Propunere: calmante, telefoane mobile si cartele telefonice pentru abonatii lui Poli

Poliştii mai slabi de inimă ar trebui să aibă interzis la jocurile echipei favorite. Acum mai bine de un an, într-o emisiune la un post local de televiziune, Valentin Velcea declara că fotbalul este un sport extrem de greu, care nu poate fi înţeles de orice chibiţ de pe stradă. Mare dreptate a avut antrenorul cu două chixuri în finala Cupei României!

Cel mai bine se vede acest lucru în jocul echipei la care a fost instalat, nu ştim din ce motive şi în virtutea căror performanţe, în postul de antrenorul principal. Poli nu joacă nimic în noul sezon, chiar dacă până acum a întâlnit, cu excepţia Gloriei Bistriţa, adversari modeşti în Liga a II-a. Să nu mai amintim de reprezentaţiile penibile din Cupa României, când Poli s-a făcut de râs în jocurile cu FCM Şcolar Reşiţa şi Naţional Sebiş. E adevărat, Poli nu a pierdut niciun meci în acest sezon competiţional, dar felul în care se exprimă echipa pe teren lasă mult de dorit, dacă ţinem cont de valoarea fotbaliştilor. Numai Valentin Velcea nu este conştient de valoarea lotului său şi se lamentează pe unde apucă, chiar şi la conferinţele de presă, că nu are rezerve la nivelul titularilor. Să spunem că este aşa. Nu înţelegem atunci de ce, la jocul cu Unirea Alba Iulia, a luat loc în tribune, fără să fie trecut pe foaia jocului nici măcar ca rezervă, atacantul Zăgrean, care a avut evoluţii foarte bune în tricoul lui Poli în Liga I. Şi aici s-a văzut valoarea lui Velcea. Sau, mă rog, nonvaloarea acestuia.
Am văzut că şefii lui Poli apelează la tot felul de trucuri de marketing pentru a-i atrage pe suporteri la jocurile de acasă. Cei care şi-au luat abonamente au primit cartele telefonice, de exemplu. Foarte bună ideea, dar şi mai bună era dacă ei ar putea să aibă linie directă cu Valentin Velcea în timpul jocurilor, mai ales atunci când vine vremea alcătuirii primului „11”, dar şi a modificărilor. La cum gândeşte tactica antrenorul lui Poli, suporterii ar putea interveni şi în privinţa acesteia. Dacă ar fi fost aşa, cu siguranţă că Zăgrean nu-şi pierdea vremea prin tribunele arenei din Alba Iulia. Ştim însă că aşa ceva nu se va întâmpla.
La fel de bine mai ştim şi că, în ciuda marketingului, suporterii lui Poli nu se vor înghesui să-şi cumpere abonamente, jocul fără orizont pe care ni-l serveşte ostentativ tehnicianul Velcea fiind cu siguranţă unul din principalele motive. Poate doar în cazul în care, pentru un abonament, fiecare polist ar primi, pe lângă mult trâmbiţata cartelă telefonică, şi un telefon. Dar nu orice telefon, ci un telefon iPhone 4, să poată bietul suporter să intre pe facebook în timpul jocului şi să-i trimită mesaje lui Valentin Velcea. Continuând cu marketingul la Poli, le mai sugerăm celor care l-au instalat pe Velcea pe banca tehnică să le ofere suporterilor timişoreni la intrarea pe stadion şi câte o pastilă care să-i ajute să-şi păstreze calmul, adesea pierdut când văd halul în care a ajuns echipa lor de suflet.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

pif a spus: (septembrie 19th, 2011 at 22:34 )

Sepsi de ce nu a jucat la Alba Julia ?

lemnaru a spus: (septembrie 20th, 2011 at 07:33 )

ori cu velceza ori fara el, cam acelasi lucru e. poate ar fi chiar mai bine fara el…

