Categories: Cultura

Noi spectacole romanesti de dans contemporan in Germania

“Duet” și “White Words-Blue Hearted” sunt două noi producții românești de dans contemporan care vor avea premiera absolută la începutul lunii septembrie în Germania, în cadrul Festivalului Moving Romania.

Evenimentul este organizat în spațiile companiei fabrik din Potsdam de către Institutul Cultural Român din Berlin și Asociația Română pentru Promovarea Artelor Spectacolului. Protagoniștii spectacolului “Duet” sunt muzicianul Vlaicu Golcea și dansatorul Sergiu Matiș. Cei doi au creat noua producție la Potsdam, în timpul verii, urmând ca premiera să aibă loc în deschiderea festivalului, în septembrie. „Performerul este înconjurat de microfoane, difuzoare, instrumente. Muzica e prezentă şi pare să-i controleze corpul, să-i manipuleze emoţiile, să dicteze atmosfera momentului. Tensiunea dintre muzică şi performer se diminuează prin dans. Muzica reușește din nou să facă dansul posibil“, descriu organizatorii. Cel de-al doilea spectacol, “White Words-Blue Hearted”, propune întâlnirea artistică dintre un critic de dans și un coregraf. Mihaela Michailov și Mădălina Dan sunt protagonistele unui performance-dialog despre fragilitatea discursului viu. Festivalul Moving Romania va avea loc în perioada 8-15 septembrie la fabrik Potsdam, localitate de lângă Berlin. Inițiat de Ciprian Marinescu și realizat alături de coregraful Cosmin Manolescu în calitate de curator, Moving Romania este primul mare eveniment coregrafic românesc organizat în străinătate. Moving Romania este un proiect finanțat de Centrul Național al Dansului București și de Fundația Robert Bosch.

Share
Published by
Georgeta P.

Recent Posts

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

7 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

23 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

20 de ore ago