Sprijinirea instalarii tinerilor fermieri

Finanţarea tinerilor ce doresc să dezvolte ferme agricole se face printr-o sumă nerambursabilă de până în 25.000 euro. Aceasta provine din FEADR (Fondul european Agricol pentru Dezvoltare Rurală), prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), AXA 1 – „Creşterea Competitivităţii Sectoarelor Agricol şi Forestier”, Măsura 112 – „Instalarea tinerilor fermieri”.
Cei care doresc să obţină această finanţare pot depune proiectele în perioada 1-29 iulie 2011 şi, cel mai probabil, în perioada 1-30 noiembrie 2011.
De această finanţare pot beneficia în principal persoane fizice în vârstă de până în 40 de ani (dar şi persoane juridice), care au în exploatare o fermă situată pe teritoriul naţional, înregistrată în Registrul unic de identificare sau în Registrul agricol, iar mărimea acesteia să se încadreze între 6 şi 40 UDE (Unitate de Dezvoltare Economică – Sistem de clasificare al unei ferme agricole prin acordarea unui punctaj în funcţie de tipurile de culture şi de categoriile de animalele din ferme), calculate pe baza înregistrărilor din cadrul APIA sau Registrului Agricol, respectiv DSVSA sau Circumscripţiei Veterinare, în funcţie de natura fermei.
Sprijinul financiar nerambursabil pentru acest program este de 10.000 euro pentru un beneficiar ce are în exploatare o fermă agricolă de 6 UDE, finanţarea crescând cu 2.000 euro pentru fiecare UDE suplimentară, până la o valoare maximă de 25.000 euro/proiect.
Beneficiarul, pentru a putea fi eligibil, trebuie să arate că se încadrează în definirea (conform ghidului de finanţare) „Instalarea tinerilor fermieri” și anume: activitatea de înfiinţare şi/ sau preluare prin transfer de proprietate şi/ sau arendă/ concesionare a unei exploataţii agricole între 6 şi 40 UDE, care produce în principal produse agricole vegetale şi animale (materie primă) pentru consum uman şi hrana animalelor, pentru prima dată în calitate de conducător (şef) de exploataţie.
Pentru a putea beneficia de sprijinul financiar nerambursabil, solicitantul trebuie să întocmească un plan de afaceri care să includă detalii privind investiţiile care se realizează şi din care să reiasă că minimum 30% din finanţare se va investi în modernizarea şi dezvoltarea exploataţiei şi pentru realizarea conformităţii cu standardele comunitare prin achiziţionarea de teren pentru activităţi agricole, construirea şi/sau modernizarea clădirilor, achiziţionarea (chiar şi în leasing) de tractoare, combine, utilaje, instalaţii, echipamente şi accesorii, echipamente şi software specializate, animale, plantarea şi replantarea plantelor perene.
Alocarea financiară pentru beneficiarii acestei măsuri se face în primul rând pe baza unui plan de afaceri, pentru o perioadă de cinci ani, care trebuie să demonstreze că pe durata celori cinci ani se va obţine o creștere a producţiei agricole destinate comercializării cu cel puţin 20 procente, iar dimensiunea economică a exploataţiei agricole va creste cu cel puţin 3 UDE.
Finanţarea se va acorda în două tranşe de plată: prima tranşă se va acorda la data aprobării de către APDRP (Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit) şi este de 60% din valoarea proiectului, iar a doua tranşă, de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, se va acorda la îndeplinirea acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, dar nu va depăşi 36 luni de la data aprobării proiectului.
La verificarea conformităţii Planului de afaceri, beneficiarul trebuie să demonstreze că dimensiunea fermei a crescut cu minimum patru UDE de la data aprobării deciziei individuale de acordare a acestuia.
Criteriile de punctaj pentru proiectele ce se depun în cadrual acestei măsuri sunt:
– beneficiarul deţine o fermă de semi-subzistenţă (conform Listei Unităţilor Administrativ Teritoriale din zona montană defavorizată, a Listei Unităţilor Administrativ Teritoriale din România incluse în Zonele Semnificativ Defavorizate/ Listei localităţilor din Zonele Defavorizate de Condiţii Naturale Specifice) – 20p
– beneficiarul deţine o exploataţie agricolă într-o zonă defavorizată – 15p;
– beneficiarul are în proprietate exploataţia agricolă – 30p
– beneficiarul face parte dintr-o formă asociativă, (grupuri de producători, societate cooperativă etc) – 20p
– beneficiarul accesează şi măsura de agro-mediu (măsura 214 „Plăţi de Agro–mediu”) – 15p
Pentru a primi finanţare nu există un punctaj minim, proiectul trebuie să fie eligibil şi, pe baza punctajului realizat, să se încadreze în bugetul total al programului lansat pentru perioada respectivă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top