Dorin Candea – de la trafic ilegal de masini la sef de RAR Timis

În 1999, Dorin Cândea, şeful Registrului Auto Român Timiş, a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare pentru că a înmatriculat pe fals mai multe maşini, conform site-ului pressalert.ro.

„Omul potrivit la locul potrivit, pare să fi fost dictonul liderilor PD-L Timiş şi al preşedintelui filialei, Constantin Ostaficiuc, în momentul în care au fost numiţi oameni în fruntea instituţiilor deconcentrate. În cazul lui Dorin Cândea, directorul RAR Timiş, au nimerit-o la fix. Conform Pressalert, Cândea a avut mai multe probleme cu legea în anii ‘90, toate legate de maşini. În perioada 1992 – 1993, pe când era gestionar la o staţie Peco din Târnăveni, judeţul Mureş, a fost implicat într-o reţea care falsifica actele în vederea înscrierii mai multor maşini. El a fost trimis în judecată pentru fals material în înscrisuri oficiale în formă continuantă, instigarea la fals material în înscrisuri oficiale şi complicitate la aceeaşi faptă. Tribunalul Mureş l-a condamnat la un an şi opt luni de închisoare cu suspendare, iar Curtea de Apel Târgu Mureş, la doi ani şi şase luni cu executare. Dosarul lui Cândea a ajuns la Bucureşti, iar Curtea Supremă de Justiţie l-a condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare. Spre norocul lui, faptele au fost graţiate. Potrivit Pressalert.ro, Cândea a a mai avut o problemă cu Justiţia. În 1998 a provocat un grav accident de circulaţie, intrând pe contrasens. Curtea de Apel Târgu Mureş l-a condamnat la opt luni de închisoare, pentru vătămare corporală gravă. Abia în iunie 2009, după mai multe cereri respinse, Tribunalul Târgu Mureş a dispus reabilitarea judecătorească a lui Cândea. La acea vreme, el era deja consilier judeţean al PD-L, dar şi şef al RAR Timiş, fiind un stâlp al filialei conduse de Ostaficiuc. Acelaşi Cândea apare în dosarul DIICOT privindu-l pe capul mafiot Sergiu Băhăian, condamnat la închisoare pentru că ar fi comandat mai multe crime. Dorin Cândea s-ar fi bucurat de o sponsorizare a lui Băhăian în campania electorală din 2008. Mai nou, şeful RAR Timiş este pregătit de filiala PD-L pentru a candida la scaunul de primar din Sînandrei, localitate unde recent acesta şi-a ridicat o casă.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

8 comentarii pentru acest articol

simi a spus: (octombrie 12th, 2011 at 09:45 )

ioiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii, asta e nasoala rau, fratilor. pai baiatul asta e penal si vrea functii onorofice. mai nasol e ca le si accepta. bravo, costi ostaficiuc, asa se face politica.

brontozaurrul a spus: (octombrie 12th, 2011 at 09:57 )

Postacii PD/L ce mai au de zis acum?

caruntu vesel a spus: (octombrie 12th, 2011 at 10:21 )

pai ce sa mai zica… probabil il vor avansa, ca doar asta e politica partidului!

cetatean a spus: (octombrie 12th, 2011 at 13:38 )

Ati ajuns sa va comentati singuri articolele? Asa credeti ca le dati o nota de veridicitate? Ne convingeti in fiecare zi cu cate un articol scos de la naftalina, sa para cat mai documentat asa…nu doar din ,,sursele” de unde va primiti cotizatia

nume a spus: (octombrie 12th, 2011 at 13:41 )

pai in articol scrie ca a fost gratiat pt „faptele”sale,deci inseamna ca ok tipu…nu vad care e treaba din moment ce nu a facut nicio zi de puscarie

tomberon a spus: (octombrie 12th, 2011 at 15:02 )

E inca o dovada ca numai gunoaiele intra in politica …

TM a spus: (octombrie 12th, 2011 at 15:14 )

