PSD Timis s-a mutat in casa noua pentru alegeri

Întâlnire la puterea a treia, în premieră, la PSD Timiş. Liderii social-democraţi din Arad şi Hunedoara au venit la Timişoara pentru a inaugura noul sediu al PSD Timiş şi a pune la punct strategia partidului în zona de vest a ţării.

Partidul Social-Democrat Timiş s-a mutat de pe Bd Loga pe Bd. Eroilor, peste drum de fostul abator. Sediul a fost închiriat până la sfârşitul anului 2013, pentru a se putea organiza în condiţii optime alegerile următoare Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, a reafirmat faptul că la alegerile locale va candida persoana care stă cel mai bine în sondajele realizate de USL. Totodată, conform acestuia, sunt deja şapte primari din judeţ care vin către PSD Timiş. „Nu avem niciun primar care a plecat şi avem şapte primari care vor veni către noi. Eu sper să mai vină şi alţii. Cred că în Timiş există o înţelegere, un acord între ACD şi PSD, în aşa fel încât funcţiile la nivelul judeţului să fie pentru a atrage toţi membrii partidului. Va trebui să fim mai mult decât atenţi la modul în care constituim atât consiliile locale, cât şi cel judeţean. Nici într-un caz nu voi accepta în vreo o comună sau oraş să fie impus un candidat. Viitorul preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş sper să fie de la PSD”, a spus Bojin. „Suntem pregătiţi şi hotărâţi să câştigăm alegerile, chiar dacă vom avea alegeri locale şi parlamentare în acelaşi timp”, a declarat deputatul PSD de Hunedoara, Laurenţiu Nistor. În altă ordine de idei, preşedintele PSD Arad, Dorel Căprar, se opune regionalizării în forma propusă de Partidul Democrat Liberal. „PSD Arad nu este de acord cu această idee de regionalizare, care va dezavantaja toate judeţele din zonă. Liderii PDL Arad doresc să-şi impună directorii la instituţiile deconcentrate regionale. Cred că vor să facă acest lucru pentru a-şi rezolva interesele politice. Consider că este nevoie de o atitudine comună pentru a împiedica acest demers aberant de centralizare, care nu avantajează nici cetăţenii, nici funcţionarea administraţiilor locale”, spune Căprar. Întâlnirea de vineri va fi urmată de altele la care vor participa şi şefii celorlalte partide din USL Timiş.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

stefania a spus: (august 27th, 2011 at 09:13 )

sa speram ca duceti pana la capat strategia asta in regiunea vest si o sa ne scapati de pdlisti astia care nu fac nimic decat sa isi imparta zonele de influenta

costilinio a spus: (august 27th, 2011 at 09:24 )

sper ca pedelistii sa ramana in continuare la sefie. nici nu vreau sa ma gandesc ce se va intampla in judet si in oras daca tandemult psd pnl pune mana pe putere.

AndyM a spus: (august 28th, 2011 at 16:25 )

@costilinio: Ia hai sa incercam si sa vedem!… :))

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO

Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.

Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8

Meciurile din play-off-ul Ligii a 3-a au ajuns la etapa a patra, prima din retur, iar unele lucruri s-au lămurit în seriile în care evoluează și echipele din Timiș. În C7, liderul Ghiroda a fost condus cu 3-1 la Deva, dar a reușit o revenire spectaculoasă fiind chiar la un pas de victorie. S-a terminat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liga 3. Ghiroda rămâne prima în C7, Politehnica bate la Peciu Nou în C8
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
UMB a început să își aducă utilajele de forare a tunelurilor de pe șantierul celor zece kilometri lipsă din autostrada A1, dintre Margina și Holdea. Aceasta chiar dacă încă nu a fost emisă autorizația de construire, din diferite motive birocratice. O serie de imagini realizate de unul dintre user-ii forumului peundemerg.ro arată că grupul românesc...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Au apărut primele utilaje speciale pe șantierul tronsonului lipsă din A1, dintre Margina și Holdea/FOTO
Joi, 25 aprilie, săptămânala şedinţă a Guvernului României va avea loc la Timişoara. Cu această ocazie se va da Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru noul stadion Dan Păltinișanu. Cu aceeaşi ocazie se va da o HG privind deschiderea punctului de frontieră cu Ungaria de la Beba Veche. De la Doha la Timişoara....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul României se mută saptămâna viitoare la Timişoara. Pe lângă HG pentru stadion, se va da undă verde deschiderii punctului de frontieră de la Beba Veche
Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Top