„Cicciolina da Plescoi”, versiune pe facebook.com a ministresei Elena Udrea

Când spui Pleşcoi, gândul îţi sare automat la două mărci înregistrate. Una este de mult cunoscută, şi anume celebrii cârnaţi de Pleşcoi, iar cealaltă şi-a câştigat notorietate în politica noastră cea de toate zilele. Aţi ghicit, este vorba despre Elena Udrea, cel mai tare ministru român din cadrul Cabinetului Boc.

Ministresa blondină iubitoare de sandale şi rochii al naibii de scumpe nu lipseşte nici de pe reţeaua de socializare facebook.com. Dezmierdată cu apelativul „Cicciolina dă Pleşcoi”, aceasta – adică cei care au pus la cale pagina de facebook – ne spune că lucrează la „Tâlhărirea Poporului Român SRL” şi că trăieşte în „Vatra Mânăstirii Cotroceni”. Foarte interesantă este şi prezentarea orientării religioase. „…adică dacă îţi spune preotul să aduci la biserică 1l de ulei, 1kg de făină, 1kg de mălai, şi vreo două de zahăr, aduci, că doar ţi-a dat PD-L-ul la alegeri, după care te-a băgat în post negru 4 ani, ţi-a organizat, parastase dansante, pomeni hardcore, priveghi a trois precum şi înmormântări cu dar, sub egida «noi ducem mortu’ (romanul), cu tot confortu’… », a, mai poţi duce şi găleata portocalie GOALA,..ca dovadă de bunastare…, hai, nu fi găozar!,…găozarule, puturosule şi neperformantule de român!…”. Cel mai sexy ministru nu stă deloc rău nici la capitolul citate celebre, în topul preferinţelor sale fiind următorul: „Proştii sunt buni, chiar necesari, pentru oamenii inteligenti şi deştepţi, proştii îi amuză, îi relaxeaza şi îi liniştesc, dar când proştii ajung prea mulţi (cum au ajuns în România), ei devin periculoşi….şi trebuie stârpiţi,..cât mai mulţi”.
Când se descrie, „Cicciolina dă Pleşcoi” surprinde prin originalitate. Pleşcoiancă, posesoare de „sânge portocaliu-violet”, (a)gramată, (in)cultă, „descrăcăreaţă”, stare materială extrem de bună, în antiteză cu bugetul de stat, fără obligaţii, „virgină”, cu numele nepătat, crescută la pension şi ulterior la mânăstire „dă” taici virili, că la maici nu mai erau locuri, „telegentă” („fincă-că-am doo ministere”), posesoare „dă” frunză-brand „dă” „nouă su’ dă mii de euro”, şi de un buget „dă fo” patru miliarde „dă” euro, daţi de „naşu’ meu”, Nero cel Chior, bani, tâlhăriţi de la poporul „puturos şi leneş”, care de-abia munceşte ca să am şi eu de-un Vuitton…
Am absolvit şcoala pe principiul „dacă un liceu n-am fost în stare să termin, măcar 2 facultăţi să fac”, nu ştiu ce facultăţi, că într-o zi m-am înscris şi a doua zi aveam diploma, am mai terminat cu brio,…. nivelul de trai al poporului, precum şi bugetele sănătăţii şi învăţământului, şi văd eu ce mai termin…
„Dăspre fizicu’ meu” pot să spun că sunt frumoasă, sunt strălucitoare, (pocnitoare, ascuţitoare, etc…), sunt soarele portocaliu al PD-L-ului, sunt fermecătoare, că unii „face eforturi să nu pice sub farmecele mele”, iar alţii „doarme cu poza mea supt pernă şi cu mâinile sub pătură”…
Am (diz)abilităţi şi (in)competenţe deosebite şi recunoscute, în domeniul „Turizmului de Centură”, de altfel „find” şi „Prima Turizdă a Patriei noastre KGB-isto-Băsiste”…
Pasiuni: Matrozii chiori, frustraţi, malefici, care distrug tot ce e bun în jurul lor, care sunt şmecheri, numai când au vreo funcţie, şi numai cu oamenii slabi şi fără apărare, mafioţi, traficanţi de arme, tâlhari, beţivi, mârlani, fără educaţie şi certaţi rău cu şcoala.”

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

alinus a spus: (august 26th, 2011 at 13:14 )

avem cu ce! traiasca carnatii de plescoi si blonda ministresa!

neagu a spus: (august 27th, 2011 at 00:33 )

ce i-as da si eu un carnat de plescoi exact colo unde il baga tata basescu!

Cârnățaru dă pleș din coi a spus: (februarie 7th, 2012 at 19:22 )

Ești broasca râioasă care ,sare , sare , sare ,din funcție-n funcție=traseista secolului 23,fuse pesedista,penelista acu-i pedelizdă de la ea vine lumina ea ,e atomu,e lumenu=dumnezeica .c- dzeus e băxulexu,celmei,cel. da după cum se vede și aude băxulici ține morțiș de scaun mai abitir decât CEAU și Elicopterul poasă-nghețe la 3 coceni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Iepurașul de Paște a început pregătirile din timp, iar în Iulius Town deja și-a instalat tradiționalul Labirint și îi așteaptă pe cei mici la cel mai dulce egg-hunt, dar și la sesiuni foto. După întâlnirea cu Iepurașul, sunteți invitați la o plimbare prin era Paleolitică, la expoziția cu dinozauri gigant și monștri marini uriași. Surprizele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulius Town îi invită pe cei mici la egg-hunt cu premii dulci, întâlniri cu Iepurașul de Paște, dar și să descopere alte surprize la expoziția cu dinozauri gigant/Foto
Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Top