Bojin catre Boc si gasca de miniştri: „Ar trebui sa va cereti scuze!”

Lupta internă din PD-L a distrus Banatul. Este convingerea lui Titu Bojin, preşedintelele PSD Timiş. Fostul şef al Apelor Banat crede că pomenile şi promisiunile electorale nu vor mai avea priză în vestul ţării. “Banatul a rămas total descoperit în domeniul invetsiţiilor şi a atragerii de fonduri.

Am avut o serie de miniştrii, de secretrai de şi de şefuleţi. Niciunul nu a adus proiecte care să le facă cinste pe care i-am avut nu au adus proiecte care le fac cinste. Când Ostaficiuc a mers de partea pierzătoare din PD-L am crezut că pierd doar ei, dar am pierdut cu toţii. Fondurile în Timiş nu mai vin nici către primăriile pedeliste, ce să mai zic de ale noastre”, a spus Bojin. Liderul social-democrat le dă un sfat de bun simţ lui Boc şi minilştrilor care îi vor face escortă, vineri la Timişoara. “Ar trebui cu toţii să-şi ceară scuze de la bănăţeni pentru că nu au făcut nimic. Am fost lăsaţi în urmă şi am avut doar de pierdut. Nu mai au ce promite. Nu va mai merge cu pomeni electorale. Cel puţin în Timiş lumea s-a convins de faţa PD-L”, mai spune Bojin.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

dorel a spus: (octombrie 6th, 2011 at 19:22 )

ce vorbeste nenea bojin? ca nu s-au facut investitii in timis? cred ca a orbit… si nu vede nimic sau e deja in campanie electorala….cum circuli tata pe drumul timisoara – lugoj in drum spre vla ta super din ghiroda?

Calin a spus: (octombrie 6th, 2011 at 20:05 )

Sa fim realisti acuma, cele mai multe fonduri europene au fost atrase de zona de Vest in special In Timis. Sunt o gramada de proiecte cu finantare europeana obtinuta tocmai de CJT, Ostaficiuc: drumuri judetene, nationale, bastion, Ghizela, poduri, etc, toate astea s-au facut in ultimii 2, 3 ani

Iancu de Timisoara a spus: (octombrie 6th, 2011 at 20:43 )

Au si inceput postacii! Auzi, Dorel si Calin! Ce nume de scena tampite. Cat va dau la pedeleu pentru ideile astea marete de a canta realizarile ostaficiucului?

vai vai a spus: (octombrie 7th, 2011 at 00:06 )

sarbu puwak si branzan, au atras la greu, nu bojine????? ipocritilor!

anonim a spus: (octombrie 7th, 2011 at 10:21 )

uite-te cine are tupeu sa vorbeasca.pai in anii de guvernare psd ce s-a facut in timis?drumul tm-lugoj s-a finalizat pe timp de criza,pe cand psd s-a chinuit sa il termine in 12 ani.centura nu era nici macar in stadiu de proiect atunci,de autostrada care sa ne lege de unguri nici nu a fost vorba?cu ce se poate lauda psd,ca nu dau cu seama?

Adi a spus: (octombrie 7th, 2011 at 10:24 )

Poate nu au facut destul dar in acelasi timp cred ca se vede cele mai mari si mai multe investitii ce-i drept, majoritatea cu cofinanatare fonduri europene-Guvern dar Bojine, nu suntem nici orbi, nici prosti si nici in vreun partid sa facem campanie

Bogdan a spus: (octombrie 7th, 2011 at 13:00 )

bojine,tu cu astfel de chestii iti imaginezi ca ii iei fata lu ostaficiuc?pune-te si tu si fa ceva de luat in seama,nu gargara de asta ieftina.poate te pune costi sa stai in genunchi pe coji de nuca daca mai vorbesti mult si prost

Bogdan a spus: (octombrie 7th, 2011 at 14:04 )

la cata putere ai tu in PSD,sigur o sa fie toata ziua premierul Ponta sa taie panglici in Timisoara,cu presedintele Antonescu in dreapta si cu tine presedinte de CJT alaturi,Timisoara o sa renasca sub sceptrul PSD,o sa importam forta de munca din Oltenia si Moldova,o sa muncim pe salarii de mii de euro,o sa stea la coada strainii sa vina in Timis.da-ti 2 palme si trezeste-te

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top