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alfred Simonis

Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara

Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret

Tinerii handbaliștii alb-violeți participă în aceste zile la turneul Final 8 al Campionatului Național de Tineret. Acesta se dispută la Plopeni, în sistem eliminatoriu. În sferturi, băieții în alb-violet au trecut de HC Buzău, cu 32-29 (18-12). Darius Bran a înscris 9 goluri și a dat 3 pase decisive, Turcitu și Burzo au punctat de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Politehnica Timișoara joacă pentru bronzul Campionatului Național de Tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă

Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Concursul prin care Florin Răvăşilă, fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, a ajuns şef peste jumătate din patrimoniul Tmişoarei a fost anulat în instanţă. Trimis în judecată de DNA pentru şpagă, Răvăşilă a trecut acest concurs fără ca măcar să-şi scrie lucrarea. Primăria Timișoara a câștigat procesul de anulare a concursului în baza căruia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Instanţa a anulat concursul prin care Florin Răvăşilă, omul lui Nicolae Robu, a ajuns stăpân peste patrimoniul Timişoarei
Surpriză în organizarea ședinței de guvern de la Timișoara. Întâlnirea ar putea avea loc în sala Video, aflată la sediul Prefecturii Timiș, și nu la sala Multifuncțională, așa cum se dorea inițial. Scandalul sălilor pentru găzduirea ședinței de guvern programate joi la Timișoara s-ar putea termina cu o surpriză. Discuțiile susținute, mai ales în contradictoriu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sala Video de la Prefectură ar putea fi gazda ședinței de guvern de la Timișoara
Marţi a fost semnat contractul în vederea execuției lucrărilor de reparații cu asfalt a străzilor din comuna Moșnița Nouă. Aceste reparaţii fac parte în cadrul obiectivului ”REABILITARE STRĂZI, PARCAJE, TROTUARE, ACCESE AUTO, RIGOLE, CANAL TEHNIC, AMENAJARE ZONA VERDE” Valoarea contractului este de 𝟏.𝟗𝟕𝟑.𝟑𝟓𝟎,𝟗𝟑 𝐥𝐞𝐢, finanţarea fiind făcută de la bugetul local. Termenul de execuție a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Începe marea asfaltare în comuna Moşniţa Nouă
Deputatul PNL de Timiş Cosmin Şandru afirmă că, situându-se în primii trei contribuabili ai țării, Timişul are tot dreptul la  investiții serioase atât în județ, cât și în Timișoara. Ca atare timioşorenii şi timişenii nu trebuie să fie șantajați electoral ca să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale.  El porneşte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cosmin Şandru: Timișenii și timișorenii nu trebuie să voteze un partid sau altul pentru a beneficia de fonduri guvernamentale
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la noua identitate de brand. Noua marcă reflectă responsabilitatea în fața comunității, angajamentul de a crea valoare pentru toți, de a fi o organizație axată pe sustenabilitate și economia circulară. ” Energia electrică ne însoțește constant în rutina...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Localitatea Otelec, găzduiește în această sâmbătă, un Concurs Internațional Gastronomic, în organizarea  Asociației Ótelek Magyarul Magyarokért. Evenimentul a ajuns la cea de a noua ediție și are loc în proximitatea fostului port din localitate. Cu această ocazie, STPT va oferi o cursă specială, navală, pe Bega, între Timișoara și Otelec. Evenimentul are caracter internațional, iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cu vaporașul de la Timișoara la Concursul Internațional Gastronomic, la Otelec. Bucătarii din Serbia sosesc pe apă/FOTO
TRIAJ este un ecosistem cultural format din spații expoziționale, ateliere, conferințe, instalații, tururi ghidate și intervenții culturale, care constă în redeschiderea la Timișoara a unei versiuni reinterpretate a Muzeului Holocaustului din Odessa, instituție care nu mai funcționează de la începutul războiului din Ucraina. Proiectul își propune își propune să activeze zona de Nord-Vest a Timișoarei,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția-multimedia TRIAJ, versiunea reinterpretată a Muzeului Holocaustului din Odessa/FOTO
Top