Bani pentru investitii – prioritatea noului director de la Apele Banat

 

Puterea raţiunii a învins în PD-L Timiş. Democrat-liberalii din vestul ţării au decis până la urmă să nu-şi bată joc de Apele Banat.  Nou şef al Direcţiei Apelor Banat a fost numit un om din cadrul sistemului, Constantin Sandu, consilier local şi vicepreşedintele PD-L Timişoara. EL şi-a trasat deja obiectivele. “A fost până la urmă o propunere a mea, am fost la o întâlnire la Bucureşti cu Consiliul de administraţie naţional de la ape şi ei au luat decizia să mă numească director interimar la Apele Banat. Trebuie aduse fonduri pentru investiţii în zona noastră. Banii pentru investiţii ne pot da pe termen mediu şi lung siguranţa pentru cazuri extreme”, ne-a spus Constantin Sandu, noul director de la Apele Banat. În ultimii doi ani, Sandu a fost director al sistemului de gospodărire al apelor Timiş. Iniţial acesta era împăcat cu ideea că nu va fi numit şef la Apele Banat şi dorea să-şi continue treaba la gospodărirea apelor. Favoritul pentru această funcţie era un anume Ştefan Tudor, inginer de profesie. Singurele sale merite erau calitatea de membru PD-L şi prietenia la cataramă cu Alin Popoviciu.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

9 comentarii pentru acest articol

Nicu Tiuch a spus: (octombrie 4th, 2011 at 17:07 )

Imi place de Sandu asta: e elegant! Adevarul e ca nici Ostaficiuc nu l-a vrut! Omul s-a descurcat singur. Deci, la PDL Timis nu a invins ratiunea, ci Ctin Sandu!

Dorelas a spus: (octombrie 4th, 2011 at 17:10 )

eu cred ca Osta are un stil aparte, numai al lui…desi multi spun ca e usor influentabil, ca asculta de cei care odata l-au injurat iar acum il ling in c… are o strategie in timp si iata, ca totusi si de data asta ia o decizie super corecta si super buna. Costi, felicitari!

Justice a spus: (octombrie 4th, 2011 at 17:43 )

Daca Sandu va face treaba la Ape Banat nici Dumnezeu nu-l va putea schimba pentru ca omul asta chiar este un profesionist desavarsit si a stiut intotdeauna sa interactioneze cu bun simt si decenta cu oamenii din jurul lui, fie ca i-au fost subalterni, fie ca i-au fost sefi !!! Scrieti toti aici daca aveti ceva de reprosat acestui om !!! Deci…plangi popo…viciu, plangi…

Patricia a spus: (octombrie 4th, 2011 at 20:22 )

Ma bucur ca s-a produs chimbarea la ape iar Sandu va face cu siguranta cariera pe aceasta functie pentru ca stie ce face si are unic scop performarea intitutiei la care lucreaza.Felicitari pentru alegerea facuta

Florin a spus: (octombrie 4th, 2011 at 20:25 )

Ma bucur ca s-a produs schimbarea la ape iar Sandu va face cu siguranta cariera pe aceasta functie pentru ca stie ce face si are unic scop performarea intitutiei la care lucreaza.Felicitari pentru alegerea facuta

Monica a spus: (octombrie 4th, 2011 at 21:05 )

Foarte buna alegere si daca va reusii sa atraga bani si sa isi puna in valoare cunostintele in domeniu poate ramane mult la conducerea acestei institutii,dar si cu realizari marete,nu ca predecesorul sau

nume a spus: (octombrie 5th, 2011 at 14:39 )

foarte bine domnu sandu,investitiile ar trebui sa fie cuvantul de ordine la directia dumneavoastra,sa nu avem surprize neplacute ca in urma cu cativa ani,cand am fost nenorociti de inundatii.numa bine

adi a spus: (octombrie 5th, 2011 at 14:56 )

daca am lasa can can-urile la o parte si am judeca la rece,s-ar vedea ca numirea aceasta este acoperita de logica,bun simt si profesionalism,ca si mentinerea lu bojin,pesedist,intr-o functie importanta

Vio a spus: (octombrie 5th, 2011 at 15:04 )

creca le-a inchis gura multora cei de la PDL cu numirea asta a lui Sandu si pastrarea lui Bojin intr-o functie importanta.S-a aratat ca se poate si daca ai alta culoare politica decat cea de la putere,pe baza de competenta si profesionalism

