Zorbing, senzatii tari pe apa la Timisoara/FOTO +VIDEO

Un nou sport extrem face valuri la Timişoara. La propriu, pentru că se întâmplă la bazinele de înot. Este vorba de „zorbing”, rostogolirea în sferă. Ceva în genul „distracţiei” hamsterului scos la plimbare în bila de plastic. Doar că acum vorbim de o bilă mare în care încape lejer un om.

Ştefan Cojocnean, fostul jandarm care oferă de ani buni cele mai neobişnuite distracţii sportive timişorenilor – de la mersul pe picioroange elastice la baschetul pe role şi aşa mai departe, a adus prima bilă de zorbing la Timişoara. A testat-o la un ştrand din oraş şi a făcut senzaţie. Zorbing este un sport considerat extrem, este nou şi se bucură de succes în America, Asia şi Europa. Originar din Noua Zeelandă, zorbing-ul constă în rostogolirea unei persoane într-o sferă transparentă de mari dimensiuni (de la 2,6 până la 3,8 m diametru exterior) pe un teren în pantă şi nu numai. Balonul este confecţionat din material termoplastic poliuretanic. În mod original, practicantul se prinde cu un dispozitiv special în interior, apoi bila e rostogolită, urmând să se oprească doar atunci când atinge o zonă perfect plană sau un obstacol, fără să poată fi controlată. În varianta timişoreană, personajul e invitat să păşească în interiorul bilei transparente.
Ştefan Cojocnean aproape că nu mai are nevoie de prezentare în Timişoara. Fost om al legii, a părăsit uniforma în urmă cu mai mulţi ani, dar a continuat lupta anti-droguri prin cele mai inedite metode, dându-le tinerilor oportunităţii de senzaţii tari inedited, prin sporturi ieşite din comun. A adus la Timişoara picioroangele moderne, la câţiva ani după ce moda a fost lansată în Occident, a participat în mai multe rânduri la Impossibility Challanger, competiţie consacrată recordurilor neaşteptate, şi este, deseori, o apariţie incitantă în oraş, alături de mai tinerii lui adepţi, în general tineri şi adolescenţi, mergând la înălţime. (sursa foto: colecţia personală Ştefan Cojocnean)

Autor
Etichete
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Stefan Cojocnean a spus: (august 30th, 2011 at 13:27 )

Prima oara cand mergi cu zorbingul ti se termina fff repede aerul din sfera, apoi cu fiecare iesire devii din ce in ce mai bun in acest sport extrem! Sunt curios cum stau unii polisti cu conditia fizica si cat ar rezista in ea???

roxana a spus: (septembrie 1st, 2011 at 21:52 )

mama, da, ce fizic de invidiat ai….felicitari, esti sportiv adevarat!

Stefan Cojocnean a spus: (septembrie 1st, 2011 at 22:02 )

Pe http://www.relaxarea.ro gasesti adresa Salii de Sport No Limits si te asteptam si pe tine sa ai un fizic frumos!! Mai multe despre noi si ce facem gasesti pe site-ul de mai sus!!
Profesor de educatie fizica Cojocnean Stefan Iulian

Dan a spus: (decembrie 14th, 2011 at 20:02 )

Nu stiu de ce gasesc vorbesc unii despre un sport extrem despre care habar nu au ce reprezinta !
Daca pentru unii sa-ti tii echilibrul intr-o sfera gonflabila care se cheama WATERBALL (poate se aude si la Timisoara) este sport extrem, atunci cred ca suntem dusi cu sfera …pardon, pluta.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top