De la Poli Timişoara nu pleacă doar jucătorii importanţi sau antrenorii. Ianis Zicu, transferat în această vară la bulgarii de la ŢSKA Sofia, îşi duce un maseur personal tocmai de la Poli.
Adrian Blaj a activat la Poli în calitatea de maseur mai bine de cinci ani, dar a acceptat oferta lui Ianis Zicu şi este ca şi plecat în Bulgaria. Cel mai probabil, Blaj nu va avea contract cu clubul bulgar, el urmând să devină maseurul personal al internaţionalului român care, anul trecut, a câştigat titlul de golgheter al Ligii I. Maseurul timişorean a mai activat în fotbalul din oraşul de pe Bega pentru alte două echipe, până să fie angajat de Gheorghe Hagi în staff-ul oficial al Politehnicii Timişoara, în anul 2006. Debutul în meseria de maseur şi l-a făcut la Electrica Timişoara, după care a activat pentru UMT, chiar şi la nivelul primului eşalon, în sezonul 2001-2002. (sursa foto: www.politimisoara.com)
Comentarii prin facebook