PD-L Timis, intre ciocanul Boc si nicovala DNA

Preşedintele PD-L, Emil Boc, a anunţat – poate în pripă, poate nu – în urmă cu câteva zile, că va declanşa o anchetă internă în PD-L Timiş, cu scopul de-a clarifica modalitatea finanţării organizaţiei. Decizia a fost luată în urma operaţiunii „Bani pentru partid”, care a condus la arestarea şefei ITM Timiş, Cornelia Corescu. În comunicatul privind ancheta, Boc a afirmat că îşi exprimă încrederea în „profesionalismul procurorilor şi magistraţilor”, considerând „că nimeni nu poate fi mai presus de lege”. Această investigaţie va fi urmată de concluzii care vor fi făcute publice de către Boc. Din capul locului trebuie spus că demersul are un mare grad de ipocrizie şi tentă electorală, atâta timp cât sute de şefi de instituţii deconcentrate la nivelul ţării fac acelaşi lucru. Dar, odată demarată investigaţia, nu poate fi terminată în coadă de peşte.

Şi aici intervine marea problemă. Avem pe deoparte o insituţie precum DNA, mult lăudată şi răsfăţată de PD-L şi Traian Băsescu. Pe de altă parte, avem un director de deconcentrată despre care DNA a scris negru pe alb că a făcut abuz în serviciu şi instigare la fals în acte publice într-o operaţiune „bani pentru partid”. Ca urmare, e greu de crezut că la finalul anchetei se va spune că, de această dată, DNA-ul a greşit. Fapt ce ar da apă la moară Opoziţiei care a criticat, în nenumărate rânduri, activitatea DNA despre care a spus că este o armă politică a PD-L şi a lui Băsescu. Ca să nu mai spunem că ar fi de râsul curcilor ca PD-L să tot laude DNA-ul, dar numai până îi intră în propria casă. Deci, este exclus ca vina să fie dată pe DNA. În acest caz, se merge în partea cealaltă, în ograda PD-L Timiş. Va fi sacrificată doar Corescu? Destul de probabil, dar acest lucru ar discredita ancheta internă a PD-L. Fiindcă ar fi penibil să vorbeşti de finanţări dubioase în filială şi să dai vina doar pe un director de deconcentrată, iar şefii organizaţiei să nu ştie nimic. Oricum Corescu e terminată din punct de vedere politic. Ca atare, situaţia preşedintelui Constantin Ostaficiuc nu este deloc roză în acest moment. Şi nici chiar a lui Emil Boc, cel care va fi nevoit să dea o soluţie în acest caz.
Merită pomenite câteva cuvinte şi despre personajul care a declanşat această tevatură. Cornelia Corescu s-a evidenţiat ca un personaj extrem de conflictual. Rămâne celebră, încă din perioada când lucra în Primăria Timişoara, o bătaie cu o altă femeie, Mihaela Mârza, bătaie lăsată cu tastaturi de calculator în cap. Cornelia Corescu a devenit o obişnuită a sălilor de tribunal, la ITM fiind implicată în mai multe procese. A fost acuzată că a desfiinţat sindicatul instituţiei şi a primit o amendă de 44.000 de lei de la Tribunalul Timiş. A fost dată a afară de la ITM, instituţie pe care a întors-o cu fundul în sus, dar PD-L Timiş a repus-o în funcţie pe baza altor legi. Astfel a ajuns să creadă că nu i se poate întâmpla nimic şi să fie cuprinsă beţie a puterii. De aceea s-a întâmplat şi ce s-a întâmplat în ultimele zile. Unii au spus despre ea că ar fi un bun politician. Dacă politica înseamnă ţăţismul de Piaţa Badea Cârţan, se poate, într-adevăr spune, că este un politician extraordinar. Iar un caz elocvent care ar putea explica şi situaţia de astăzi. În toamna lui 2008 a candidat pentru un colegiu de senator în Timiş. În timpul campaniei electorale a dispus de un buget nelimitat. Exact, fără număr au fost banii pe care i-a investit în campanie. Şi asta în condiţiile în care toată viaţa a lucrat doar la stat.

P.S. Ar mai fi o chestie care ar produce fiori pe spatele liderilor PD-L Timiş. Cică, după câteva nopţi dormite prin celule, începi să cam „dai din casă”. Şi n-ar fi bine dacă doamna de la ITM ar începe să dea din casă…

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Dinu Mara a spus: (septembrie 18th, 2011 at 17:51 )

Am trait sa o citesc si pe asta: fonduri nelimitate in campanie pentru Corescu. Tampenii! Minciuni! Si acum are furnizori neplatiti, oameni neplatiti etc.

