Colterm promite facturi decente, FALT anunta dezastrul

În cele mai negre estimări ale Colterm, facturile la căldură vor creşte cu maximum 15% în această iarnă. Şefii unicului furnizor de agent termic din Timişoara sunt foarte optimişti, însă, după calculele FALT, majorarea este dublă faţă de cea preconizată de ei. Reprezentanţii asociaţiilor de locatari spun că urmează un dezastru.

Eliminarea subvenţiilor la încălzire, planificată de guvern, a stârnit o isterie naţională. În unele oraşe, calculele arată că facturile la întreţinere vor creşte la iarnă chiar şi cu 150%. Până acum, aproximativ jumătate din costul real al gigacaloriei era susţinut de guvern şi consiliile locale. După eliminarea subvenţiilor guvernamentale, primăriile vor fi nevoite să acopere singure suma. La Timişoara, populaţia plăteşte pe gigacalorie 252 de lei, la un preţ de producţie de 325 lei. Experţii de la Colterm spun însă că timişorenii nu vor rămâne cu buzunarele goale în această iarnă. „Noi suntem deja căliţi cu preţuri ridicate, de anul trecut plătim 252 de lei. Chiar dacă subvenţia guvernului dispare, primăria şi-a asumat să nu mărească preţul gigacaloriei, care oricum e măricel faţă de alte locuri din ţară. Preţul real este de 325 de lei. Legea spune că primăria este obligată să suporte cel puţin 10%. Din câte ştiu, Primăria Timişoara ar vrea să suporte toată diferenţa de preţ. Chiar dacă nu o face, facturile la căldură nu vor fi decât cu maximum 15% mai mari în această iarnă”, spune Ion Piţurcă, director tehnic la Colterm Timişoara. Aurel Matei, directorul Colterm, este şi mai optimist. „Nu va creşte nicio factură, totul depinde de cât va fi temperatura exterioară, noi nu modificăm preţul gigacaloriei. Nu se modifică niciun tarif. Diferenţa ţine de subvenţie. Din ce am discutat cu primăria, nu se modifică nimic. Fiecare îşi face scenariile lui, la noi nu este cazul”, declară Matei.
Petru Olariu, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Locatari din Timişoara (FALT), le dă peste nas celor de la Colterm. „Va fi un dezastru, primăria nu preia subvenţia de la guvern, iar majoritatea timişorenilor vor plăti 325 lei pe gigacalorie. Vom plăti cu cel puţin 29% mai mult la întreţinere. Avem noroc că e an electoral şi nimeni nu se gândeşte să mărească preţul gigacaloriei. Vor fi mari probleme pe viitor. Colterm este tot mai ineficient şi autorităţile locale nu fac nimic”, afirmă Petru Olariu.
Conform datelor de la Colterm, peste 3.000 de timişoreni au depus în acest an cereri de debranşare de la sistemul centralizat. Puţin peste 2.000 vor fi debranşaţi legal, pentru că îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege. Există multe probleme cu cei ce aleg să se debranşeze ilegal. O situaţie completă va fi gata la începutul lui septembrie. „Celor care au ales să se debranşeze le spun doar atât, preţul la gaz va continua să crească an de an. Taxa de mediu încă nu se plăteşte pentru centrale de aparatament. Cât de curând se va introduce şi asta, pentru că aceste centrale provoacă o poluare necontrolată”, e convins Aurel Matei.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

Almajeanul a spus: (august 29th, 2011 at 20:24 )

ACTUALITATE
http://www.financiarul.com/articol_65394/lazaroiu-vrea-inchiderea-cet-urilor-ineficiente–33-de-orase-sunt-in-pericol-sa-si-piarda-caldura.html

Lui Lazaroui nu i-a spus nimeni ca PDL Timis mai nou e asociat cu primarul dupa atatia ani de critici??????????????????????/

Lazaroiu vrea inchiderea CET-urilor ineficiente. 33 de orase sunt in pericol sa-si piarda caldura

Ministrul Muncii, Sebastian Lazaroiu, sustine ca la nivelul intregii tari sunt 33 de centrale electrice de termoficare (CET-uri) care produc energie ineficienta si produc pierderi si ca ele ar trebui sa fie inchise. Acestea sunt in proprietatea autoritatilor locale. Lazaroiu crede ca respectivele CET-uri pot fi inlocuite si ca sunt solutii in acest sens. Aproape jumatate din unitati se afla in localitati dominate de PSD, 43%, si cate un sfert in cele controlate de PDL si PNL. Lazaroiu a dat doar un singur exemplu de oras cu CET ineficient, Sincolau Mare, dar acesta este unul minor. Cele mai grele pierderi s-au produs la Brasov, insa aici productia de caldura este asigurata de operatorul privat Bepco. La Timisoara, Colterm a pierdut anul trecut 20 de milioane de lei. Urmeaza, Electrocentrale Oradea, cu un minus de 16,6 milioane de lei, si CET Braila, cu o pierdere de 14 milioane de lei. In topul CET-urilor ineficiente se mai afla centrala de la Bacau, cu o pierdere de 8,2 milioane de lei, Termo Calor Pitesti, un minus de 2,2 milioane de lei, si Enet Focsani, cu un pasiv de 1,7 milioane de lei. “O jumatate de miliard din subventie s-a dus si la pierderi si la clientela politica de la nivel local, pentru ca doar unele CET-uri au fost modernizate”, mai spune Lazaroiu.

Creste numarul celor subventionati

Guvernul a taiat subventiile pentru caldura in valoare de 350 milioane de lei, fiind pastrata doar o suma de 120 milioane de lei ca reprezentand ajutoare pentru incalzire. In sezonul rece care urmeaza sa vina, din 1,4 milioane de familii care inca mai sunt racordate la CET-uri vor beneficia de astfel de ajutoare 330.000, fata de 200.000 anul trecut. Pragul maxim pentru care se acorda ajutorul a crescut de la 615 lei venit pe membru de familie, la 786 lei venit pe membru de familie. Cei care se incadreaza intre 615 si 786 lei vor primi o subventie de 5%.

Alex a spus: (august 29th, 2011 at 20:44 )

Problema CET-urilor este ca sunt exemple veritabile ale coruptiei institutiilor statului, mai exact Primariei si a unui management defectuos care le-a adus pe toate la limita falimentuluui si desi cetatenii platesc facturile totusi CET-urile sunt niste paraziti care inghit usme colosale de la bugetul local plus Guvern. De ce??

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top