Pana la urma pe raspunderea lui a ajuns in functie, asa cum nu s-a stiut pana acum de ,,faptele gratiate” probabil nu s-a stiut nici inainte deci daca e sa gasim vinovati intrebati-l pe el, de ce nu i-a luat nimeni nici un interviu??

trilu a spus: (octombrie 12th, 2011 at 15:23 )

@TM
buna idee. dar oare ar vrea sa dea interviu?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total

Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Singura sală de sport de dimensiuni mai mari din Timișoara va primi o suprafață de joc nouă, cea existentă acum fiind prea deteriorată pentru a mai fi reparată și folosită. Proiectul de înlocuire a pardoselii Sălii Constantin Jude (Olimpia) și a reabilitării sistemului de iluminat a fost aprobat în ședința de ieri a Comisiei Tehnico-Economice,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parchetul Sălii Olimpia urmează să fie înlocuit total
Locuitorii comunei Moșnița Nouă, care au locuințele amplasate pe traseul unde va trece centura sud de ocolire a Timișoarei, vor fi protejați de zgomotul produs de traficul rutier cu ajutorul unor panouri fonoabsorbante. În aceste zile, muncitorii antreprenorului român care se ocupă de proiect lucrează la instalarea acestor panouri. În continuare, pe șantier se află...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Locuitorii din Moșnița vor fi protejați de sunetul produs de traficul de pe Centura Sud, cu ajutorul panourilor fonoabsorbante/FOTO
Glumind pe seama celor din PNL, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, a firmat că până aceştia se trezesc din somn, social-democraţii deja au câştigat alegerile. Simonis i-a ironizat pe PNL-şti inclusiv la lansarea candidaturii lui Nicolae Robu la un nou mandat de primar al Timişoarei. Sâmbătă, în timpul lansării candidatului PSD-PNL Nicolae Robu la Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis îi ia în balon pe aliaţii din PNL: Până se trezesc liberalii, noi, PSD-iştii, câştigăm alegerile
La Şag se va ridica o nouă şcoală, care va fi amplasată în zona PUZ-ului pentru tineri. Valoarea estimativă a investiției prin fonduri europene este de peste 11 milioane de lei.  Primarul comunei Şag, Flavius Roşu, a anunţat că au fost demarate procedurile de realizarea a studiilor, întocmirea documentației și obținerea avizelor pentru construirea unei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Şag au început procedurile pentru ridicarea unei noi şcoli
Încurcate şi bizare sunt căile politico-electorale prin unele zone! Studiu de caz, comuna Remetea Mare. Pe 24 februarie a.c., într-o conferinţă de presă, preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, prezenta un generos lot de primari şi viceprimari racolaţi de la alte partide, în special de la PNL. Printre cei care au avut revelaţia social-democraţiei s-a numărat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (4). Meandrele alegerilor. Cum a căzut între scaune primarul din Remetea Mare.
Prim-divizionara de rugby SCM USV Timișoara și-a confirmat statutul de favorită în etapa a doua a campionatului și s-a impus conform așteptărilor cu 45-10, pe terenul echipei U Elbi Cluj. Nu a fost însă un meci extrem de spectaculos, fragmentări, multe greșeli de ambele părți, indisciplina, făcându-și simțite prezența din plin. Chiar dacă a deschis...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Obiectiv îndeplinit la Cluj. Victorie cu bonus ofensiv pentru SCM USV Timișoara
Dorința actualei administrații a Timișoarei, de a avea tramvaie noi, dar vopsite în galben și nu în violet a devenit realitate. Deocamdată doar la uzina Bozankaya din Turcia, acolo unde a început construcția următorului lot de 17 tramvaie noi, care vor circula pe șinele orașului. E confirmat, tramvaiele care vor ajunge în noul lot la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Turcii de la Bozankaya s-au apucat de asamblat noile tramvaie galbene ale Timișoarei/VIDEO
Top