Anca C a spus: (septembrie 18th, 2011 at 18:09 )

Nu inteleg ce legatura au fondurile de campanie, cu faptul ca sefa ITM a lucrat „toata viata la stat”? Nu ati auzit de sponsorizari, donatii? Ostaficiuc a lucrat si el toata viata la stat si a avut campanie pe un judet intreg! Si Borza la fel! Pana la urma si sotia dvs, dle Ino, a lucrat la stat, adica la ITM, si acum are ziar online privat! Acum are timp de crosetat ca e in pensie, la nici 40 de ani. Si? Care e relevanta? Niciuna!

scarba mica a spus: (septembrie 19th, 2011 at 11:32 )

Exista sponsorizari si donatii. Se dau ele pe ochi frumosi oare? Sau fiindca poti sa le intorici? Ca de exemplu la un control ITM.

fripturescu a spus: (septembrie 19th, 2011 at 13:42 )

Popoviciu presedinte! Sa ne distram si noi!

Alin a spus: (septembrie 19th, 2011 at 22:10 )

Oricum ati da=o prin ziare as vrea sa imi numiti 1 partid care dupa ’90 a facut anchete interne cu privire la finantarea proprie!? cam rar nu? Toti sunt o apa si-un pamant in politica dar oricat de blamat e PDL e un partid care mai are inj el franturi de democratie si nu doar de hotie.

si marmota invelea ciocolata a spus: (septembrie 19th, 2011 at 22:16 )

Da, ce-i drept nu stiu de unde ati scos-o pe asta cu fonduri nelimitate, bani far anumar si manelisme din astea…daca era asa facem pariu ca si castiga dar asa popa Sirbu i-a luat locu si sigur nu din cauza ca e mai cimpetent/profi fata de Corescu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto

Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

În frunte cu cei doi consilieri locali, Maxim Maximilian şi Zoran Neamț, membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL. Primarul liberal al comunei Ghiroda, Ionuţ Stănuşoiu, afirmă că a colaborat foarte bine în Consiliul Local cu cei doi proaspeţi membri PNL. Ionuţ Stănuşoiu susţine că nu doar PNL va deveni mai puternic în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Membrii Partidului Verde din Ghiroda s-au înscris în PNL
Atmosfera a fost încărcată de surprize și subtilități politice la recenta lansare a candidaturii PSD-PNL a lui Nicolae Robu pentru Primăria Timișoara, un eveniment ce a avut loc la Iulius Congress Hall. Deși era de așteptat să fie un moment de unitate pentru alianța PSD-PNL, un gest al lui Nicolae Robu a stârnit nemulțumiri printre...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză și nemulțumire în rândul tinerilor liberali: Nicolae Robu alege TSD în detrimentul TNL la lansarea candidaturii sale
Primăria Timișoara a anunțat că investiția pentru realizarea noii clădiri a Liceului Waldorf e în grafic. Peste trei sferturi din lucrări au fost realizate și investiția este planificată pentru finalizare completă în această vară. Constructorul a montat geamurile de mari dimensiuni. Clădirea are două niveluri, parter și etaj, și include spații unde vor studia aproape...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trei sferturi din lucrările de la extinderea Liceului Waldorf au fost realizate
Mult disputata sală multifuncțională de la Palatul Administrativ e acum modernizată. Suma investită de cei de la Consiliul Județean Timiș a depășit un milion de lei. Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ a trecut printr-o importantă modernizare Cu o investiție de peste 1 100.000 lei (TVA inclus), am fost realizate modernizări esențiale pentru a oferi utilizatorilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Multifuncțională, devenită celebră în aceste zile, a fost modernizată
Restaurantul Papas din Lugoj a fost închis temporar în urma unei “vizite” inopinate a comisarilor de la Protecţia Consumatorilor. De asemenea, patronii localului au fost amendaţi cu 7.000 de lei.  Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Timiș a desfășurat o acțiune de control la restaurantul Papas aparținând operatorului economic SC Aetsoc Acul Business SRL, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mizerie de nedescris într-un local public din Lugoj. Restaurantul Papas a fost închis/Foto
PSD Timiș a decis lista consilierilor locali propuși pentru Timișoara, respectiv a celor județeni. Sunt zece poziții pentru CJT, respectiv șapte pentru CLT. Propunerile urmează să fie ”amestecate” cu propunerile partenerilor de la PNL. Paritatea la consiliul județean este una favorabilă PSD, iar aici sunt zece candidați propuși de social-democrați, în ordinea pe care vor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ce candidați propune PSD la ”mixarea” cu PNL. Au fost stabilite propunerile pentru CLT și CJT
Disputa dintre Alin Nica, actualul președinte al CJ Timiș, și Alfred Simonis, contracandidatul său la alegerile locale, pe tema ședinței de guvern de joi de la Timișoara pare să nu mai aibă final. Miercuri, Alin Nica a ieșit public și a acuzat PSD că ar fi amenințat participanții la o dezbatere pe teme de regionalizare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi cere lui Alin Nica să prezinte lista celor care acuză că au fost amenințați de PSD: ”Să depună plângeri la Parchet”
Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Top