Disputele dintre Poli Timişoara şi UTA Arad au născut mereu orgolii nebănuite. Primul incident major petrecut la un joc dintre cele două combatante vestice s-a petrecut în urmă cu aproape jumătate de secol.
Se întâmpla în plin comunism, într-o perioadă în care sistemul nu tolera nicio abatere de la legile strâmbe ale acelor vremuri. În anul 1964, pe 16 mai, la Timişoara, Poli întâlnea UTA Arad. Scorul final a fost 3-3, dar publicul spectator, în cea mai mare parte studenţi, s-a năpustit asupra autorităţilor, pentru a cere socoteală pentru maniera de arbitraj din timpul jocului, una total ostilă Politehnicii. La scorul de 3-3, Lulu Mihăescu, arbitrul acelei întâlniri, a anulat un gol valabil timişorenilor, care au marcat prin Lereter (foto). Mai mult, acelaşi arbitru nu a acordat o lovitură de pedeapsă evidentă, Cicerone Manolache fiind faultat în careu de un fundaş arădean. Maniera de arbitraj i-a scos din minţi pe suporterii timişoreni. Martorii oculari ai acelei întâlniri susţin că după joc au avut loc scene de groază cu o maşină a defunctei şi deloc regretatei miliţii incendiată şi răsturnată de suporteri, dar şi cu intervenţia în forţă a miliţienilor. Acţiunea s-a soldat nefast pentru mai mulţi studenţi, care au fost exmatriculaţi în urma acelor evenimente. Nici presa vremii nu a fost prea blândă cu timişorenii care s-au manifestat împotriva arbitrajului execrabil. „Elemente înapoiate”, aşa au fost catalogaţi cei care au provocat haosul după joc într-o publicaţie de atunci.
Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…
În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…
Școala Gimnazială Șag beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…
“Nu mai pot asista la sărăcirea deliberată a milioane de români(…) În loc să fiți…
SC Horticultura face angajări, existând trei posturi disponibile, atât pentru activități administrative, cât și pentru…