Infractiuni si contraventii pe stadioane

Startul noului sezon fotbalistic readuce în atenţie necesitatea cunoaşterii regulilor de conduită interzise pe stadioane, astfel încât să nu fim surprinşi de măsuri luate împotriva noastră de organele îndrituite cu asigurarea ordinii.

Sediul materiei, Legea 4 din 2008 privind prevenirea şi combaterea violenţei cu ocazia competiţiilor şi a jocurilor sportive, are o aplicabilitate extinsă tuturor sporturilor (nerezumându-se numai la fotbal), însă numărul mare de spectatori prezenţi la meciurile de fotbal şi, în general, popularitatea de care se bucură sportul rege la noi în ţară fac ca actul normativ menţionat să fie cel mai adesea folosit în legătură cu acest tip de competiţii.
Departe de a se vrea a fi o enumerare exhaustivă a ce ne este interzis să facem pe stadioane, potrivit actului normativ precitat, prin prezenta îmi propun să pun în gardă cititorii cu privire la cele mai uzuale fapte contravenţionale şi penale ce se pot comite cu ocazia competiţiilor sau concursurilor sportive de către spectatori, cu menţiunea ca tabloul complet al acestora, poate fi consultat lecturând prevederile Legii 4 din 2008.
Prin urmare, în sfera angrenării răspunderii contravenţionale intră fapte precum încercarea de intrare pe stadion fără documente de acces, escaladarea gardurilor sau căţărarea pe acestea, încercarea de pătrundere pe stadion în stare de ebrietate sau refuzul supunerii personale la controlul corporal sau al bagajelor la intrarea pe arenă. De asemenea este intezisă încercarea de introducere sau introducerea de băuturi alcoolice în incinta stadionului sau a locului unde competiţia urmează să se desfăşoare, introducerea în incinta stadionului a steagurilor sau pancartelor cu mesaje obscene şi chiar refuzul de a părăsi tribuna în condiţiile în care se dispune evacuarea persoanei sau a unui grup de persoane de pe stadion etc.
Important de cunoscut este faptul că tot în zona angrenării răspunderii contravenţionale sunt încadrate prin acelaşi act normativ fapte precum injuriile sau gesturile obscene adresate oficialilor, sportivilor sau chiar altor spectatori, dacă se manifestă în cadrul arenei sportive.
În majoritatea cazurilor prezentate, sancţiunea amenzii poate fi însoţită de măsura interzicerii accesului persoanei pe stadion pentru o anumită perioadă de timp.
Considerate a fi fapte de o gravitate marită şi încadrate astfel în rândul infracţiunilor sunt: nerespectarea eventualei interdicţii impuse unor persoane de a intra pe stadioane şi, în consecinţă, prezenţa acestora pe arenele sportive în perioada de interdicţie, portul de arme albe în incinta stadioanelor sau a locurilor unde competiţia sportivă se desfăşoară sau încercarea de introducere a acestora în incinta arenelor sportive, încercarea de introducere sau folosirea în incinta locului în care se desfăşoară competiţia sportiva a substanţelor chimice cu efect iritant sau lacrimogen, utilizarea de steaguri sau pancarte inscripţionate cu simboluri sau mesaje fasciste, rasiste sau xenophobe, precum şi răspândirea de materiale cu acest conţinut, violentele de orice tip ce conduc la vătămarea coroporală a victimei, distrugerile de orice fel etc.
Am ţinut să închei stăruind asupra unor fapte care deşi la prima vedere nu par să aibă vreo importanţă majoră, sunt considerate a fi infracţiuni şi pedepsite ca atare, intrând în ilicitul penal din sfera nerespectării regimului armelor şi muniţiilor. Este vorba de introducerea sau încercarea de introducere pe stadioane a obiectelor artizanale şi de distracţie bazate pe amestecuri pirotehnice (aşa-zisele torţe), a artificiilor din categoria obiectelor luminoase zburatoare, precum şi a pocnitorilor. Deşi cu ajutorul acestora de multe ori sunt create coregrafiile galeriei care ne încântă, materialele respective sunt interzise pe stadioane, iar descoperirea lor asupra persoanei declanşează deschiderea unui dosar penal.
Identificarea autorilor nu reprezintă o problemă majoră, întrucât în timpul partidelor de fotbal tribunele sunt supravegheate video cu camere performante, astfel că fie în timpul jocului, fie la încheierea lui sau în zilele următoare, la analizarea materialelor filmate pot fi depistaţi cei care comit fapte interzise şi sancţionaţi ca atare.

Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top