minimum un an experienţă în domeniu sau tineri care au mai lucrat, cel puţin doi ani. Mai multe detalii despre job-urile oferite de biroul din România se pot afla accesând site-ul www.worksolution.ro. Pentru job-urile din Abu Dhabi şi Dubai CV-urile sunt aşteptate în limba engleză la adresa: cbadic@itn-usa.com. Cei declaraţi admişi vor avea, pe lângă uin loc de muncă în cele mai luxoase staţiuni ale lumii, un salariu în medie de 500 dolari pe lună, cazare şi masă oferite de angajator, formare profesională la locul de muncă. Cererea pentru viză şi biletul până în Emiratele Arabe sunt de asemenea gratuite.
Comentarii prin facebook