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari

Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș organizează, în perioada 13 – 23 octombrie, o nouă misiune economică în Republica Populară Chineză, de vizitare a Canton Import & Export Fair, ediția 136/ faza I.  Târgul de la Canton sau Târgul de Import și Export, este cel mai vechi și cel mai mare târg comercial din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș invită firmele timișene la o nouă misiune economică în China

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Una dintre cele valoroase piese din colecția armelor albe expusă de Muzeul Naţional al Banatului este sabia familiei nobiliare Osztoics. Aceasta face parte din expoziția temporară „𝐎𝐛𝐢𝐞𝐜𝐭𝐞. 𝐈𝐬𝐭𝐨𝐫𝐢𝐞. 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐞. 𝐀𝐫𝐦𝐞 𝐚𝐥𝐛𝐞 𝐝𝐢𝐧 𝐜𝐨𝐥𝐞𝐜𝐭̦𝐢𝐚 𝐌𝐮𝐳𝐞𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐍𝐚ț𝐢𝐨𝐧𝐚𝐥 𝐚𝐥 𝐁𝐚𝐧𝐚𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢„, aflată în mansarda B1 a muzeului. Expoziţia poate fi vizitată de miercuri până duminică în intervalul orar 10:00...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sabia familiei nobiliare Osztoics de Șemlacu Mare și Șemlacu Mic în expoziţia temporară de arme albe a Muzeului Banatului
Candidatul PSD la Primăria Timişoara, Nicolae Robu, a pierdut sprijinul tinerilor liberali, după ce a avut o ceartă monstuoasă cu aceştia. Robu le-a reproşat tinerilor că îl înregistrează atunci când aceştia l-au întrebat cu cine să voteze la preşedinţia CJ Timiş, respectiv cu Alfred Simonis sau cu Alin Nica. Azi e nouă şedinţă la PNL...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tensiunile continuă în PNL Timiş! Nicolae Robu, mitraliat de tinerii liberali; Vasile Blaga, boicotat de primari
Joi seara, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu” din Timișoara a avut loc evenimentul de decernare a Ordinului Național „Pentru Merit” în grad de Cavaler, distincție conferită de Președintele României, Klaus Iohannis, directorului general al Teatrului Național, Ada Hausvater, și înmânată de ministrul Culturii, Raluca Turcan. Decretul nr. 55 din 15 ianuarie 2024,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Distincţie importantă primită de directorul general al Teatrului Național Timişoara, Ada Hausvater
Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un patrimoniu viu și prețios din întreg teritoriul județului Timiș. Sute de participanți: dansatori, soliști vocali și instrumentiști, grupuri, formații și ansambluri folclorice, tarafuri, meșteșugari,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii
Lucrările de întreținere derulate de Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara, desfășurate pe Centura Timișoarei, continuă. Se va lucra în continuare la pasajul CFR DRDP Timișoara a anunțat că lucrările la podul peste canalul Behela de pe centura Timișoara Nord s-au finalizat. Acum, echipele antreprenorului care realizează lucrarea s-au mutat pentru lucrări similare la dispozitivele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările pe Centura Nord continuă, la pasajul CFR/FOTO
La Timișoara se deschide, duminică, Târgul de Paști. Evenimentul coincide cu începutul sărbătorilor pascale catolice. Astfel, la finalul Liturghiei pascale catolice, estimat la ora 12:30, Alaiul Primăverii, animat de îngerul gigantic al Asociației Teatru pe Roți și de un grup de copii de la școala de dans Mini-Mini Reflex, va porni de la Domul Romano-Catolic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duminică se deschide oficial, cu ocazia sărbătorilor pascale catolice, Târgul de Paști de la Timișoara
Ziua Jandarmeriei este marcată la Iulius Town prin activități dedicate tuturor membrilor familiei, susținute de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Timiș. Sâmbătă, 30 martie 2024, în Iulius Gardens, începând cu ora 14.00, vor avea loc prezentări de tehnică și echipament, expunere de autovehicule speciale, dar și demonstrații de dresaj canin. Mai mult, cei mici...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Traseu aplicativ pentru copii, dresaj canin de Ziua Jandarmeriei, dar și Ateliere de Creație, Teatru de Păpuși și competiție de șah, în Iulius Town
Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
Top